Cele patruzeci de Fecioare Martire şi Diaconul Ammun, pomeniţi la 1 septembrie

Icoana celor Patruzeci de Sfinte Fecioare Martire împreună cu Sfântul Ammun Diaconul (sursa: http://christopherklitou.com/icon_1_sept_the_forty_virginmaryrs.htm)

"Biserica mai ales în prigoană triumfă."

"Ziua martiriului era zi de bucurie. Ei se bucurau pentru că au fost găsiţi demni să-l mărturisească pe Hristos, izvorul întregii bucurii. Ei au udat copacul Bisericii cu sângele lor. Nu este slujbă de lauda mai măreaţă, nu este cale mai bună de a le arăta necredincioşilor şi idolatrilor că Hristos este Dumnezeul adevărat. Sângele martirilor aduce la credinţă zeci de oameni , dând deseori Bisericii mii de noi credincioşi."

Relatarea de mai jos este luată dintr-un articol mai lung postat pe site-ul publicaţiei

Sf. Nicodemus (http://www.saintnicodemos.org/articles/christianmartyrdom.php).

+

Cele patruzeci de Fecioare Martire şi Diaconul Ammun, pomeniţi la 1 septembrie

Una din profeţiile despre viaţa în feciorie, predominante în Noul Testament, poate fi găsită în Psalmul 44 al Regelui David. Aici, Profetul David îşi vede în duh fiica scumpă îndepărtată, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria, şi profetizează : « Aduce-se-vor Împăratului fecioare în urma ei, prietenele ei se vor aduce Ţie/ Aduce-se-vor întru veselie şi bucurie,/ Aduce-se-vor în palatul Împăratului ». Viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ca model şi întărire a fecioarelor, a îndemnat multe suflete să-şi închine viaţa lui Hristos.

Icoana Sf. Urania, Fecioara Martiră (sursa: http://christopherklitou.com/icon_1_sept_urania.htm)

Duhul Sfânt în epistolele Sf. Ap. Pavel, mai ales în epistola I Corinteni exaltă fecioria: “ Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie (I Cor. 7, 1). În versetul 8, Sf. Pavel continuă : « Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca şi mine. »(I Cor. 7, 8), adică celibi. Câteva versete mai jos(v.32), Sf. Pavel spune : « Dar eu vreau ca voi să fiţi fără de grijă. Cel necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului. Cel ce s-a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să placă femeii. Şi este împărţire: şi femeia nemăritată şi fecioara poartă de grijă de cele ale Domnului, ca să fie sfântă şi cu trupul şi cu duhul. Iar cea care s-a măritat poartă de grijă de cele ale lumii, cum să placă bărbatului. »(I Cor. 7, 32-34). Deci, potrivit versetelor Sf. Pavel, e clar că fecioria şi celibatul sunt mai degrabă conducătoare către o viaţă duhovnicească mai înaltă. . Asta nu înseamnă că sfinţenia nu poate fi atinsă prin căsătorie, care o face posibilă. Totuşi, viaţa sfântă a Maicii Domnului, Pururea-Fecioara Maria, şi harul dat nouă în Legea Nouă şi aceste cuvinte ale Sf. Pavel, au aprins o dragoste mare în Creştinătate pentru feciorie şi închinarea întregii vieţi lui Hristos.

Multe tinere trăiau în casa părinţilor lor. Ca şi fiicele diaconului Filip, ele duceau o viaţă de feciorie, rugăciune şi dăruire către Biserica primară. Deşi n-a existat o viaţă monahală organizată înainte de secolul al IV-lea, toate elementele vieţii ascetice sau monastice au înflorit în Biserică şi au adus Maicii Biserici milioane de martiri.

Icoana Sf. Penelopa, Fecioara Martiră (sursa: http://christopherklitou.com/icon_1_sept_penelope.htm)

Pe 1 septembrie, la începutul anului bisericesc, Biserica îşi deschide paginile aurite ale martiriului prăznuind trecerea la Domnul a celor patruzeci de fecioare martire care au ruşinat uneltele de tortură şi pe torţionarii lui Liciniu. Cele patruzeci de fecioare trăiau în cetatea Adrianopole din Tracia, în nord-estul Greciei, fiind ucenicele Diaconului Ammun. Pe vremea aceea, în anul 305 d. H., împăratul Imperiului Roman de Răsărit era Liciniu, un cumplit persecutor al creştinilor. Liciniu a dat un decret prin care instituia anihilarea creştinilor care refuzau să jertfească idolilor. Decretul acestui tiran sângeros a ajuns curând în toate oraşele, cetăţile şi satele din imperiu. Creştinii erau ucişi ca mieii, refuzând să se supună, ascultand promisiunilor lui Liciniu, ucigătoare de suflet, şi preferând moartea pentru dragostea Mirelui lor ceresc.

Icoana Sfintei Margareta, Fecioara Martiră (sursa: http://christopherklitou.com/icon_1_sept_margaret.htm)

În timpul acestui an îngrozitor, cele patruzeci de fecioare martire au fost puse la încercare împreună cu diaconul lor Ammun. Numele acestor slăvite fecioare creştine erau : Adamantine, Athena, Akrive, Antigone, Arivea, Aspasia, Aphrodite, Dione, Dodone, Elpinike, Erasmia, Erato, Ermeneia, Evterpe, Thaleia, Theanoe, Theano, Theonymphe, Theophane, Kalliroe, Kalliste, Kleio, Kleonike, Kleopatra, Koralia, Lambro, Margarita, Marianthe, Melpomene, Moscho, Ourania, Pandora, Penelope, Polymnia, Polynike, Sapfo, Terpsichore, Troada, Haido şi Harikleia. Prin luptele lor zilnice, prin rugăciunile lor, prin postiri şi privegheri, seminţele credinţei au încolţit şi au înflorit în pământul roditor al sufletelor lor feciorelnice. Credinţa neclintită, respectarea strictă a poruncilor lui Hristos şi ascultarea de părintele lor duhovnicesc, Ammun, le-au făcut curate ca un crin. Această curăţie a atras alte două virtuţi, smerenia şi dragostea, prin care se sălăşluieşte Sfânta Treime în inima creştinului.

Icoana Sfintei Athena, Fecioara Martiră (sursa: http://christopherklitou.com/icon_1_sept_athena.htm)

Intimidările, ameninţările şi torturile nu au frânt aceste suflete fecioare. Idolatrul preot al cetăţii Adrianopole, Varos, n-a clintit credinţă tare a acestui grup sfânt de fecioare martire. Ele şi-au unit sfintele rugăciuni şi imediat preotul idolesc a fost aruncat în aer în chip minunat. A rămas suspendat în aer, astfel fiind pedepsit pentru multe, multe ore, şi în cele din urmă a fost readus pe pământ şi apoi şi-a dat duhul.

Icoana Sfintei Aspasia, Fecioara Martiră

(sursa: http://christopherklitou.com/icon_1_sept_aspasia.htm)

Diaconul Ammun a fost spânzurat şi sfâşiat cu cuţite. După aceea, o cască de fier înroşită în foc i-a fost pusă pe cap. Aceste torturi n-au vătămat cu nimic pe atletul lui Hristos, aşa că a fost dus la Herakleea Traciei, la tiranul Liciniu, dimpreună cu sfintele fecioare. Liciniu a poruncit ca zece dintre fecioare să fie arse în cuptor, altele pot decapitate împreună cu diaconul Ammun. Altele zece au fost omorâte cu sabia, fiind străpunse în guri sau în inimi, şi aşa dându-şi duhul. Din cele rămase, şase au fost martirizate prin înghiţirea cu forţa a unor bile de fier încins, iar ultimele şase au fost tăiate în bucăţi cu cuţite.

Icoana Sfintei Aphrodita, Fecioara Martiră(sursa: http://christopherklitou.com/icon_1_sept_aphrodite.htm)

Cele patruzeci de fecioare martirizate şi martirul Ammun şi-au trăit credinţa, nădejdea şi dragostea pentru Hristos în mod uimitor. Ei au demonstrat lumii că Evanghelia lui Hristos nu este o ideologie oarecare, ci izvor de viaţă şi putere. Au dovedit că Biserica Creştină e creaţie sfântă. Cei nebuni pentru Hristos i-au înfrânt pe cei înţelepţi. Cei slabi i-au înfrânt pe cei puternici. Cuvintele Sf. Ioan Gură de Aur şi-au aflat deplina justificare prin veacuri: “Biserica mai ales în prigoană triumfă. Insultată, devine mai strălucitoare. Este rănită, dar nu se prăbuşeşte sub povara rănilor. Navighează pe mări învolburate, dar nu se scufundă. Este mereu în luptă, dar niciodată întrântă. O, omule, nu este nimic altceva mai tare decât Biserica.”

Icoana of Sfintei Antigona, Fecioara Martiră (sursa: http://christopherklitou.com/icon_1_sept_antigona.htm)

Cu neclintită credinţă în Mântuitorul înviat, cele patruzeci de fecioare martire nu au arătat doar răbdare şi perseverenţă în aceste torturi. N-au arătat doar curaj şi eroism, ci altceva, specific doar martirilor creştini, bucuria, o bucurie inexplicabilă pentru idolatri, care a fost cauza multor convertiri. Privitorii curioşi au fost deseori martori oculari ai unor mari minuni şi tainice mistere. Oameni răniţi grav, cu mădularele smulse, bătuţi cumplit, răstigniţi pe cruce, înghiţiţi de flăcări erau plini de bucurie. În loc să plângă, să jelească şi să-şi bată pieptul cu pumnii, ei îl slăveau pe Dumnezeu. Ziua martiriului era zi de bucurie. Ei se bucurau pentru că au fost găsiţi demni să-l mărturisească pe Hristos, izvorul întregii bucurii. Ei au udat copacul Bisericii cu sângele lor. Nu este slujbă de lauda mai măreaţă, nu este cale mai bună de a le arăta necredincioşilor şi idolatrilor că Hristos este Dumnezeul adevărat. Sângele martirilor aduce la credinţă zeci de oameni , dând deseori Bisericii mii de noi credincioşi.

Icoana Sfintei Adamantina, Fecioara Martiră (sursa: http://christopherklitou.com/icon_1_sept_adamantina.htm)

Eusebiu, un istoric al bisericii timpurii, ne informează că : « Ei nu păreau să se îngrijoreze când se confruntau cu persecuţii şi tot felul de torturi, ci arătau o îndrăzneală neînfricată prin credinţa în Dumnezeul tuturor, şi primeau hotărârea de moarte cu bucurie, râsete şi săltări. Aşa că ei cântau imnuri şi înălţau rugăciuni de mulţumire Dumnezeului tuturor, până la ultima suflare » (Istoria bisericească, vol. 8, 9 :5)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase

Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa materialului tradus din engleză : http://full-of-grace-and-truth.blogspot.com/2009/09/forty-virgin-martyrs-and-their-deacon.html