Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

miercuri, 2 septembrie 2009

Despre mândrie în particular !


Cu siguranţă aţi mai auzit şi aţi mai citit deseori despre patima mândriei, în general. Eu ,însă ,am a vă mărturisi câteva gânduri despre mândrie în cazul meu...particular !

Când am pomenit, cu trufie ascunsă până şi de mine însămi, unor părinţi, că vreau să urmez teologia, în bunătatea lor aceştia m-au avertizat care este pericolul ce mă pândeşte din umbra argumentelor forte de a studia. Dar nu am ascultat, până la urmă, cuvântul lor, ci am urmat dorinţei mele neînţelepte şi sfaturilor altora.

« Aşa I-a plăcut Domnului », ar zice un creştin smerit şi ar fi pe deplin mulţumit şi senin ar uma calea deschisă înaintea lui. Dar smerenia e o floare foarte rară în grădina « intelectualilor » ca mine( !). Aşa că am trecut prin facultate şi, cu cât mai greu mi-a fost să birui dificultăţile, cu atât mai mult am alunecat pe panta de a gândi că mare lucru fac eu: ce eforturi, ce sacrificii pentru Domnul şi pentru credinţă! Acum îmi pare, de bună seamă, ridicol felul acela de a gândi, dar atunci îmi era firesc, propriu firii mele pervertite de patruzeci de ani de viaţă neduhovnicească.

Totuşi, nu intenţionez să vă plictisesc prin tot felul de detalii, ci tind să merg mai degrabă spre miezul problemei : maladia « teologului » contrafăcut sau semidoct ca mine. Numele bolii este : părerea de sine. Destul de vechi şi cunoscut, dar poate nu de către toată lumea. Descrierea mea survine în urma cercetării atente de sine pe care pedagogia divină m-a silit s-o întreprind în ultimii doi ani de când am terminat această facultate şi tot încerc să uit că am făcut-o . Să nu fiu înţeleasă greşit : facultatea în sine nu este rea, însă în cazul meu şi al celor care, posibil, se vor identifica cu mine, ea are efecte secundare dramatice. Acestea se manifestă prin :

- a crede că tu ştii, în probleme teologice sau de viaţă duhovnicească, dacă nu totul, cel puţin mai bine decât alţii care sunt ageamii în materie(1)

şi

- a încerca să-i înveţi şi pe alţii ceea ce tu crezi că ştii, într-o formă sau alta(2).

Cel puţin acestea sunt sechelele cele mai evidente.

Vin la rând :

- a-i dispreţui inconştient pe ceilalţi(3)

şi

- a te considera mai bun decât mulţi şi a le da lecţii(4).

Despre pierderea binecuvântatei simplităţi nu mai pomenesc nimic, e prea dureroasă, echivalează, în plan sufletesc, cu pierderea fecioriei.

Nu am avut timp să sistematizez, dar nevoia de a scrie m-a determinat să risc puţin şi să expun problema în stil impresionist, să-mi fie iertat !

Falsa ştiinţă usucă trăirea, ucide rugăciunea, împinge spre lecturi care mă depăşesc şi, mai grav, spre exprimarea unor opinii, deşi mai cuminte ar fi să tac. Însă aş tăcea cu mândrie, crezând că mă smeresc tăcând.

Vedeţi cât de diabolic întortocheată este mintea uneia ca mine ? Aproape că numai refuzul de a mai gândi ceva mă mai salvează, câteodată, din cercul vicios. Unii mi-au spus că mi-e teamă şi să respir, bineînţeles, în derâdere, dar nu îi ţin de rău. Au dreptate. Mă tem să nu greşesc, ştiind cât îmi este de uşor să cad.

Ca orice bolnav, obişnuiesc să vorbesc sau să scriu cam des despre boala mea, mândria. Dacă privesc în umă, pe acest blog, toate adresările mele către cititori sunt lamentări pe tema aceasta sau pe teme conexe. Dar sunt tentată tot mereu să încerc să-mi înţeleg răul care mă afectează, şi aceasta, tot o deformare « intelectuală ».

Am auzit şi eu că în Biserică venim ca într-un spital, să ne vindecăm de păcate şi de patimi şi de stricăciunea firii căzute, dar nu aşa, ci plecând genunchii în faţa lui Dumnezeu şi cerând cu simplitate, cu nădejde şi cu umilinţă, tămăduire de la El. Or eu, despicând firul în patru, mă asemăn vrăjmaşului, de la care vine totdeauna trufia minţii.

Bunul simţ mă îndeamnă să mă opresc înainte de a depăşi orice limită. Doamne, iartă-mă pentru mândria care m-a determinat să scriu aceste rânduri ! Tare seamănă cu o îndreptăţire de sine !

Sursa foto: http://stefaniamargarit.blogspot.com/


4 comentarii:

  1. Doamne, cum ma recunosc in ceea ce ai scris! Desi am o cu totul alta meserie... nu stiu daca de la facultate ni se trage.

    RăspundețiȘtergere
  2. De acolo, de acolo! Eu n-am nicio indoiala in aceasta privinta. Dar mare este Dumnezeu! Ne scapa El de rau cand va fi voia Sa.

    RăspundețiȘtergere
  3. FERICITUL SERAPHIM ROSE - “În ce mă priveşte, eu mă tem mult mai mult de inimile reci ale celor «corecţi intelectual»…” http://www.razbointrucuvant.ro/2009/09/02/fericitul-seraphim-rose-si-ortodoxia-milei-lucratoare-si-a-durerii-inimii/

    RăspundețiȘtergere
  4. te felicit ca ti-ai dat seama!...de acum banuiesc ca va incepe greul adevarat si durerea de cele mai multe ori stearpa....
    sa iti ajute Domnul!

    RăspundețiȘtergere