Au şi cărţile destinul lor: „am respirat libertate prin cărţi!”

„Dar dacă nu era cartea, cărţile, ce s-ar fi ales de noi în închisoare?”

Părintele Justin Pârvu

 - Părintele Grebnea  spune la un moment dat că în închisoare a citit asiduu din Sfântul Augustin, o ediţie în limba franceză...Era posibil să circule o carte în închisoare la Aiud? Nu erau considerate  mai periculoase decât oamenii?

 - Se putea, dar numai prin minuni...

 - Apoi spune că a învăţat-o pe de rost...

 - Da, o carte circula numai în fascicule, pe pagini, aveam controlul  exact al fiecărei pagini. Sfânta Scriptură era împărţită, câte trei, patru pagini în fiecare celulă. Evanghelia lui Ioan, pentru că asta era cea mai interesantă, era cartea cea mai disputată. Plângeam şi citeam sub pătură, niciodată cărţile n-au fost citite atât de bine, niciodată cuvântul n-a avut atâta înţeles. Citeam şi învăţam pe de rost, repetam în cursul zilei, ne adunam când puteam şi reconstituiam interiorul unei cărţi, fiecare dintre noi ştia un fragment dintr-o carte, se identifica cu acesta. Ne transmiteam cum puteam paginile pe care le deţineam[...] Ştiţi, poeziile lui Radu Gyr au fost salvarea noastră în închisoare, nu era deţinut care să nu le ştie, să nu le repete zilnic.

 - Poezia v-a salvat...?

 - Ne făcusem  o datorie din a le reţine, din a nu le uita, ele nu mai erau scrise, ele se transmiteau prin viu grai. Poeziile se spuneau ca şi rugăciunile, poeziile ne încălzeau. Dar şi poeziile lui Eminescu şi alţi poeţi, cunoscuţi sau nu, fiecare îi învăţa pe ceilalţi ceea ce ştia. Poezia îmblânzea instinctele din fiecare vieţuitor de acolo. Tendinţa gardienilor, a torţionarilor, care ştiau care e psihologia omenească, era să ne învrăjbească, să ne înnebunească prin lipsa de comunicare, să ne înrăiască unul împotriva altuia. Oamenii care stau mult unul lângă altul, în condiţiile de acolo, pot să ajungă la certuri, la scandaluri, să nu se suporte unul pe altul.[...] Or, ei nu s-au gândit că mai există şi cultura care poate să-l facă pe om să reziste, că mai exista gândurile, răbdarea, educaţia. Este extraordinar ce poate născoci mintea omului...! „Ce facem azi?” ne întrebam. „Azi avem întâlnire în celulă cu un inginer agronom!”. Inginerul acela agronom trebuia să spună totul despre ceea ce ştia el de la răsadul roşiei până la răsadul sfeclei.[...] Toţi învăţam lucrul expus. Aveam profesori de engleză! Gata, hai să începem! Gramatica, lingvistica, cuvinte, tot ce ştii spune celorlalţi. Aşa am învăţat noţiuni de bază de engleză, germană, franceză, italiană, tot ce trecea prin celula noastră...

 - Era o adevărată facultate... Mai ceva decât o facultate...

 - [...] vreau să vă mai spun cum  veneau cărţile acestea în închisoare. Este foarte interesant. Erau oameni care ieşiseră din puşcărie, dar care urmau să reia detenţia, pentru că erau urmăriţi, ştiau că li se dădea drumul doar ca să fie inculpaţi din nou. Ei bine,  ce făceau ei înainte de a fi arestaţi din nou? Îşi căptuşeau hainele cu fascicule din Noul Testament sau cu Psaltirea sau cu alte cărţi de mare importanţă pentru om în general. Unul îşi lua pe Sfântul Augustin, altul îşi lua Noul Testament sau alte cărţi, după cum considera el că trebuie să studieze, să se hrănească , să ajute şi pe ceilalţi. La un moment dat se găseau în temniţa aceasta cărţi care circulau mai ceva ca oamenii.

 - Era vorba de oameni-cărţi, de oameni-bibliotecă...

 - Da, biblioteca o ştiai acolo, la locul ei, în celulă, la cutare... De asta anunţam pe tot traseul  acesta al celulelor , prin semnalele noastre secrete, în alfabetul morse. Vedeţi că în celula noastră sunt atâtea cuvinte în limba germană, atâtea în franceză, atâtea în italiană, atâta filozofie, atâta teologie, atâta geografie, atâta istorie...! [...] Astfel toate celulele erau adevărate şcoli, săli de studiu, citeam şi învăţam ştiind că astfel puteam să rezistăm , să înfrângem vremurile şi condiţiile în care ne aflam. Bine, totul era la nivel de puşcărie, să nu-şi imagineze cineva că  stăteam să studiem ca la biblioteca Academiei...

 - Aveţi obsesia cărţilor, am văzut în multe dintre ieşirile dvs. publice că îi îndemnaţi pe oameni să citească.

 - Dar dacă nu era cartea, cărţile, ce s-ar fi ales de noi în închisoare? Ne-ar fi supus cu forţa, ne-ar fi dezumanizat. Aşa am respirat libertate prin cărţi, am văzut lumea de dincolo de gratii prin intermediul cărţilor. Despre ce am fi vorbit între noi , dacă n-am fi avut cărţile, dacă n-am fi avut amintirea lor, educaţia şi răbdarea pe care ni le-au conferit? Oamenii fără cultură, fără amintiri, fără o cultivare a răbdării nu pot rezista în condiţii extreme...Acum nu mai citesc nimic, din păcate. Am uitat toate Acatistele, toţi psalmii, toată Biblia, Noul Testament... Cum am intrat în libertate le-am avut la îndemână şi n-am mai avut timp de ele, am crezut că e mai bine să fiu în relaţie cu oamenii şi mai puţin cu cărţile.”

Adrian Alui Gheorghe – Părintele Iustin Pârvu şi morala unei vieţi câştigate, Editura Conta, Piatra Neamţ, 2005, paginile 99-103.

Pentru a lupta împotriva trândăviei care ne ameninţă, să recurgem şi la cărţile duhovniceşti, despre care Părintele Justin ne învaţă că ne ajută să respirăm liber nu doar în condiţii de privare de libertate, ci şi de robie a patimilor. Cărţile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi îi ajută omului căzut să se ridice din temniţa în care l-au închis patimile sale.