Cu negrăită bucurie şi sfială vă împărtăşesc o descoperire dătătoare de nădejde, viaţa unui sfânt pe care poate dumneavoastră, cititorii acestor rânduri, îl cunoaşteţi de mult, dar pe care eu l-am aflat abia ieri, în paginile vii ale cărţii Monahiei Marta, « Sfântul Nicolae Planas – ocrotitorul celor căsătoriţi », pe care îngerul cel blând şi înţelept mi-a scos-o în cale la pangarul Mănăstirii Dervent, unde tot el mi-a purtat paşii osteniţi de două zile de pelerinaj pe urmele celor ce au sfinţit pământul românesc prin curăţia desăvârşită a vieţuirii lor.
Mărturisesc surprinderea pe care am trait-o citind în prefaţă următoarele cuvinte:
“Inima vicleană şi necredincioasă să nu citească această carte”. M-am temut, în chip firesc: oare nu e prea mare îndrăzneala mea de a o citi?
Autorul acestui îndemn-interdicţie, Fotie Kontoglu, îşi justifică astfel cerinţă :
“Simplu a fost cel despre care se vorbeşte, simplă este istoria lui, simpli trebuie să fie cei care o vor citi. Pentru ca să nu se tulbure această armonie sfinţită care există întreBătrânul din istorioară, evlavioasa uceniţă care a scris câte şi-a adus aminte din viaţa lui plăcuta lui Dumnezeu şi cititor, trebuie ca toţi trei să fi trăit în « simplitatea inimii ».
Aş putea să pretind în faţa dumneavoastră, care nu mă puteţi verifica uşor, că am sau măcar înţeleg « simplitatea inimii » necesară, dar recunosc a nu şti aproape deloc ce implică ea. Nădăjduiesc, însă, în mila şi ajutorul lui Dumnezeu, ca să mă lumineze atât încât să pricep taina aceasta întrupată în părintele Nicolae.
Nu încep prin a transcrie biografia sa din carte, ci direct printr-una din întâmplările care i-au câştigat inima şi evlavia celor ce l-au cunoscut. Nu este nevoie să o aleg pe una anume ; toate sunt la fel de impresionante : străpung inima mea împietrită şi văduvită de sfânta simplitate, mişcând-o spre umilinţă.
Fiara domesticită
Curtea unei familii la care Bătrânul mergea foarte des, era închiriată unui cizmar comunist. Ura lui faţă de ceiualţi, şi mai ales faţă de preoţi, nu avea margini. Acolo unde lucra, - vorbind de unul singur - mereu bolborosea de unde va începe, împreună cu trupa lui, să-i omoare pe preoţi, spunând : « Întâi şi întâi îi vom omorî pe preoţii de la Izvorul Tămăduirii ». Precum v-am spus, acela lucra în curte. Bătrânul, în bunătatea lui, s-a dus aproape de el şi i-a zis : « Bună ziua, fiule ! ». Acela, fără să ridice capul, a murmurat ceva. A doua sâmbătă, Bătrânul a mers din nou şi i-a spus : « Bună ziua, Luca ! ». Acela i-a răspuns : “Bună ziua”, dar fără să-şi ridice capul. La a treia vizită, Bătrânul i-a spus din nou: « Bună ziua, Luca ! Ce faci, fiule? ». Atunci a catadicsit să spună : « Bine, Părinte ». Bătrânul a continuat să-l cerceteze acolo unde lucra până când s-a spart gheaţa. S-a ridicat de l a locul său, i-a sărutat mâna cu respect, iar nouă ne-a spus: “Atunci când îi voi omorî pe preoţi, eu voi pune vorbă bună ca sa nu-l omoare pe Părintele Nicolae. Şi nu numai că voi vorbi, ci îl voi şi apăra. » După aceea, de câte ori venea Bătrânul, se grăbea să-l întâmpine şi să-i sărute mâna. Bătrânul nici nu ştia ceva despre intenţiile lui, nici n-avea vreo idee despre comunism, nici despre schimbarea lui nu pricepea nimic – sau cel puţin aşa credeam noi. Cine ştie în ce fel vedea el – cu darul mai-înainte-vederii – sufletul aceluia ? Aşadar, comunistul acela, oricâte predici ar fi auzit şi oricâte sfaturi i s-ar fi dat, nimic din acestea nu ar fi putut îmblânzi în vreun fel sufletul lui cel împietrit, precum a făcut bunătatea acelui bătrânel cărunt, care îl cerceta şi stătea în picioare înaintea lui de fiecare dată, deşi la început i s-a arătat un dispreţ făţiş. Datorita rugăciunilor Bătrânului s-a pocăit. Iar când, după puţin timp, s-a îmbolnăvit(paralizia părţilor de jos ale picioarelor lui) şi a murit la vârsta de treizeci de ani, a adormit ca un bun creştin şi fără să omoare pe nimeni. Această influenţă o avea înfăţişarea Bătrânului asupra celor ce-l cunoşteau. De aceea, nu avea niciun duşman. Numai pe satana, dar şi pe acela l-a biruit prin harul Sfântului Duh, care sălăşăluia din belşug în sufletul sau sfinţit.
Monahia Marta, « Sfântul Nicolae Planas – ocrotitorul celor căsătoriţi », Editura Evanghelismos, 2008, pp 78-79
Iată omul lui Dumnezeu ! - II -
Continuare:Sursa imaginii :
Despre Sfântul Nicolae Planas :
Vizitiul recunoscător
Din spusele unor creştini am aflat că, la marginea enoriei Sfântului Ioan, calul unui căruţaş sărac a păţit ceva şi a căzut la pământ, fiind gata să moară. Plângea sărmanul şi se întristase adânc. Întâmplându-se să treacă Părintele Nicolae pe acolo îl văzu şi, făcându-i-se milă de el, îi spuse: “ Taci, fiule, nu te mai mâhni! Numai să fac semnul crucii peste el şi se va face bine”. Într-adevăr, îndată ce l-a binecuvântat, animalul s-a ridicat bucuros şi şi-a continuat drumul. De atunci, pretutindeni vizitiul îl numea pe Părintele binefăcătorul său.
Familia care şi-a aflat fiul pierdut
O familie din Atena avea un fiu, pe care îl pierduse de trei ani, în timpul cunoscutului episod al trimiterii armatei greceşti în Rusia.[ În 1917, la apelul ţarului Nicolae, adresat mai multor suverani creştini ai Europei de a-i trimite trupe spre ajutor împotriva armatelor bolşevice, a trimis şi Grecia armată, în rândurile căreia s-a aflat şi tânărul ostaş, copilul familiei ateniene la care se referă autoarea.]. N-au putut afla dacă mai este în viaţă sau a murit. Au căutat pretutindeni pe unde trebuia, dar n-au primit niciun răspuns clar. Au auzit şi despre Părintele Nicolae, că ar putea să-i ajute în problema aceasta. Au mers la biserica lui şi i-au arătat durerea lor . Acela le-a spus : « Veniţi mâine şi va voi spune ». Le-a spus aceasta deoarece în asemenea cazuri şi împrejurări triste se ruga aproape toată noaptea. A doua zi s-au dus cu sufletul la gură să audă ce le va spune. El îi înştiinţă : « Copilul vostru trăieşte şi la sfârşitul acestei săptămâni veţi primi o scrisoare, iar luna următoare va veni şi îl veţi vedea. ». Într-adevăr, precum le-a spus aşa s-a şi întâmplat. Familia întregită a venit apoi sa-i mulţumească Părintelui Nicolae şi să-l ia acasă, să-i binecuvinteze şi să prânzeasca împreună cu ei. Ca să-şi îndeplinească dorinţa, l-au luat aproape pe sus pe Părintele.(pp. 66-67)
Apariţia îngerului
Odată, când încă nu era foarte în vârstă, a pornit spre o bisericuţă izolată din cartierul Peristeri, unde avea să fie săvârşită o priveghere. Mergând o bucată de vreme, a rătăcit drumul, luând-o pe nişte cărări, peste ogoare, şi nemaiştiind pe unde merge. Înaintând mâhnit şi rugându-se, deodată îl văzu înaintea lui pe un tânăr care îi spuse : « Ai pierdut drumul, Părinte ? Te voi conduce eu. ». Tânărul mergând înainte, iar Părintele Nicolae după el, au ajuns până la uşa bisericii. De aici, povesteşte el însuşi : « De îndată ce am ajuns până la uşă, m-am întors ca să-i mulţumesc, dar în aceeaşi clipă, acesta a strălucit şi a dispărut ».
Sursa icoanei : http://xrostiras.blogspot.com/2008/01/blog-post_9963.html
Frumos articol! Totusi poate ceea ce nu am inteles noi crestinii ortodocsi (mai ales cei care traim in lume),este ca si noi avem sfanta datorie de a deveni sfinti.
RăspundețiȘtergereChiar Sfintii Parinti spun ca desi noi avem evlavie fata de ei,totusi nu am putea sa traim alaturi de ei,atata timp cat suntem plini de patimi.Sau mai bine zis nu putem sa traim alaturi de Hristos daca nu ne curatim de patimi mai intai.
Toate minunile pe care le savarsesc sfintii in timpul vietii si dupa, nu le savarsesc ei propiu zis, ci Hristos care traieste in ei. Meritul lor demn de toata lauda este acela ca din dragoste pentru Dumnezeu si pentru aproapele s-au rugat neincetat pentru fi izbaviti de lanturile cumplite ale pacatului.
Tocmai aceste rugaminti fierbinti nu le avem noi, de aceea si intelegem mai tot ce "intelegem" mai mult cu mintea si foarte putin cu inima.Parintele Amfilohie Makris zicea foarte frumos:
"Hristos vine adesea si bate la usa ta si tu Il inviti sa se aseze in camara sufletului tau. Apoi, prins in afacerea ta, uiti de Marele Oaspete. El te asteapta sa te infatisezi si cand intarzii prea mult, se ridica si pleaca. In alte dati, esti atat de ocupat incat ii raspunzi de la fereastra. Nu ai vreme nici macar sa-i deschizi usa".
Iar referitor la lupta cu patimile si dragostea fata de aproapele nostru, Parintele Arsenie Boca zicea:
"..toti cei ce umbla dupa placeri de orice fel nu vor scapa de primejdie, caci sub orice placere se ascunde un sarpe. Numai atata mangaiere putem aduce intre oameni, cata amaraciune putem sa bem in locul celor ce vrem sa-i mangaiem...".
Iar Sfantul Tefoan Zavoratul zicea ca nu pentru ca nu ne-am rugat la timp sau nu pentru ca nu am facut fapte bune vom fi aspru judecati ci pentru faptul ca am lasat duhurile rautatii (demonii) sa se cuibareasca in noi fara sa ne luptam pentru a-i impiedica.
Un post binecuvantat si un Doamne ajuta, pentru purtarea cu barbatie duhovniceasca a luptei launtrice cu omul cel vechi din noi!
Multumesc pentru sfaturi si incurajari. Realitatea cumplita a patimilor mi-a devenit mai clara abia in ultimii ani de lupta acerba, de caderi si ridicari, din mila lui Dumnezeu, care prin lecturi mi-a facut posibila cat de cat intelegerea a ceea ce se petrece in mine. Dar cel mai mult m-au ajutat cuvintele din cartile, mai nou din Predicile audio pe care le iau ca pe un mare dar duhovnicesc, ale Sfantului Teofan Zavoratul. Nu incetez sa ma minunez cu fiecare noua lectura, cat de bine i-a dat Dumnezeu sa cunoasca sufletul omenesc, asa ca sa ne poata sfatui de bine, spre curatirea de patimi. As vrea ca toti fratii crestini sa auda sau sa citeasca aceste cuvinte vii si mantuitoare ale Sfantului Teofan. Pun si aici linkul spre aceste predici, care mie imi sunt acum hrana zilnica. Cu rugaciunile si binecuvantarile si purtarea de grija a Sf. Ierarh Teofan Zavoratul, Domnul sa ne ajute noua in lupta cea buna!
RăspundețiȘtergerehttp://prediciaudio.wordpress.com/2010/03/01/un-alt-cuvant-al-sfantului-teofan-zavoratul-la-duminica-a-doua-din-postul-mare/
Da, si pe mine m-a ajutat mult Sf. Teofan Zavoratul,desi de cele mai multe ori imi vine foarte greu sa urmez sfaturile sfintilor. Am observat (mai ales de cand m-am insurat), ca o mare lupta pe care o aduc duhurile necurate asupra mirenilor este impitrirea inimii si mai cu seama pentru inabusirea dragostei (sau harului) pe care l-am primit in dar prin taina cununiei. Am observat ca si parintii mei (acum sunt mai bine) si ai sotiei mele si nasii copiilor nostrii (lista poate continua), au incercari foarte mari (macar sa nu se desparta), sa numai vorbim de dragoste, care abia ca nici numai exista intre ei (noi). O alta ispita pe care am observat-o la mine este vorba multa (si aiurea), urmata de lene si (aici una si mai grea) curatia trupeasca in familie. Totusi cred ca lupta cea mai apriga se da pentru nimicirea dragostei si pentru impiedicarea de la rugaciune.Cel mai greu insa mi se pare, este sa incerci sa traiesti ca si cum Hristos ar fi alaturi de tine ( fara sa-L izgonesti). Cred ca mai mult de cateva minute, poate nu am reusit niciodata... Tatal meu se roaga incontinuu de aproape 15 ani si mi-a spus ca cel mai greu lucru este sa-l tii pe Hristos in tine,sa traiesti impreuna cu El in fiecare clipa. La oamenii pacatosi cred ca e tocmai invers, nu pot trai o clipa fara patimi.
RăspundețiȘtergereAm scris aceste randuri pentru ca am simtit ca ma poti intelege, de obicei in afara de tata,duhovnic si sotie (cateodata nasul copiilor), nu vorbesc cu nimeni despre aceste lucruri. Sper ca nu te-am deranjat cu acest mesaj, poate cam lung,dar imi place din cand in cand sa vorbesc cu cineva care simt ca ma poate intelege. ( Victor :)
Domnul ne ajuta la tot lucrul bun; daca hotaram sa luptam cu patimile - rand pe rand cea care ne lupta intr-un anumit moment- atunci ni se da tot concursul din partea lui Dumnezeu. Sigur ca e greu si dureros si incomod, dar pentru ce altceva mai merita sa lupte crestinul daca nu pentru dezpatimirea sa? Ca nimic necurat/ patimas nu va intra in Imparatia lui Dumnezeu. Curaj mult, frate, si dorinta de indreptare! Restul il face Domnul.
RăspundețiȘtergereVa multumesc! Ma-m bucurat mult pt. sfatul pe care mi l-ati dat. Este si o zicala in limba engleza care zice:" You only lose, when you give up fighting". Adica pierzi lupta numai in momentul in care ai incetat sa mai lupti. Si ca o completare, sfintii ne spun ca atunci cand nu ne mai putem apara, ne apara Dumnezeu. Deci nu avem nici o scuza pentru a ceda lupta. Acum plecam la Sf. Maslu. O sa va pomenim si pe dvs. Rugati-va si pt. noi! Doamne ajuta!(Victor)
RăspundețiȘtergereDoamne ajuta! Toti avem nevoie de curaj si de rugaciune.
RăspundețiȘtergere