Sfântul Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri

Joi[Fapte 8, 26-39 ; In. 6, 40-44]. Sfântul Filip l-a întrebat pe famen : « Înţelegi, oare, ce citeşti ? » Acela a răspuns : « Cum aş putea să înţeleg de nu mă va călăuzi cineva ? » Cât de adesea trăiesc acelaşi lucru cei ce citesc cuvântul lui Dumnezeu şi scrierile Sfinţilor Părinţi ! Cele citite nu intră în cap ; mintea nu poate să ia aminte la cele scrise acolo şi să le încapă, de parcă ar fi vorba de ceva străin, despre lucruri dintr-un tărâm necunoscut. Iată că aici este nevoie de un tâlcuitor deprins cu lucrurile despre care este vorba. Sf. Filip avea acelaşi duh care a dat şi proorociile şi nu i-a venit greu să tâlcuiască locul care îl frământa pe famen. Aşa e şi cu noi acum : trebuie să găsim un om care să stea pe acea treaptă a vieţii şi a cunoştinţei de care este legată scriptura care ne frământă, şi el o va tâlcui fără osteneală, căci fiecare are treapta sa de orizont duhovnicesc. Cel aflat pe o treaptă mai joasă nu vede tot ce vede cel aflat pe o treaptă mai înaltă, ci poate numai să ghicească. De se întâmplă ca scriptura pe care n-o putem noi înţelege să atingă o treaptă mai înaltă, iar tâlcuitorul întâlnit de noi stă pe o treaptă mai joasă, el nu ne va tâlcui aşa cum se cuvine, ci va adapta totul la orizontul său şi locul cu pricina va rămâne pentru noi la fel de întunecat ca mai înainte. Se cade să ne minunăm de uşurătatea cu care se apucă să tâlcuiască cele ale Scripturii oameni cu totul străini de tărâmul de care ţin aceste lucruri. Şi totul iese din ei pe dos decât cum trebuie ; însă a se făli cu tâlcuirile lor nicidecum nu uită.

Recomandare de lectura: Zorii cenzurii neo-bolsevice asupra internetului

Un pasaj mai dificil este urmatorul, in care sunt amenintati cu inchisoarea cei care ar face nu se stie ce fel de agresiune asupra altora pe motiv de “discriminare,” inclusiv religioasa. Este enigmatic tipul de infractiune la care se refera legiuitorul, atata vreme cat se refera doar la un potential agresat “discriminat”, si agresat in general. Sa intelegem ca este voie sa fie agresati toti ceilalti, atata vreme cat agresiunea nu are o motivatie “discriminatorie”?

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani ameninţarea unei persoane sau a unui grup de persoane, prin intermediul unui sistem informatic, cu săvârşirea unei infracţiuni pentru care maximul pedepsei prevăzute de lege este închisoarea de cel puţin 5 ani, pe motiv de rasă, culoare, ascendenţă sau origine naţională ori etnică, sau în considerarea religiei dacă aceasta este folosită ca pretext pentru oricare dintre motivele arătate.

Recapituland, vom observa ca masurile luate pentru ingradirea libertatii de exprimare pe internet merg in doua directii:

- controlarea, cenzurarea si penalizarea (inclusiv prin inchisoare) a celor care folosesc internetul ca platforma de exprimare. Adica a celor care detin si administreaza site-uri, bloguri, domenii, etc. Din aceasta categorie fac parte masurile preconizate de Viviane Reding precum si legea pregatita de autoritatile romane. In acest caz proiectul de lege a luat-o inaintea “perspectivelor europene” - suntem iarasi in avangarda masurilor autoritariste.

- controlarea, cenzurarea si amendarea celor care folosesc internetul ca platforma de informare. A utilizatorilor “simpli”, care navigheaza pe internet doar pentru a culege de acolo informatie, materiale, sau pentru a intra in conexiune cu alti utilizatori. Din aceasta categorie face parte proiectul de masuri pregatit in Parlamentul European.

Relevant, in aceasta ordine de idei, este chiar titlul pe care cotidianul citat l-a ales pentru articolul sau: Bloggeri si forumisti, atentie la ce scrieti! Va pandeste puscaria! Ei bine, exact acest lucru se urmareste - limitarea pana la eliminare a libertatii de exprimare. Din “no man’s land” internetul va deveni terenul de operatiuni al unui organism suprastatal in cautare de infractori care isi permit sa gandeasca si sa scrie liber.

Adresa:

http://www.razbointrucuvant.ro/2009/05/07/zorii-cenzurii-neo-bolsevice-asupra-internetului/

“Dupa legea "Big Brother" care ii obliga pe operatorii de telefonie mobila si de Internet sa arhiveze informatiile despre toate comunicatiile electronice ce au loc pe teritoriul Romaniei, a venit si randul blogurilor si forumurilor. Ministerul Justitiei are in dezbatere publica un proiect, care daca va fi adoptat, va mari supravegherea activitatilor din mediul online. Potrivit ProTv, vor fi incriminate prin lege anumite fapte comise prin intermediul Internetului, de catre cei care publica ziare online sau bloguri. Nici cei care posteaza pe forumuri sau folosesc alte mijloace ca chat-ul, poseda sau administreaza site-uri de Internet nu vor fi uitati. Pedepsele se incadreaza intre 6 luni si 5 ani de inchisoare. Astfel, vor constitui infractiuni si vor fi pedepsite ca atare, printre altele: accesarea materialelor pornografice cu minori; distribuirea sau punerea la dispozitia publicului de materiale rasiste sau xenofobe; amenintarea din motive de discriminare; negarea, minimalizarea, aprobarea sau justificarea genocidului sau altor crime contra umanitatii. Cei care doresc pot sa-si exprime punctul de vedere despre acest proiect de lege o pot face pana la data de 28mai. »
http://www.ziua.ro/news.php?data=2009-05-04&id=27039

Cronica unui pelerin - VI -

3 mai 2009 –

După o noapte în care am dormit la M-rea Râmeţ,(http://ortodoxvideo.blogspot.com/2009/04/istoricul-unor-manastiri-romanesti.html) prea importantă în contextul monahal românesc pentru a fi evocată în treacăt, la invitaţia unei creştine, ne îndreptăm spre ...Ţagu!

Nici noi nu mai auzisem vreodată despre această localitate de lângă Sărmaş – Bistriţa-Năsăud( http://www.listafirme.ro/harta/bistrita_nasaud_tagu.htm). Dar aveam să n-o mai uităm. O comunitate ortodoxă de aproximativ 400 de familii, după mărturia preotului Grigore, un slujitor al lui Dumnezeu tânăr, de prin zona Clujului, ca şi preoteasa Ioana, care ne-a răspuns cu amabilitate la întrebările uneori indiscrete.

Ne declarăm surprinşi de ospitalitatea şi bunăvoinţa faţă de noi a acestor oameni care, practic, au insistat ca noi să participăm la Sf. Liturghie în biserica lor, dar şi mai surprinşi că ne-au aşteptat până pe la zece şi jumătate, ca să ajungem în localitate, apoi ne-au primit ca pe nişte oaspeţi de seamă şi ne-au făcut să ne simţim ca fraţi întru Hristos, chiar dacă nu ne mai văzuseră niciodată. Un aspect inedit: toţi bărbaţii stau în naosul bisericii, în timp ce femeile stau în timpul slujbei în pronaos. Ca în Ardeal, e plin de bănci, dar nu sunt strane. Trebuie să ne obişnuim şi să ne adaptăm rapid situaţiei. Preotul nostru liturghiseşte împreună cu Pr. Grigore. Este Duminica mironosiţelor. Predica o ţine gazda, oaspetele fiind prea obosit sau doar smerit pentru a spune cuvânt de învăţătură credincioşilor. Reţin câte ceva: Femeile Mironosiţe nu s-au temut de nimeni şi de nimic, au mers cu miruri la Mormânt, întrebându-se cine le va prăvăli lor piatra, dar au găsit-o dată la o parte, au crezut că trupul Domnului a fost furat şi au alergat să dea de veste. Sf. Maria Magdalena, rămânând în urma lor, a văzut un om şi a crezut că este grădinarul. Nici ea nu credea în Înviere pe atunci. Dar când Hristos i-a spus pe nume: Maria!, L-a recunoscut şi s-a bucurat şi a vestit tuturor Învierea Sa. Avem atâţia sfinţi în calendar pentru că am avut femei creştine, mame creştine, care şi-au crescut fiii în dragostea de Dumnezeu şi de neam.

În aceste zile pe care le trăim noi nu este o criză economică, în primul rând, ci e criză de dragoste. Oamenii nu-L mai iubesc pe Dumnezeu şi de aceea nu-L mai mărturisesc. Nu pot zice: “Hristos a înviat!” decât acei care Îl iubesc pe Hristos. Creştinii de azi nu zic decât în prima zi, apoi parcă le e ruşine de Hristos şi tac. Să învăţăm de la Mironosiţe să-L mărturisim pe Hristos, fiindcă avem datoria să-L mărturisim, mai întâi prietenilor şi colegilor, apoi lumii întregi. Să ducem în lume pacea pe care o primim de la Hristos în biserică, în care intrăm ca în Sfântul Mormânt pentru a învia.

Se încheie Sf. Liturghie cu un parastas(fără colivă! aşa e obiceiul acolo). Apoi atmosfera se destinde, Părintele ne dăruieşte câte o cruciuliţă, ne mulţumeşte pentru participare şi ne dă în grija preotesei sale, care ne duce acasă şi ne omeneşte. Suntem uşor stânjeniţi şi ne întrebăm câţi dintre noi am proceda la fel. Pr. Grigore ne vorbeşte despre istoria locurilor, despre biserică, ortodoxie şi uniaţie, rezistenţă în faţa încercărilor de deznaţionalizare catolice, în parte cotracarate de strămoşii românilor din Ţagu-Mare. Ne arată documente bisericeşti vechi de peste un secol. Regret că n-am cum să înregistrez ce spune, nu am fost pregătită, dar Părintele mă linişteşte: le-a publicat. Sper să le găsesc pe net.

Deşi ne-am ataşat de gazdele noastre şi nu am mai pleca din minunata curte şi grădină, timpul ne presează. Vrem să ne oprim şi la Sighişoara, în drum spre Ploieşti. Ne alinăm cu promisiunea că vom reveni la Ţagu la vară, dacă este voia lui Dumnezeu.

PS: Referinţe pe net: “Ioan Pintea, moderatorul simpozionului, a subliniat rolul pe care îl joacă şi îl pot juca în calitate de formatori preoţii de la ţară, dându-i cuvântul în continuare preotului Grigore Marchiş din Ţagu; părintele a arătat că se mai poate lucra cu copiii şi bătrânii, ultimii - adevarate comori de cultură populară a căror memorie ar trebui păstrată prin înregistrare.”

(http://www.mesagerul.ro/index.php?id=id:00000045645)

“682. ŢAGU, jud. Bistriţa-Năsăud (S. XIV)

1. În vatra satului, îndeosebi în jurul fostului Consiliu Popular, s-au descoperit accidental fragmente ceramice romane provinciale de culoare roşie şi dacice, lucrate cu mâna; materialele indică existenţa unei aşezări rurale.

2. La ieşirea din sat, în dreapta şoselei ce duce spre Ţăgşor, se menţionează o altă aşezare rurală de pe suprafaţa căreia s-au cules fragmente ceramice romane provinciale. 1; 2. G. Marinescu, FileIst, 6, 1989, p. 27, nr. 93/a, b, il. » (http://arheologie.ulbsibiu.ro/publicatii/bibliotheca/popa/repertoriu%20thi.htm)

« De curand, s-a desfasurat la Tagu - in organizarea Consiliului Judetean, Centrului Judetean pentru Cultura, Primariei Comunei Budesti si Parohiei Ortodoxe - manifestarea folclorica "Cu stramosii la Gurete”; "Gurete” sunt denumite niste ridicaturi de pamant cu aparenta de dealuri, dar mai mici. In deschidere, Vasile Codrea (primarul comunei Budesti) a prezentat un istoric al Tagului, apoi Nicolae Galatean (directorul Centrului Judetean pentru Cultura) a multumit factorilor locali pentru ... continuare in Mesagerul De Bistrita-Nasaud »

Memoria Piteştiului - Mărturii

Emil Sebeşan: -Au fost oameni care au murit, au murit în bătaie acolo, ştiu şi eu câţiva care au murit acolo în bătaie.

- Aţi asistat la uciderea cuiva direct?

- Da.

- Puteţi să povestiţi?

- Printre altele, nu la moartea lui, ci la torturarea lui Bogdanovici. Eu am văzut cu ochii mei când Ţurcanu a sărit cu bocancii pe pieptul lui incontinuu aşa, dar nu întâmplător, ci minute în şir. Bogdanovici a murit strivit şi în bătai. Sau alţii, sau vă spun... Petrică Cojocaru sau nu mai vorbesc de Oprişan, nu mai vorbesc de Oprişan... Eu cred ca Oprişan nu avea nici măcar un centimetru pătrat din corp să nu fie vânăt. Nu cred, eu l-am văzut la baie dezbrăcat, şi toţi spuneau: "Uită-te bă la Oprişan!".

Ăsta a fost un lucru foarte interesant: toţi tac despre Piteşti. Le-o fost frică. Eu vă spun din experienţă. Eu nevestei mele nu i-am spus ce-am păţit la Piteşti. Ca să vă spun aşa în paranteze chestia asta: după revoluţie am venit odată acasă şi-am găsit-o pe nevastă-mea plângând, şi-am zis: "De ce plângi?". Zice: "Mă, după 20 de ani de căsătorie trebuie să constat că tu n-ai avut încredere în mine.". "Cum adică n-am avut încredere în tine?". "Eu trebuie să aflu de la alţii ce-ai păţit tu la Piteşti? Tu nu mi-ai spus niciodată. Nici atâta încredere n-am avut." şi-atunci eu i-am răspuns simplu: "Măi nevastă, stai jos că-ţi explic imediat. Tu ai o soră, ai doi fraţi. Tu, dacă-ţi spuneam ţie, te duceai şi povesteai la soră-ta, la fraţii tăi. Fraţii tăi, soră-ta, povesteau la alţi prieteni de-ai lor chestia asta şi, zic eu, ajungeam la Securitate şi mă băteau iară de mă lua dracu. Vroiai tu asemenea lucru?". "Nu, bineinţeles că nu!". "Păi atunci, vezi? Mai bine n-ai ştiut. Aflii acuma. şi ce? Poţi să faci ceva? Poţi să ştergi ceea ce mi s-a-ntamplat acolo? Nu poţi. Aşa că fii liniştită. ...Nu că n-am avut încredere in tine...".

Traian Popescu: Dacă n-aş fi avut momentul limită când am vrut să termin cu viaţa..., dar mie mi-a mai trebuit încă un moment limită, ăla de la beci, ca să termin cu oratoriul "Calvar". Eu vă spun: nu mă mai puteam ruga, eram disperat: "De ce nu mă iei? De ce nu îmi dai? De ce mi se-ntamplă toate astea?".

Pe măsură ce elaboram un vers sau două, venea şi muzica. Spre exemplu, când am facut "Hora libertăţii" şi "Imnul libertăţii" la beci, când dansam, când jucam, îmi veneau..., mi-au venit concomitent şi versurile şi muzica, poate chiar înainte mi-a venit muzica. şi, în momentul ăla îmi veneau şi versurile.

Eu nu ştiu, şi nici n-am mai auzit pe nimeni să fi facut - fără cunoştinţe muzicale, fără hârtie, fără creion - muzică simfonică."

Aristide Ionescu: - Dacă facem procesul comunismului, este Experimentul Piteşti principalul cap de acuzare?

- Este experimentul Piteşti, nu numai cap de acuzare, este demolatorul întregului sistem. Arată cât de diavolesc a fost, cât de coborâtor, ...al individului, nu de transformare în animal, ci în subanimal, prin Experimentul Piteşti. Nu poate fi imaginat un om să aibă atâta decadenţă de cât au făcut... şi, prin asta comunismul nu va mai fi niciodată îmbrăţişat ca ideologie de nici un popor. Uciderea sufletească e specifică, cea mai mare crimă, a comunismului.

- Noi credem că sufletul e nemuritor, atunci cum de au încercat să ucidă ceea ce nu poate fi ucis?

- Pentru că ei nu cred în suflet, şi de aceea au încercat. Nu cred în suflet, comuniştii! Ei cred numai în ceea ce este material. Este o ideologie materialistă. Că dacă ar fi crezut în suflet nu puteau să aplice, că ştiau că sufletul nu poate să fie ucis. Dar, au mers numai pe torturi, deci pe material, şi au gândit că prin asta îi pot determina să devină alţii, ...ei să-şi auto-ucidă sufletul, dar n-au reuşit.

Aristide Ionescu: Alexandr Soljeniţîn, când a spus că a fost cea mai teribilă barbarie "Experimentul Piteşti", a plecat de la realităţile pe care le-a cunoscut el întâi în închisorile prin care a trecut, care n-au ajuns niciodată la gradul de dezumanizare a individului ca în "Experimentul Piteşti". Acolo erau suferinţe fizice în... şi foarte mulţi oameni cu care am vorbit, care au fost în Siberia şi unii chiar prizonieri acolo, niciodată acolo nu s-au aplicat, nu s-au produs astfel de lucruri care s-au produs la "Experimentul Piteşti". Adică ţi s-aduceau suferinţe fizice, dar nu se-ncerca demolarea ta, adică să devii ceea ce ne spunea Ţurcanu: "Măi, de aicea veţi ieşi atât de dezumanizaţi încât vă va fi ruşine să vă uitaţi în oglinzi! Voi care nu vreţi să fiţi alături de noi, veţi deveni nişte monştri pentru voi, chiar în faţa voastră veţi arăta ca nişte monştri, cu metodele care le avem. şi avem o gamă prea largă, nu vă daţi voi seama cât de largă este gama asta pe care-o avem ca să vă dezumanizăm."

Sursa: http://www.experimentulpitesti.org/public/apelul-nostru/#

Sf. Terofan Zăvorâtul – Rugăciunea

« Trebuie să înrădăcinăm în noi ideea despre propria păcătoşenie.

Osteniţi-vă să naşteţi şi să înrădăcinaţi în voi ideea despre nimicnicia şi păcătoşenia voastră, care stârneşte mânia lui Dumnezeu împotriva voastră. Şi, când vă apucaţi de rugăciune, să nu vă arătaţi înaintea feţei lui Dumnezeu altfel decât aşa ... ca nişte păcătoşi, care nu sunteţi buni de nimic. Îndată ce veţi primi în inimă o asemenea stare, nu vă veţi mai putea abţine să nu strigaţi : « O, Doamne, mântuirşte, o, Doamne, sporeşte ! »

De ce merge rugăciunea prost ? Deoarece nu se simte nevoia lui Dumnezeu. « Ne putem descurca şi singuri în toate treburile şi nevoile ! » Rugaţi-vă ca Dumnezeu să vă dea simţirea cuvenită. Fără ea veţi cădea. »

(Scrisoarea 967, Seria 6. pag. 81)

Luciditate

Experienţa ultimelor zile mi-a confirmat, din nou, observaţia că oamenii te judecă după aparenţe. Te apreciază sau te depreciază fără să aibă o idee clară despre tine, despre structura ta sufletească, aspiraţiile, credinţele şi convingerile tale. Aceasta fiind realitatea dată, ne este tare util să nu ne bucurăm/ entuziasmăm când ne laudă oamenii, ca să nu ne întristăm/ deprimăm când ne vor ocărî sau huli.

Nu este singura observaţie pe care mi-a pricinuit-o acest început de mai pe internet, printre blogeri. Evenimentele mi-au deschis ochii şi asupra unui rău interior : scriam ca să atrag atenţia unor oameni asupra mea. La început a fost o întrebare, acum e aproape o certitudine. Aveam o bucurie secretă dacă scrisul meu sau activitatea pe blog interesa sau plăcea oamenilor. Era rău, acum văd şi ştiu cum lucra patima dulce a slavei deşarte, pe care mila lui Dumnezeu mi-a scos-o la iveală.

Nu abandonez blogul, am şi alte motivaţii să îmi ocup o parte din timp cu el. Dar voi fi foarte atentă să nu încurajez în mine slava deşartă, patimă care ne determină pe noi oamenii să ne manifestăm nu aşa cum îi place lui Dumnezeu, ci unora sau altora dintre semeni. Nu e niciodată prea târziu să-ţi conştientizezi greşelile şi să încerci să le îndrepţi. Dacă nu pot scrie « la rece » e mai bine să nu scriu deloc.. Doar « răceala » este piedica patimilor care tulbură orice iniţiativă omenească. Obiectivitate în subiectivitate ! Şi mai ales, purtare de grijă, spre a nu te etala, ci a-L afirma şi mărturisi numai pe Dumnezeu prin ceea ce faci sau spui !

Recunosc că am intuit de la bun început pericolele care pândesc redactarea unui blog, dar « m-am aruncat în apă » pentru că aveam mare nevoie de o preocupare serioasă. La urma urmei, o activitate poate fi duhovnicească sau neduhovnicească în funcţie de intenţie şi abordare.

Câteva precizări se impun :

- nu vreau să fiu « învăţătorul » nimănui ;

- scriu pentru mine şi cunoscuţii mei ceea ce cred eu că i-ar putea interesa ;

- fiecare este liber să ia cum vrea ceea ce citeşte aici, adică m-am expus voit comentariilor şi crtiticilor, din convingerea că numai prin încercare se domolesc patimile şi se făuresc, în timp, virtuţile creştine, numai în contact cu realitatea, cu oamenii şi cu lumea ;

- reacţiile mele sunt efectele patimilor care dorm în mine ; ale cititorilor, efectele propriilor patimi ; pentru a le observa eşti nevoit să le laşi să se manifeste ; iar pentru a le înfrâna, să ceri mila şi ajutorul lui Dumnezeu ;

- respect opiniile altora, chiar dacă ei nu le respectă pe ale mele ;

- mă feresc de vulgarităţi şi violenţă verbală, dacă sunt furioasă, tac.

Scriu pentru că îmi pasă. Dacă totul mi-ar fi indiferent pe lume, aş amuţi. Problema, aşa cum o văd acum, e ca acest scris să nu fie o mască a vorbirii deşarte sau o sursă de sminteală pentru fraţi sau un prilej de judecare a aproapelui. Pentru a evita toate aceste pericole e nevoie de luciditate.

Părintele Savatie - « Duhovniceşti şi neduhovniceşti »

"Eu mă întreb dacă ortodocşii chiar au devenit „duhovniceşti” într-un procent atît de zdrobitor, încît nimeni nu mai aude şi nu mai vede din cauza extazului pricinuit de rugăciune? Totuşi a te îndurera cu durerea aproapelui nu este mai puţin duhovnicesc decît a vedea îngeri."

http://savatie.wordpress.com/2009/05/06/duhovnicesti-si-neduhovnicesti/