David si Goliat(film - 1960) - II -

Sf. Prooroc Samuel

- Nu sunt eu rege ? Priveşte, Samuel ! Stau înaintea ta pe tronul lui Israel.

- Domnul a spus : « Mi-am găsit un rege ».

- Altul ?

- O, Saule, n-a fost printre copiii lui Israel altul mai bun ca tine ! Când erai mic şi neînsemnat, n-am adunat eu pe căpeteniile triburilor lui Israel şi în faţa lor te-am uns rege ? De ce, atunci, ai început să faci rău ?

- Am respectat legile, am împlinit ritualurile.

- Eşti un răzvrătit în inima ta, Saule. Ai făcut o insurecţie împotriva lui Dumnezeu şi pentru că L-ai respins, acum şi El te respinge ca rege.

- Samuel, dacă am păcătuit, dacă am încălcat poruncile lui Dumnezeu - şi am făcut-o ! - e pentru că m-am temut de popor şi i-am ascultat glasul.

- Samuel, cine este el ? Cine este acel om care va fi rege în Israel după mine ?

- Domnul mi-a spus : « Nu privi la statură !», pentru că Domnul vede altfel decât oamenii. Unul cu inima curată.

- Cine e ?

- Mi s-a dat să ung un rege care va fi ales din Bethleem şi duhul Domnului va fi peste el din acea zi.

- Cine este omul acela ?

- N-am venit să-ţi spun profeţia, ci să-ţi spun « La revedere ». Domnul s-a depărtat de la tine. Un duh rău te chinuieşte. Nu voi mai veni la tine, Saul, dar plâng pentru tine.

Continuare pe YouTube!

http://www.youtube.com/watch?v=j6IMwNrwSkE&feature=related

David si Goliat(film - 1960)

Sf. Prooroc Samuel

Israel a fost înfrânt în luptă şi chivotul legii a fost luat de filistini, de aceea poporul credea că Domnul l-a părăsit în lunga perioadă de când profetul Samuel îl unsese pe Saul să le fie rege. Dar duhul Domnului plecase de la Saul. Încă o dată filistinii îşi adunaseră oştirile să lupte, 30000 de care şi 6000 de călăreţi, soldaţi cât întinderea deşertului, în timp ce israeliţii nu aveau nici săbii, nici suliţe, numai pluguri.

- Cine este acesta ?

- E Samuel, profetul.

- Omul acela bătrân în zdrenţe e Samuel ?

- E singurul om de care Saul se teme.

...

- Maiestate, profetul Samuel vine la curte !

...

- Samuel, până acum ai rămas străin de curtea noastră ! Îţi urăm : Bun venit !

- Cine e omul acela ?

- Este căpitanul ... Numele lui e Abner.

- Saul l-a făcut consilierul său la curte.

- Şi aceia sunt fiii lui Saul ?

- Jonathan, Işvi şi Işboşet.

- Fiii săi ! Fiii săi !

- Când am condus[pe Israel], mi-am făcut fiii judecărori, căci am fost judecătorul acestei ţări în toate zilele vieţii mele, dar fiii mei n-au urmat căile Domnului, ci au luat mită ca să facă judecată nedreaptă. Şi bătrânii lui Israel au venit la mine şi mi-au zis :

- Dă-ne un rege să ne judece, cum au toate neamurile, un rege. M-am rugat Domnului şi El mi-a zis :

- Poporul lui Israel nu te-a defăimat pe Tine, ci pe Mine. M-au nesocotit pe Mine, Domnul Dumnezeu, ca să slujească alor dumnezei[la idoli], ... deci trebuie să aibă un rege să-i conducă ", aşa a grăit Domnul către mine în adâncul inimii mele. Şi v-am spus aceste cuvinte tuturor celor care îmi cereaţi un rege şi apoi v-am spus : « Acest rege vă va lua fiii şi îi va face slujitorii lui pentru a alerga înaintea carelor sale şi îi va trimite să-i secere grânele, să-i poarte războaiele, şi vă va lua ţarinile şi viile ca să le dea slujitorilor lui. Şi veţi striga îngreunaţi din cauza regelui vostru. ». Dar n-au vrut să mă asculte. « Nu...nu... vrem împărat ,cum au şi celelalte neamuri, un rege care să ne judece şi să lupte în războaie pentru noi».

Domnul mi-a şoptit la ureche : « Voi trimite un om din seminţia lui Veniamin şi îl vei unge pe el rege peste poporul lui Israel ca să-l scape din robia filistinilor. ».

- Saule, când te-am văzut, Domnul mi-a spus : « Iată omul care va conduce poporul Meu! ».

- Samuel, din tot poporul lui Israel, tu eşti cel mai iubit... noi...

- Noi îl cinstim pe Samuel, dar ultimul dintre Judecătorii lui Israel n-a convocat întreaga curte doar ca să ne spună vechea poveste pe care o ştim atât de bine.

- Saule, îţi voi spune ceea ce nu ştii ; îţi voi spune ce mi-a grăit Domnul aseară.

- Lăsaţi-ne singuri !

- Vorbeşte !

- Slava lui Israel a pierit pentru că i-a fost luat Chivotul Legii.

- În regatul meu toţi sunt conştienţi că Chivotul Legii se află în mâinile duşmanilor. A fost un sacrificiu necesar şi inevitabil, ca sa facem pace cu filistinii.

- Saul, când Chivotul Legii a fost luat de la tine, Dumnezeu a luat regatul lui Israel din mâinile tale.

- Nu-l băgaţi în seamă, Maiestate ! Samuel a trecut de vârsta înţelepciunii prooroceşti.

- O, într-adevăr ! Şi totuşi, aseară Domnul mi-a grăit din nou.

- Lasă-ne !

- Samuel, ce ţi-a spus Domnul ?

- Domnul a spus : « Îmi pare rău că l-am făcut pe Saul rege, pentru că nu-Mi mai urmează Mie şi mi-a călcat poruncile ». Aşa a grăit Domnul şi m-a îndurerat şi am plâns toată noaptea. Şi Domnul mi-a răspuns:

- Cât timp va mai sta Saul pe tron, ştiind că Eu nu-L mai vreau rege peste Israel ?

Sf. Teofan: "Nu oricine rabdă se va mântui, ci acela care rabdă pe calea Domnului"

Joi[II Cor. 4, 1-6 ; Mt.24, 13, 28]. « Dar cel ce va răbda până la sfârşit se va mântui ». Nu oricine rabdă se va mântui, ci acela care rabdă pe calea Domnului. Pentru asta e viaţa de aici, ca să răbdăm ; orice om rabdă ceva şi rabdă până la sfârşit. Răbdarea însă nu este de folos dacă omul nu rabdă pentru Domnul şi pentru Sfânta Lui Evanghelie. Păşeşte pe calea credinţei şi a poruncilor evanghelice ; prilejurile de a dovedi răbdare se înmulţesc, însă răbdarea începe să aducă cununi şi, fiind mai înainte stearpă, devine acum roditoare. Cu câtă orbire ne împresoară vrăjmaşul, încât ne face să socotim răbdarea pentru Dumnezeu grea şi de nesuferit, iar răbdarea cu care împresoară el pe cei robiţi patimilor o arată ca fiind uşoară şi necostând nimic, în vreme ce e mult mai grea şi mai lipsită de bucurie decât răbdarea celor ce se luptă cu patimile şi se împotrivesc vrăjmaşului ! Iar noi suntem orbi şi nu vedem asta...Ne ostenim, răbdăm şi ne sleim de puteri pentru vrăjmaşul, spre pieirea noastră.

Iată omul lui Dumnezeu ! - III -

Femeia care a vrut să-l încerce

O femeia, din cele ce au curiozitatea diavolească de a-i pune la incercare pe sfinţi, din dorinţa de a afla un motiv pentru a alcătui un pamflet la adresa preoţiei, atunci când a auzit de virtuţile Părintelui Nicolae, s-a hotărât să-l încerce. Într-o zi merse la biserica lui şi îi spuse : « Părinte, să vii acasă la mine şi să-mi faci patruzeci de Paraclise, deoarece am mari probleme familiale. Te voi aştepta în fiecare după-amiază ». « Cu plăcere, fiică », i-a răspuns Părintele. Apoi i-a luat adresa şi în ziua următoare a mers acolo. I-a făcut Paraclisul şi la sfârşit i-a dat zece drahme[o sumă de nimic, dat în bătaie de joc]. Părintele i-a luat fără să spună nimic. « Şi mâine te aştept », îi spuse femeia. « Cu plăcere », a repetat Părintele. A mers şi a doua oară, mort de oboseală şi bătrân cum era, şi a făcut iarăşi Paraclisul, iar ea i-a dat tot zece drahme. I-a luat si pe aceştia blândul şi nevinovatul Părinte. Lucrul acesta s-a repetat de patruzeci de ori. Aceea dădea de fiecare dată câte zece drahme, iar sfinţia sa nu înceta să mearga în fiecare zi. La sfârşit, femeia a căzut la picioarele lui cu zdrobire şi i-a cerut iertare pentru ispitire, spunându-i : « Sfinţia ta eşti cu adevărat preotul exemplar al ascultării şi al datoriei ». (pp.49-50)

Liturghiile lui

Timp de cincizeci de ani a liturghisit zilnic de la ora 8 dimineaţa şi până la ora 15, fie că era înzăpezire, fie că erau vremuri tulburate. Nici în timpul invaziei anglo-francezilor din 1917, n-a întrerupt şirul Liturghiilor. La ora 14 slujea în bisericuţele Acropolei, situate în locuri strâmte, care aveau numai o uşiţă, prin care intra soarele înăuntru, făcând sa curgă din belşug transpiraţia pe sfinţitele veşminte are adevăratului lucrător al viei lui Hristos.

Postirile lui

În fiecare zi mânca numai seara, iar în toate posturile mânca numai fără untdelemn. Ţinea şi postul Sfintei Cruci, pe care îl începea de la 1 septembrie şi îl termina la 14 septembrie. De asemenea, îl postea şi pe cel al Sfinţilor Arhangheli, de la 1 la 8 noiembrie. Cu prilejul sărbătorilor mari, cânta Paraclisele lor până în ziua Odovaniei. Ca duhovnic, nu era aspru în a da canon prin postire. Numai când era vorba de sine era foarte aspru. Într-o zi i-am dat o ciocolată şi i-am spus că nu este de dulce. A luat-o în mână, a privit-o cu atenţie şi apoi mi-a spus:

- Ca să fiu mai sigur, ia-o înapoi! (pp. 39-40)

Sursa icoanei:

http://i41.servimg.com/u/f41/11/61/74/35/nikola11.jpg

Iată omul lui Dumnezeu ! - II -

Vizitiul recunoscător

Din spusele unor creştini am aflat că, la marginea enoriei Sfântului Ioan, calul unui căruţaş sărac a păţit ceva şi a căzut la pământ, fiind gata să moară. Plângea sărmanul şi se întristase adânc. Întâmplându-se să treacă Părintele Nicolae pe acolo îl văzu şi, făcându-i-se milă de el, îi spuse: “ Taci, fiule, nu te mai mâhni! Numai să fac semnul crucii peste el şi se va face bine”. Într-adevăr, îndată ce l-a binecuvântat, animalul s-a ridicat bucuros şi şi-a continuat drumul. De atunci, pretutindeni vizitiul îl numea pe Părintele binefăcătorul său.

Familia care şi-a aflat fiul pierdut

O familie din Atena avea un fiu, pe care îl pierduse de trei ani, în timpul cunoscutului episod al trimiterii armatei greceşti în Rusia.[ În 1917, la apelul ţarului Nicolae, adresat mai multor suverani creştini ai Europei de a-i trimite trupe spre ajutor împotriva armatelor bolşevice, a trimis şi Grecia armată, în rândurile căreia s-a aflat şi tânărul ostaş, copilul familiei ateniene la care se referă autoarea.]. N-au putut afla dacă mai este în viaţă sau a murit. Au căutat pretutindeni pe unde trebuia, dar n-au primit niciun răspuns clar. Au auzit şi despre Părintele Nicolae, că ar putea să-i ajute în problema aceasta. Au mers la biserica lui şi i-au arătat durerea lor . Acela le-a spus : « Veniţi mâine şi va voi spune ». Le-a spus aceasta deoarece în asemenea cazuri şi împrejurări triste se ruga aproape toată noaptea. A doua zi s-au dus cu sufletul la gură să audă ce le va spune. El îi înştiinţă : « Copilul vostru trăieşte şi la sfârşitul acestei săptămâni veţi primi o scrisoare, iar luna următoare va veni şi îl veţi vedea. ». Într-adevăr, precum le-a spus aşa s-a şi întâmplat. Familia întregită a venit apoi sa-i mulţumească Părintelui Nicolae şi să-l ia acasă, să-i binecuvinteze şi să prânzeasca împreună cu ei. Ca să-şi îndeplinească dorinţa, l-au luat aproape pe sus pe Părintele.(pp. 66-67)

Apariţia îngerului

Odată, când încă nu era foarte în vârstă, a pornit spre o bisericuţă izolată din cartierul Peristeri, unde avea să fie săvârşită o priveghere. Mergând o bucată de vreme, a rătăcit drumul, luând-o pe nişte cărări, peste ogoare, şi nemaiştiind pe unde merge. Înaintând mâhnit şi rugându-se, deodată îl văzu înaintea lui pe un tânăr care îi spuse : « Ai pierdut drumul, Părinte ? Te voi conduce eu. ». Tânărul mergând înainte, iar Părintele Nicolae după el, au ajuns până la uşa bisericii. De aici, povesteşte el însuşi : « De îndată ce am ajuns până la uşă, m-am întors ca să-i mulţumesc, dar în aceeaşi clipă, acesta a strălucit şi a dispărut ».

Sursa icoanei : http://xrostiras.blogspot.com/2008/01/blog-post_9963.html

Iată omul lui Dumnezeu !

Cu negrăită bucurie şi sfială vă împărtăşesc o descoperire dătătoare de nădejde, viaţa unui sfânt pe care poate dumneavoastră, cititorii acestor rânduri, îl cunoaşteţi de mult, dar pe care eu l-am aflat abia ieri, în paginile vii ale cărţii Monahiei Marta, « Sfântul Nicolae Planas – ocrotitorul celor căsătoriţi », pe care îngerul cel blând şi înţelept mi-a scos-o în cale la pangarul Mănăstirii Dervent, unde tot el mi-a purtat paşii osteniţi de două zile de pelerinaj pe urmele celor ce au sfinţit pământul românesc prin curăţia desăvârşită a vieţuirii lor.

Mărturisesc surprinderea pe care am trait-o citind în prefaţă următoarele cuvinte:

“Inima vicleană şi necredincioasă să nu citească această carte”. M-am temut, în chip firesc: oare nu e prea mare îndrăzneala mea de a o citi?

Autorul acestui îndemn-interdicţie, Fotie Kontoglu, îşi justifică astfel cerinţă :

“Simplu a fost cel despre care se vorbeşte, simplă este istoria lui, simpli trebuie să fie cei care o vor citi. Pentru ca să nu se tulbure această armonie sfinţită care există întreBătrânul din istorioară, evlavioasa uceniţă care a scris câte şi-a adus aminte din viaţa lui plăcuta lui Dumnezeu şi cititor, trebuie ca toţi trei să fi trăit în « simplitatea inimii ».

Aş putea să pretind în faţa dumneavoastră, care nu mă puteţi verifica uşor, că am sau măcar înţeleg « simplitatea inimii » necesară, dar recunosc a nu şti aproape deloc ce implică ea. Nădăjduiesc, însă, în mila şi ajutorul lui Dumnezeu, ca să mă lumineze atât încât să pricep taina aceasta întrupată în părintele Nicolae.

Nu încep prin a transcrie biografia sa din carte, ci direct printr-una din întâmplările care i-au câştigat inima şi evlavia celor ce l-au cunoscut. Nu este nevoie să o aleg pe una anume ; toate sunt la fel de impresionante : străpung inima mea împietrită şi văduvită de sfânta simplitate, mişcând-o spre umilinţă.

Fiara domesticită

Curtea unei familii la care Bătrânul mergea foarte des, era închiriată unui cizmar comunist. Ura lui faţă de ceiualţi, şi mai ales faţă de preoţi, nu avea margini. Acolo unde lucra, - vorbind de unul singur - mereu bolborosea de unde va începe, împreună cu trupa lui, să-i omoare pe preoţi, spunând : « Întâi şi întâi îi vom omorî pe preoţii de la Izvorul Tămăduirii ». Precum v-am spus, acela lucra în curte. Bătrânul, în bunătatea lui, s-a dus aproape de el şi i-a zis : « Bună ziua, fiule ! ». Acela, fără să ridice capul, a murmurat ceva. A doua sâmbătă, Bătrânul a mers din nou şi i-a spus : « Bună ziua, Luca ! ». Acela i-a răspuns : “Bună ziua”, dar fără să-şi ridice capul. La a treia vizită, Bătrânul i-a spus din nou: « Bună ziua, Luca ! Ce faci, fiule? ». Atunci a catadicsit să spună : « Bine, Părinte ». Bătrânul a continuat să-l cerceteze acolo unde lucra până când s-a spart gheaţa. S-a ridicat de l a locul său, i-a sărutat mâna cu respect, iar nouă ne-a spus: “Atunci când îi voi omorî pe preoţi, eu voi pune vorbă bună ca sa nu-l omoare pe Părintele Nicolae. Şi nu numai că voi vorbi, ci îl voi şi apăra. » După aceea, de câte ori venea Bătrânul, se grăbea să-l întâmpine şi să-i sărute mâna. Bătrânul nici nu ştia ceva despre intenţiile lui, nici n-avea vreo idee despre comunism, nici despre schimbarea lui nu pricepea nimic – sau cel puţin aşa credeam noi. Cine ştie în ce fel vedea el – cu darul mai-înainte-vederii – sufletul aceluia ? Aşadar, comunistul acela, oricâte predici ar fi auzit şi oricâte sfaturi i s-ar fi dat, nimic din acestea nu ar fi putut îmblânzi în vreun fel sufletul lui cel împietrit, precum a făcut bunătatea acelui bătrânel cărunt, care îl cerceta şi stătea în picioare înaintea lui de fiecare dată, deşi la început i s-a arătat un dispreţ făţiş. Datorita rugăciunilor Bătrânului s-a pocăit. Iar când, după puţin timp, s-a îmbolnăvit(paralizia părţilor de jos ale picioarelor lui) şi a murit la vârsta de treizeci de ani, a adormit ca un bun creştin şi fără să omoare pe nimeni. Această influenţă o avea înfăţişarea Bătrânului asupra celor ce-l cunoşteau. De aceea, nu avea niciun duşman. Numai pe satana, dar şi pe acela l-a biruit prin harul Sfântului Duh, care sălăşăluia din belşug în sufletul sau sfinţit.

Monahia Marta, « Sfântul Nicolae Planas – ocrotitorul celor căsătoriţi », Editura Evanghelismos, 2008, pp 78-79

Sursa imaginii :

http://www.libertaspublishing.ro/carti/11691/sfantul-nicolae-planas-ocrotitorul-celor-casatoriti

Despre Sfântul Nicolae Planas :

http://www.razboiulnevazut.org/capitol.php?id=1307

http://www.ziarullumina.ro/articole;991;1;10141;0;Sfantul-Nicolae-Planas-pustnicul-Atenei.html

http://www.gorgani.ro/buletin/80.pdf

Sf. Teofan Zăvorâtul – " De la şcoală nu e de aşteptat nimic"

Luni[II Cor. 2, 4-15; Mt. 23, 13-22]. Vai vouă, ... că închideţi Împărăţia Cerurilor înaintea oamenilor . Acest lucru s-a zis către arhiereii care nici ei nu învaţă poporul calea mântuitoare, şi nici pe preoţi nu-i pun să facă acest lucru ; şi s-a zis şi către preoţii care nu au grijă de popor, neostenindu-se a le lămuri cele trebuincioase pentru mântuirea sufletului. Aceasta e pricina pentru care poporul rămâne în neştiinţă şi o parte rămân cu încredinţarea că totul merge aşa cum se cuvine, iar ceilalţi, deşi bagă de seamă că ceva e putred, nu merg încotro ar trebui, fiindcă nu ştiu cum şi unde să meargă. Aceasta e pricina pentru care au rămas în popor atâtea credinţe deşarte ; aceasta e pricina pentru capătă trecere la el şi rascolniciii, şi molocanii, şi hlâştii[ Molocanii şi hlâştii : secte răspândite în Rusia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea] ; aceasta e pricina pentru care se prinde de ei orice învăţătură rea. Îndeobşte, preotul crede că la el în parohie totul merge ca pe roate şi se apucă de treabă numai atunci când răul s-a întins deja şi iese deasupra. Atunci însă e greu să mai faci ceva. Preotul trebuie să socoată ca prima îndatorire a conştiinţei sale desăvârşirea maturilor în cunoaşterea credinţei creştine şi pregătirea tinerilor în primii ani de dezvoltare a conştiinţei lor, lămurindu-le lucrurile pe care ei pot şi trebuie să le ştie. De la şcoală nu e de aşteptat nimic. Această muncă trebuie făcută prin viu grai, adunând copiii în biserică şi acasă în serile de duminică, sau când şi cum va fi mai la îndemână.