Campanie publică de menţinere a Religiei ca disciplină obligatorie în şcoală

Asociaţia “Lăcaşuri Ortodoxe” non-profit, neguvernamentală, apolitică, cu personalitate juridică potrivit legii (înreg. CIF 25492592/ 28.04.2009) în ideea “apărării intereselor membrilor săi, a protecţiei şi promovării valorilor ortodoxe” (extras din actul constitutiv al asociaţiei) demarează Campania publică de susţinere a demersului Patriarhiei Române privind menţinerea Religiei ca disciplină obligatorie în şcoli, invitând Asociaţiile şi Fundaţiile laice, ortodoxe dar şi ale celorlalte culte recunoscute în România, în susţinerea acestei iniţiative, în această scurtă perioadă, în care au loc în viaţa politică a ţării dezbateri pe marginea acestei teme.
Prin demersul său, Patriarhia Română reaminteşte că, potrivit art. 32. alin. (7) din Constituţia României, „în şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege”. Acest drept constituţional redobândit după 1990 reprezintă un act de dreptate şi o reparaţie morală faţă de abuzurile comise în această privinţă de regimul comunist ateu în anul 1948, când disciplina religie a fost îndepărtată din învăţământul primar, gimnazial şi liceal.

Amintim în acest sens că, prin predarea religiei, se urmăreşte realizarea unui climat moral-creştin care să contribuie la buna înţelegere şi armonie în societate, exact în perioada în care Comunitatea Europeană demonstrează şi solicită asigurarea acestuia din partea statelor membre.

„Nu este drept să ştergi, în numele laicităţii, secole de istorie şi cultură inspirate de credinţa religioasă”, susţinea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în mesajul din cadrul campaniei “Nu vrem liceu fără Dumnezeu!”.

Lansăm, prin urmare, astăzi, 21 august 2009, apelul nostru către Asociaţiile şi Fundaţiile laice, ortodoxe şi ale celorlalte culte religioase, de a se coaliza în vederea susţinerii menţinerii statutului Religiei ca disciplină şcolară parte a trunchiului comun, în învăţământul primar, gimnazial şi liceal.

Adeziunile Dvs. pot fi trimise pe adresa religieinscoala@lacasuriortodoxe.ro This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it (in formularul de mai jos) sau prin tel/fax: 021.352.85.62 şi mobile: 0729.00.19.00 (vodafone) – 0741.111.283 (orange) : iar ele vor fi afişate (cu link) pe pagina noastră destinată special acestei Campanii, alăturat demersului Patriarhiei Române.

Formular de trimitere mesaj - Adeziune

Vezi:

http://stiri.lacasuriortodoxe.ro/religia-in-scoala/222-alaturati-va-campanie-publica-de-mentinere-a-religiei-ca-disciplina-obligatorie-in-scoli-.html

Sfântul Apostol Tit, episcopul Gortinei din Creta, ucenicul Sfântului Apostol Pavel

Din Sinaxar

Fericitul Tit se trăgea din neamul lui Min, împăratul Cretei, precum grăieşte legiuitorul Zinas, care a scris viaţa lui, şi de care pomeneşte fericitul Apostol Pavel. Acest fericit Tit, încă din copilărie, a arătat multă nevoinţă spre învăţătura cea lăudată a elinilor. Fiind el de 20 de ani, a auzit un glas ce-i venea de sus, care zicea: "Tit, trebuie să ieşi din cele de aici, să-ţi mântuieşti sufletul, că nu-ţi va folosi învăţătura aceasta". După un an de la aceasta arătare i s-a poruncit prin vedenie, ca să citească cărţile evreilor. Şi luând cartea proorocului Isaia a citit acestea: "Înnoiţi-vă către mine ostroave multe; Israel se mântuieşte de la Domnul cu mântuire veşnică".

Între timp antipatul Cretei, care era unchi al Sfântului Tit, auzind de mântuitoarea Naştere a Domnului Hristos şi de minunile ce a făcut în Ierusalim şi într-alte locuri, a trimis pe Tit la Ierusalim, căci era iscusit a auzi şi a spune şi a povesti cele ce auzea. Deci mergând el acolo, şi văzând şi închinându-se Stăpânului Hristos, a rămas în Ierusalim unde a văzut minunile lui Hristos, dar a văzut şi mântuitoarele Lui Patimi, îngroparea şi Învierea şi dumnezeiasca Sa înălţare; apoi Pogorârea Preasfântului Duh asupra Sfinţilor Apostoli. Şi crezând el s-a numărat cu cei 120 şi cu cei 3000 ce au crezut în Domnul prin învăţătura Apostolului Petru.

Dupa aceea a fost hirotonit şi trimis cu Pavel să înveţe şi să hirotonească pe cei ce i-ar socoti Pavel a fi iscusiţi. Şi s-a dus cu dânsul la Antiohia şi la Seleucia, la Cipru, la Salamina şi la Pafos şi de acolo la Perga Pamfiliei şi la Antiohia Pisidiei şi la Iconia, la casa lui Onisifor; apoi la Listra şi la Derbe, propovăduind pretutindeni cuvântul lui Dumnezeu cu Apostolul Pavel. Deci întâmplându-se a fi stăpân în Creta doi ani Rustil, cumnatul lui Tit, după sora, au mers acolo Pavel şi Tit, unde şi biserică au zidit. Dupa aceea ieşind din Creta s-au dus în Asia şi de acolo cu Pavel la Roma, unde a rămas Tit pâna ce Pavel a fost omorât de Neron, şi de unde s-a întors în Creta. Aici hirotonind episcopi şi preoţi şi strălucind apostoleşte, a răposat în Domnul.

Din Epistola Sf. Ap. Pavel

« Lui Tit, adevăratul fiu după credinţa cea de obşte: Har, milă şi pace, de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să îndreptezi cele ce mai lipsesc şi să aşezi preoţi prin cetăţi, precum ţi-am rânduit: De este cineva fără de prihană, bărbat al unei femei, având fii credincioşi, nu sub învinuire de desfrânare sau neascultători. Căci se cuvine ca episcopul să fie fără de prihană, ca un iconom al lui Dumnezeu, neîngâmfat, nu grabnic la mânie, nu dat la băutură, paşnic, nepoftitor de câştig urât, ci iubitor de străini, iubitor de bine, înţelept, drept, cuvios, cumpătat, ţinându-se de cuvântul cel credincios al învăţăturii, ca să fie destoinic şi să îndemne la învăţătura cea sănătoasă şi să mustre pe cei potrivnici.

Pentru că mulţi sunt răzvrătiţi, grăitori în deşert şi înşelători, mai ales cei din tăierea împrejur, cărora trebuie să li se închidă gura ca unora care răzvrătesc case întregi, învăţând, pentru câştig urât, cele ce nu se cuvin. Unul dintre ei, chiar un prooroc al lor, a rostit: Cretanii sunt pururea mincinoşi, fiare rele, pântece leneşe. Mărturia aceasta este adevărată; pentru care pricină, mustră-i cu asprime, ca să fie sănătoşi în credinţă, şi să nu dea ascultare basmelor iudaiceşti şi poruncilor unor oameni, care se întorc de la adevăr. Toate sunt curate pentru cei curaţi; iar pentru cei întinaţi şi necredincioşi nimeni nu este curat, ci li s-au întinat lor şi mintea şi cugetul. Ei mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc, urâcioşi fiind, nesupuşi, şi la orice lucru bun, netrebnici. »(Tit 1, 4-15)

Surse : http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august25.htm

http://www.bibliaortodoxa.ro/noul-testament/80/Tit

"...El îi învăţa pe ei ca Cel ce are putere, iar nu în felul cărturarilor. »( Mc. 1, 22)

"În cap nu este viaţă, ci doar caimacul vieţii.
Viaţa este în inimă
şi numai ceea ce iese din inimă poate să înrâurească mişcările vieţii."

Sfânta Scriptură

« Şi a murit pentru toţi, ca cei ce viază să nu mai vieze loruşi, ci Aceluia care, pentru ei, a murit şi a înviat. De aceea, noi nu mai ştim de acum pe nimeni după trup; chiar dacă am cunoscut pe Hristos după trup, acum nu-L mai cunoaştem. Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi. Şi toate sunt de la Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos şi Care ne-a dat nouă slujirea împăcării. Pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine însuşi, nesocotindu-le greşelile lor şi punând în noi cuvântul împăcării. În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi. Vă rugăm, în numele lui Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu! Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu. »( II Corinteni 5, 15-21)

***

« Şi umblând pe lângă Marea Galileii, a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând mrejele în mare, căci ei erau pescari. Şi le-a zis Iisus: Veniţi după Mine şi vă voi face să fiţi pescari de oameni. Şi îndată, lăsând mrejele, au mers după El. Şi mergând puţin mai înainte, a văzut pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui. Şi ei erau în corabie, dregându-şi mrejele. Şi i-a chemat pe ei îndată. Iar ei, lăsând pe tatăl lor Zevedeu în corabie, cu lucrătorii, s-au dus după El. Şi venind în Capernaum şi îndată intrând sâmbăta în sinagogă, îi învăţa. Şi erau uimiţi de învăţătura Lui, căci El îi învăţa pe ei ca Cel ce are putere, iar nu în felul cărturarilor. »( Mc. 1, 16-22)

***

Tâlcuirea Sfântului Teofan Zăvorâtul

Marţi[II Cor. 5, 15-21 ; Mc. 1, 16-22]. Domnul învăţa în sinagoga din Capernaum şi toţi se minunau de învăţătura Lui : « Fiindcă îi învăţa pe ei ca unul care are putere, iar nu în felul cărturarilor ». Această putere nu stătea în tonul poruncitor, ci în puterea de a înrâuri sufletele şi inimile. Cuvântul Lui pătrundea înăuntru şi prindea conştiinţele oamenilor, arătând că totul este aşa cum spune El. Aşa e întotdeauna şi cuvântul pătruns de putere dumnezeiască, cuvântul insuflat de Duhul sau cuvântul cu ungere de sus. Aşa era cuvântul Sfinţilor Apostoli, iar mai apoi cuvântul tuturor dascălilor de seamă, care au grăit nu din cărturărie, ci din ceea ce Duhul le dădea să propovăduiască. Acesta este un dar al lui Dumnezeu, dobândit totuşi prin osteneli nu numai pentru a cerceta adevărul, ci mai ales pentru înfrăţirea lui cu inima, în viaţă. Acolo unde se întâmplă asta, cuvântul capătă putere de înduplecare şi trece de la inimă la inimă : iată puterea cuvântului asupra sufletelor. Cărturarilor, care vorbesc şi scriu doar din cărturărie, nu li se dă asemenea putere, fiindcă vorbesc din capul lor, iar acest cap îl ticsesc cu filozofări proprii. În cap nu este viaţă, ci doar caimacul vieţii. Viaţa este în inimă şi numai ceea ce iese din inimă poate să înrâurească mişcările vieţii.

"Pentru fiecare dintre noi este un sfârşit al veacului acestuia – moartea : ea este uşa spre cealaltă viaţă. "

Luni[II Cor. 5, 10-15 ; Mc. 1, 9-15]. Domnul şi-a începit propovăduirea astfel : « S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie ». La sfârşitul veacurilor se va spune, de asemenea : « S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu », dar nu şi « Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie », ci : «Ieşiţi la judecată – vremea pocăinţei şi a ostenelilor şi a îndreptării de sine a trecut, să dea acum fiecare socoteală pentru ce a făcut prin trup – fie bun, fie rău ». Aşadar, cât mai e vreme, grăbiţi-vă să vă folosiţi de ea spre a vă mântui ! Braţele părinteşti deschise sunt spre a primi pe toţi cei care vin cu simţământul nemincinos de străpungere a inimii pentru păcatele trecute şi cu dorinţa de a lucra de acum înainte Domnului, prin plinirea sfintelor Lui porunci. Pentru fiecare dintre noi este un sfârşit al veacului acestuia – moartea : ea este uşa spre cealaltă viaţă. Caută mai des spre ea şi încearcă să-ţi dai seama cât mai limpede : ce va fi după aceea ? ; şi făcând asta fără să te amăgeşti, apucă-te de lucru spre a pregăti ceea ce nu ai pregătit pentru intrarea dincolo, unde este bucuria cea nesfârşită şi spre a îndepărta tot ceea ce poate da slugilor întunericului celui mai din afară dreptul de a pine stăpânire pe tine şi de a te trage în tărâmul lor, de unde nu va mai fi ieşire !

Din Tâlcuirile Sfântului Teofan Zăvorâtul.

***

Sfânta Scriptură :

« Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău. Cunoscând deci frica de Domnul, căutăm să înduplecăm pe oameni, dar lui Dumnezeu Îi suntem binecunoscuţi şi nădăjduiesc că suntem binecunoscuţi şi în cugetele voastre. Căci nu vă spunem iarăşi cine suntem, ci vă dăm prilej de laudă pentru noi, ca să aveţi ce să spuneţi acelora care se laudă cu faţa şi nu cu inima. Căci, dacă ne-am ieşit din fire, este pentru Dumnezeu, iar dacă suntem cu mintea întreagă, este pentru voi. Căci dragostea lui Hristos ne stăpâneşte pe noi care socotim aceasta, că dacă unul a murit pentru toţi, au murit deci toţi. Şi a murit pentru toţi, ca cei ce viază să nu mai loruşi, ci Aceluia care, pentru ei, a murit şi a înviat.(II Cor. 5, 10-15)

***

« Şi în zilele acelea, Iisus a venit din Nazaretul Galileii şi s-a botezat în Iordan, de către Ioan. Şi îndată, ieşind din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El. Şi glas s-a făcut din ceruri: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit. Şi îndată Duhul L-a mânat în pustie. Şi a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana. Şi era împreună cu fiarele şi îngerii Îi slujeau. După ce Ioan a fost prins, Iisus a venit în Galileea, propovăduind Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu. Şi zicând: S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie. » (Mc. 1, 9-15)

Sursa icoanei : http://sinaxis.wordpress.com/2008/04/23/prorocia-sibilei-eritreia-despre-inviere-si-judecata-in-traducerea-sfantului-dosoftei/

Sfântul Tihon din Zadonsk : Datoria

“Ţinerea de minte a răului închide uşa dinspre primirea milostivirii lui Dumnezeu şi dinspre iertarea păcatelor.”

Se întâmplă în lume că un om împrumută de la alt om fie bani, fie alte lucruri ; ceea ce ia se numeşte datorie, iar cel ce ia, datornic. Cu cât împrumută mai mult, cu atât mai mult creşte datoria sa şi datorează mai mult creditorului. Tot aşa şi omul, când calcă poruncile lui Dumnezeu şi păcătuieşte înaintea Lui, adună datorie înaintea lui Dumnezeu şi devine datornicul Lui. Cu cât încalcă mai multe porunci dumnezeieşti, păcătuind înaintea Ziditorului său , cu atât mai mare povară a datoriei îşi adună şi se face cu atât mai datornic Dumnezeului Celui Preaînalt. Păcatele omeneşti se numesc datorie faţă de Dumnezeu, iar păcătoşii sunt datornicii, aşa cum citim în rugăciunea domnească : « Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri »( Matei 6 :12)

Legea îl obligă pe datornic să restituie creditorului său datoria. Tot aşa, orice păcătos se obligă prin legea lui Dumnezeu să restituie Domnului datoria pentru păcate. Datornicul, dacă nu restituie creditorului datoria, este aruncat în temniţă. Tot aşa păcătosul, dacă nu restituie datoria Ziditorului său, este aruncat în temniţa veşnică. Dar de unde să înapoieze păcătosul datoria către Domnul, când de atâtea ori a adus întristare slavei Lui celei necuprinse ? Dacă pentru un singur păcat nu are cu ce plăti, cum dar va plăti pentru multele şi grelele păcate săvârşite ; Căci, pentru un singur păcat cu care a necinstit slava necuprinsă a lui Dumnezeu vrednic este de chinurile cele veşnice şi de moarte – după învăţătura creştină.

Creştine, greu este să fii datornic omului, dar neasemuit mai greu este să fii datornic cu păcatele înaintea lui Dumnezeu. Cumplit şi înfricoşător este să fii aruncat în temniţa vremelnică, dar neasemuit mai cumplit şi mai înfricoşător este să fii predat temniţei celei veşnice.. Dulce este păcatul oamenilor, dar amare sunt roadele lui, spune Sf. Ap. Pavel : « Pentru că plata păcatului este moartea »(Rom. 6 : 23). Uşor este să săvârşeşti păcatul, dar greu este să te eliberezi de păcat. Trebuie neapărat să ajungi să fii eliberat de către Cel ce zice : « Dacă Fiul va va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr »(Ioan 8 : 36).

Se întâmplă uneori că, dacă datornicul nu poate să înapoieze datoria creditorului, atunci creditorul, după milostivirea sa, îi iartă datoria şi datornicul devine liber. Creştine, noi suntem datornicii Domnului ! Noi nu putem şi nu vom putea niciodată să înapoiem datoriile noastre Domnului, Căruia am fost şi rămânem datori. Dar El, după negrăita Sa milostivire, iartă datoriile păcatelor noastre. Noi suntem acel datornic care datora împăratului său zece mii de talanţi şi nu a avut cu ce să-şi plătească datoria. « Iar împăratul acela, milostivindu-se de el, i-a iertat toată datoria »(Matei 18 : 24-28). Nouă, datornicilor Săi, Domnul ne iartă multe şi grele datorii ale păcatelor, adică cei zece mii de talanţi, căci nu avem cu ce plăti ; dar iartă pe cei ce se îndreaptă spre El cu inima curată şi cu pocăinţă pentru păcatele săvârşite, pe cei ce cad înaintea Lui şi-I cer milă. El ne iartă prin harul şi cu iubirea de oameni a Unuia –Născut Fiul Său, a Domnului nostru Iisus Hristos : « Care S-a dat pentru păcatele noastre şi a înviat pentru îndreptarea noastră ; Care a fost străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre .»(Rom. 4 :25 ; Is :53 : 5).

Iartă, zic, pe cei ce se căiesc. Însă păcătosului care nu se căieşte, nu i se iartă păcatele şi rămâne ca mai înainte, dator cu păcatele înaintea lui Dumnezeu, Împăratul Cerurilor. De câte ori omul încalcă fără ruşine poruncile dumnezeieşti, de atâtea ori devine datornic înaintea Domnului. Şi, pe cât de multe păcate săvârşeşte, pe atât şi datoria lui creşte. Desfrânatul, preadesfrânatul şi orice păcătos, de câte ori nelegiuiesc, de atâtea ori adaugă la datoria lor. Răpitorul, hoţul şi cel ce ia mită, cu cât mai mult răpesc, cu atât mai mult se împovărează de datoria păcatelor. Clevetitorul şi omul care spune cuvinte murdare, care vorbeşte făra chibzuinţă, hulitorul şi orice ocărâtor, cu cât mai mult îşi pângăresc limba prin cuvinte stricate şi urâte, cu atât mai mult sunt datornici lui Dumnezeu. Într-un cuvânt, orice călcător de lege, cu cât încalcă fără temere mai multe legi dumnezeieşti, cu atât îşi sporeşte povara datoriei sale şi cu atât mai vrednic este de pedeapsa.

O, omule ! Dulce îţi este păcatul prin care necinsteşti necuprinsa slavă a lui Dumnezeu şi aprinzi dreapta Sa mânie asupra ta ! Dulce îţi este păcatul pentru care Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a băut până la ultima picătură cupa cea amara a suferinţelor şi a morţii ! Dulce îţi este păcatul pentru care vei gusta amărăciunea morţii veşnice, dacă nu te pocăieşti ! Vezi ce amare sunt roadele păcatelor, chiar dacă ţie ţi se par dulci !

Ajungă-ne cât am fost împovăraţi de datorii ! A venit timpul să aruncăm de pe umerii noştri această povara, ca să nu ne înfăţişăm cu ea la Judecata lui Hristos. Amar va fi omului care se va înfăţişa acolo cu aceasta grea povară ! Neapărat să o lepezi în fundul iadului. Cazi, sărmane omule, înaintea Ziditorului tău şi cu inima înfrântă şi smerită strigă către El, asemenea vameşului : « Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului ! »(Luca 18 :13). Iar Domnul va privi la tine cu ochi milostiv şi-ţi va ierta toată datoria. Dar de acum încolo, în orice chip, fereşte-te să-L întristezi şi să I te mai îndatorezi. Cunoscând milostivirea lui Dumnezeu faţă de tine, arată şi tu milostivire spre aproapele tău, ca să nu stârneşti iarăşi mânia lui Dumnezeu asupra ta, ca să nu ţi se întoarcă datoria iertată, aşa cum s-a întâmplat cu acel rob viclean, din parabola evanghelică(Matei 18 : 28-35). Ţinerea de minte a răului închide uşa dinspre primirea milostivirii lui Dumnezeu şi dinspre iertarea păcatelor.

« Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc ; iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre »(Matei 6 : 14-15). « Părinte ! Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri »( Matei 6 :12).

Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească din lume adunată, pp. 109-112.

Sf. Terofan Zăvorâtul – Tâlcuiri

Sâmbătă[I Cor. 1, 3-9 ; Mt. 19, 3-12]. Domnul spune că legătura căsătoriei a fost binecuvântată dintru început de însuşi Dumnezeu, Care a pus legea ei în firea noastră ; iar cu privire la cei care nu vor să se căsătorească, a grăit : « Cine poate înţelege, să înţeleagă ». E limpede că El, cu toate că recunoştea căsătoria drept lege firească, nu o socotea aşa de trebuincioasă şi de neînlăturat ca să nu fie loc şi pentru feciorie. Pe aceasta, el o îngăduie, îngrădind-o printr-o condiţie pe care o apropie de legea firii. Famenul din naştere rămâne necăsătorit prin legea firii, dar şi acela care de voia sa se pune în aceeaşi stare în care famenul din fire se află fără voia lui, se face deopotrivă cu acesta în privinţa trebuinţelor fireşti. Prin urmare, şi unul şi celălalt sunt necăsătoriţi prin fire. Pentru ce, dar scopirea duhovnicească sau necăsătorirea de bună voie e socotită nefirească ? Pentru că oamenii nu înţeleg firea. Pentru ei este firesc numai ce este firesc pentru trupul lor, iar ceea ce este firesc pentru duh, precum şi ceea ce devine firesc în urma înrâuririi asupra trupului, ei nu vor să socoată drept firesc. Şi bine ar fi fost dacă toţi aceşti oameni ar fi făcut parte din rândul materialiştilor, dar stai de vorbă cu ei despre orice altceva, ai să vezi că gândesc sănătos.

Pace şi binecuvântare!

Sursa: http://razvan-codrescu.blogspot.com/2009/08/comunicat-despre-complexul-memorial.html

Prea multe s-au zis, prea mult s-a lovit în dreapta şi-n stânga, făcând jocul satanei, nu se mai putea tolera starea de vrăjmăşie şi a dat Domnul pace, măcar un răgaz în care”combatanţii » într-un război ce n-ar fi trebuit să fie să-şi tragă sufletele. Dar mai ales să gândească limpede, ceea ce nu puteau în pătimaşa lor înfruntare ! Să ne ajute Dumnezeu tuturor să nu-i mai mâhnim amar nici pe supravieţuitorii încă în viaţă ai Holocaustului roşu, nici pe Bătrânii luminaţi de Duhul Sfânt ai neamului, nici pe duhovnicii noştri, nici pe Sfinţii Aiudului ! Să dăinuie pacea şi binecuvântarea peste noi toţi ! Amin.