„Iisus făureşte o nouă ordine spirituală în om.”

"...întrebarea „Cine este Iisus?” a crescut cu veacurile şi cere fiecărei generaţii un răspuns decisiv, noi nu putem răspunde decât într-un glas cu Tatăl, într-o rostire cu îngerii, într-o propovăduire cu apostolii, într-o mărturisire cu mucenicii şi cu toţi sfinţii şi într-o afirmare cu toată creştinătatea a două milenii: Acesta este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii."

Paradoxală primire i-au făcut oamenii: unii cu iubirea, alţii cu ura! De altfel, şi Iisus i-a nedumerit de la început: a lăsat tronul Cerurilor pentru un staul şi tovărăşia îngerilor pentru vitele din grajd. Cel  ce a împodobit cerul cu stele  se naşte într-o iesle  - probabil cel mai curat  loc pe care  l-a găsit pe pământ. Cea mai aspră mustrare a trufiei omeneşti.

Numai Dumnezeu, adâncul smereniei, o putea face. Naşterea Veşnicului în timp, a Atotputerniciei în dulama smereniei, a Celui mai presus de fiinţă Prunc în braţele Fecioarei nu poate să rămână un fapt de sub dintele vremii, un fapt sortit învechirii.

Observăm că, cu cât timpul adaugă veacuri după veacuri, creând perspectivă, cu atât Iisus e mai mare şi mai  apropiat de noi.  Cel născut de două ori, o dată din veşnicie şi a doua oară din timp, a antrenat veşnicia în timp, încât veacurile  repetă Naşterea Lui ca o renaştere a lor. Timpul inevitabil se învecheşte, numai veşnicia e nouă şi mereu aceeaşi.

Cu veşnicia a învăluit El viaţa. Dumnezeu ne-a dat  viaţa veşnică şi această viaţă este întru Fiul Său. Cel ce are pe Fiul, are viaţă. Cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu, nu are viaţă[cf. Ioan 5, 11-12].

Deşi onest, Iisus nu este ca vreunul din oameni, chiar dacă acesta ar fi culmile omului,  ca să cârpească cu petece de circumstanţă zdreanţa de fericire omenească. Iisus făureşte o nouă ordine spirituală în om.

Iisus s-a integrat naturii omeneşti, de aceea El e mereu viu: şi viu în Sine, ca fiinţă superioară, şi viu şi în noi, ca viaţă supremă şi  posibilitate nesfârşită de desăvârşire. „Nu ştiţi că Hristos este în voi? Afară dacă nu cumva sunteţi creştini netrebnici”(II Corinteni 13, 5). „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”(Galateni 2, 20). „Pentru voi, copiii mei, trăiesc durerile de mamă, până ce Hristos va prinde chip în voi”(Galateni 4, 19). Deci, cum spune Clement Alexandrinul,

„Dumnezeu  S-a făcut om, ca de la om să înveţi cum se face omul dumnezeu”. Acesta este omul cel nou, făptura cea nouă, omul născut de sus, omul cu reflexul veşniciei lui Iisus  răsfrânt în afară, în chip simplu, din toată fiinţa sa.

Fiindcă Iisus este Omul Cerului  şi S-a ţesut pe Sine în firea cea omenească, de aceea se impune El tuturor oamenilor şi tuturor veacurilor, cu atât mai mult cu cât ar vrea unii să scape de El.

Iisus cere istoriei decizia existenţei sale. Dar istoria s-a arătat neputincioasă  din primele ei zile. Aşa a rămas şi aşa rămâne.

Prin faptul că Iisus S-a ţesut destinului omenesc şi prin faptul că omul trebuie să se decidă ce face cu Iisus se explică de ce  istoria omului  e aşa de zbuciumată  şi veşnicia lui  aşa de  hărţuită şi muşcată de şerpii îndoielilor şi contradicţiilor. Aşa se explică de ce

„pentru Iisus oamenii s-au iubit şi s-au urât, s-au măcelărit şi s-au ajutat , au cunoscut extremităţile  pasiunii şi ale jertfei. De El a atârnat soarta ştiinţei, a frumosului şi a raţiunii. El este forţa interioară pe care veacurile n-au putut-o istovi”[Couchoud].

„Amintirea Lui e vie pretutindeni, pe zidurile bisericilor şi în şcoli, pe vârfurile clopotniţelor şi ale munţilor, pe toate drumurile, la căpătâiul paturilor şi al mormintelor. Distrugeţi ferestrele din biserici, luaţi icoanele din altar şi de prin case: viaţa lui Iisus umple muzeele şi bibliotecile. Daţi foc liturghierelor, ceasloavelor şi cărţilor de rugăciuni: Îi veţi descoperi numele şi cuvintele în toate cărţile literaturilor. Chiar şi cei ce-L blesteamă nu fac decât să mărturisească, fără să vrea, prezenţa Lui”[Papini].

„Răsunetul tuturor oamenilor stăpâni ai lumii a încetat  odată cu zilele lor şi cine se mai gândeşte să moară pentru faima lor postumă? În jurul multora s-a făcut mult mai multă gălăgie ca în jurul  lui Iisus; iar după mii de ani, numai în jurul lui Iisus îşi pun şi astăzi problema pe viaţă şi pe moarte, ca în primele zile. Numai cineva mai viu ca oamenii, şi Care e cu adevărat un ideal al nemincinos al omului, poate înteţi lupta aceasta permanentă între oameni. Şi astăzi, în ziua Naşterii Sale, unii Îl iubesc, alţii Îl urăsc. Oamenii sunt antrenaţi, unii într-o patimă pentru patima Lui, iar alţii într-o patimă pentru misiunea Lui”[Stăniloae].

Unii sunt în destinul lui Iisus, alţii fără destin şi sens.

Deci, întrebarea „Cine este Iisus?” a crescut cu veacurile şi cere fiecărei generaţii un răspuns decisiv, noi nu putem răspunde decât într-un glas cu Tatăl, într-o rostire cu îngerii, într-o propovăduire cu apostolii, într-o mărturisire cu mucenicii şi cu toţi sfinţii şi într-o afirmare cu toată creştinătatea a două milenii: Acesta este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.

Saltul permanent al fiecărui Toma din îndoială omenească în certitudinea dumnezeiască. Dacă cineva a ajuns la siguranţa aceasta şi o poate acoperi cu viaţa, în acela s-a născut Iisus – naştere care-i deschide calea veşniciei încă fiind în veac.

Cu Iisus se naşte şi explicaţia omului şi explicaţia lumii.

Seminţe duhovniceşti - Un caiet al Părintelui Arsenie Boca, Editura Lumea credinţei, Bucureşti, 2009

Fotografiile :

http://www.teognost.ro/fotografii/fotografii_Arsenie.htm

http://calindragan.wordpress.com/2009/11/27/pictura-de-la-draganescu-a-parintelui-arsenie-boca/

Un om nou se naşte

Ca să ne dăm seama de semnificaţia cosmică pe care o are Naşterea din Vifleem[Betleem], o integrăm între marile referinţe ale lui Dumnezeu la creaţie.

Patru mari intervenţii ale lui Dumnezeu fac lumea să aibă o noimă, o explicaţie şi un sens. Acestea sunt următoarele : 1) Creaţia  lumii, 2)Potopul, 3) Întruparea Mântuitorului şi 4) Sfârşitul lumii.

Intervenţii stihiale, după principalele Sale definiţii : astfel, de două ori Dumnezeu este iubire şi de două ori « sfârşit ».

« Iubire » :

1)La zidirea făpturii,

2)La refacerea făpturii prin Hristos.

« Sfârşit » :

La potop,

La sfârşitul lumii. « Dumnezeu e şi foc mistuitor »[Evrei 12, 29].

Ordinea istorică a faptelor lui Dumnezeu este următoarea :

I. Creaţia lumii din iubire şi după definiţia : « Eu sunt începutul şi sfârşitul ». Deşi a preştiut totul, dar văzând cât s-a înmulţit răutatea oamenilor, « i-a părut rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ » şi a zis : « Sosit-a înaintea feţei Mele sfârşitul a tot omul »(Facerea 6, 13). Aşa s-au deschis toate izvoarele adâncurilor şi ale cerului(Facere 7, 11) şi a fost :

II.Potopul. Dumnezeu şi-a dezlănţuit « căinţa ».

Din nou faţa lui Dumnezeu este iubire. « Aşa a iubit Dumnezeu lumea încât şi pe  singurul Său Fiu L-a dat, ca tot ce crede în El să nu piară ca să aibă viaţă veşnică ». E mai mare iubirea aceasta decât iubirea care a creat lumea. De data aceasta stăvilarele dragostei se ridică şi Acesta se naşte pe pământ în persoana lui Iisus, pârjol pe cer în inimile oamenilor. Aceasta e a treia referinţă stihială:

III. Întruparea lui Dumnezeu între oameni.

Aceasta e proporţia cosmică a Naşterii Domnului. De aceea azi se despică istoria omenirii în două şi se începe cu « unu » numărarea timpului în amândouă sensurile lui : spre începutul şi spre sfârşitul lui.

Naşterea lui Iisus în istorie cumpăneşte istoria între început şi sfârşit. De altfel, Întruparea Mântuitorului e fapt absolut istoric, dătător de sens istoriei, iar începutul şi sfârşitul creaţiei numai Dumnezeu  le ştie[cf. Iov, cap. 38 şi urm.].

Lumea şi veacurile sunt un interval al existenţei, învăluit în eternitate. Limitele de atingere ale lumii cu Dumnezeu, începutul şi sfârşitul, nu mai sunt în ştiinţa omului.

Naşterea lui Dumnezeu ca om e fapta iubirii nemărginite a lui Dumnezeu, care transfigurează istoria cu sensul veşniciei. « Din Betleem – spunea profetul – are să vină Acela a Cărui obârşie e dintru început şi se suie până în zilele veşniciei »(Miheia 5, 1).

Pentru acest fapt, unic în creaţie, îngerii au propus oamenilor : " Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bună  învoire ". Cu Iisus începe era păcii. Cântecul început de îngeri trebuie continuat de istorie.

Pacea pe pământ e condiţionată de mărirea care se dă sau se refuză lui Dumnezeu.

De asemenea, şi pacea din suflet are aceeaşi condiţie. Autonomia  raţiunii nu se poate constitui decât de pierderea păcii, ceea ce e, de fapt, şi o înfrângere sau, mai sincer, o mărturisire a neajunsului, o tragedie a inerentului construcţiilor fără de Dumnezeu.

Pacea de frică e o reală pierdere a păcii. Iisus aduce omului pacea care vine de la Dumnezeu. Acesta este un bun spiritual care nu poate fi creat sau menţinut de arme. Dar nici nu s-a atins bine Dumnezeu de ţărâna făpturii omeneşti din lumea Lui şi s-a şi cutremurat şi a pus mâna pe sabie, să se apere de Împăratul Păcii. Nu tot aşa s-au purtat  păgânii. Cei trei înţelepţi şimagi ai Răsăritului I se închină şi Îi depun aur la picioare în semn de dajdie, ca unui Împărat peste ei. Iar în calitate de preoţi, Îi aduc smirnă şi tămâie, ca jertfă adevăratului Dumnezeu.

Dacă pe jidovi i-a cutremurat şi înspăimântat numai Naşterea Mântuitorului şi I s-au arătat duşmani, reprezentanţii păgânismului, în schimb, I se închină ca unui Împărat şi Dumnezeu.

(Va urma)

Seminţe duhovniceşti - Un caiet al Părintelui Arsenie Boca, Editura Lumea credinţei, Bucureşti, 2009

Despre acest volum:

http://razvan-codrescu.blogspot.com/2009/05/mostenirea-parintelui-arsenie-boca.html

Taina răbdării

În lumea aceasta nu poţi crede în Iisus fără să fii pedepsit. Scriptura a prevăzut de mult cenzura potrivnică, zicând : « Fiule, când vrei să te apropii să slujeşti Domnului, găteşte-ţi sufletul tău spre ispită ! »(Sirah 2, 1). Iar Sfântul Pavel ne previne : « Toţi cei ce vor să trăiască cucernic în Hristos Iisus, prigoniţi vor fi »(IITimotei 3, 12).

Că doar ucenicii lui Iisus sunt ucenicii iubirii de oameni. Şi iubirea e climatul care face posibilă viaţa oamenilor.

Deci oamenii veacului acestuia vă vor face şi vouă ce Mi-au făcut Mie. De M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni ; dacă pe Mine M-au denunţat stăpânirii veacului acestuia, şi pe voi vor pune mâna şi vă vor da în judecăţi şi temniţe şi vă vor duce înaintea regilor pentru vinovăţia numelui Meu.

Deci « păziţi-vă de oameni ! ».

Totuşi un rost au şi încercările acestea. În încercările acestea veţi vedea prezenţa Mea. Eu voi grăi puternicilor lumii prin voi. Voi grăi şi prin răbdarea voastră, care îi va uimi şi-i va sili să Mă cunoască pe Mine.

Aşa a şi fost. Căci mulţi tirani s-au îngrozit de răbdarea sfinţilor şi au sfârşit prin a mărturisi şi ei pe Hristos.

Seminţe duhovniceşti - Un caiet al Părintelui Arsenie Boca, Editura Lumea credinţei, Bucureşti, 2009.

Întrebarea celor cercaţi

Despre orice cuvânt sau faptă se cade a întreba pe cei cercaţi, pentru ca nu cumva, din neîncercare sau din plăcere de sine, înţelegând şi făcând cineva unele în locul altora, să rătăcească şi să cadă în părerea de sine, închipuindu-şi că ştie cum trebuie, neştiind încă nimic, cum zice Apostolul: monahul trebuie să aibă răbdare în toate cele ce vin asupra lui, pe care vrea Dumnezeu să le îngăduie asupra lui spre cercare, spre cunoaşterea slăbiciunii sale. Să nu se facă îndrăzneţ, să nu-şi piardă nădejdea, în orice rău sau bine carte i s-ar întâmpla.

E dator să se ferească de orice vis, de orice vorbă şi de orice lucru fără rost şi să cugete la numele lui Dumnezeu  mai des decât răsuflă, în toată vremea şi în tot locul şi lucrul, şi să vadă la el din suflet, adunându-şi mintea din toate lucrurile lumii şi căutând să facă numai voia lui Dumnezeu. Atunci începe mintea să-şi vadă greşeala sa, ca nisipul mării, şi acesta este începutul luminării sufletului şi dovada sănătăţii lui.

Atunci începe să înţeleagă binefacerile lui Dumnezeu şi  şi greşelile sale. De atunci păzeşte poruncile întru cunoştinţă, de la cea  dintâi până la cea din urmă, fiindcă şi Dumnezeu le-a pus ca o scară şi nu poate să treacă peste una ca să ajungă la alta, ci trebuie să înainteze de la cea dintâi la cea de-a doua şi aşa mai departe, ceea ce face pe om Dumnezeu prin harul Celui ce le-a dăruit pe ele celor ce aleargă să le împlinească.

Nici o altă făptură sau zidire, însufleţită sau neînsufleţită, n-a călcat voia lui Dumnezeu vreodată, ci numai firea omenească,[fire] care, bucurându-se de multe binefaceri, a mâniat pe Dumnezeu necontenit.

Părintele Arsenie Boca,

Seminţe duhovniceşti - Un caiet al Părintelui Arsenie Boca, Editura Lumea credinţei, Bucureşti, 2009.

Foto: http://valeriugafencu.wordpress.com/2008/01/31/camarazii-lui-valeriu/

Interviul dat cu ocazia deschiderii Centrului Misionar (III)

Deseori, cei ce nu participă la slujbele Bisericii se plictisesc repede. Dacă unii cred că dormim duminica să recuperăm nesomnul din restul săptămânii, în loc să mergem la Sf. Liturghie, vor înţelege curând că somnul de duminică nu face nicio plăcere. Poţi mânca şi totuşi rămâne flămând, sau poţi dormi 25 de ore şi să te simţi totuşi somnoros. Dacă Dumnezeu nu-ţi da puterea, nu o vei găsi niciunde altundeva.  Dacă eşti îndrăgostit de cineva, permanent îţi doreşti să-l vezi pe cel iubit, să comunicaţi. Nu trebuie să te forţeze nimeni să mergi la întâlnire, nu-i aşa ? Creştinismul se înalţă pe dragostea dintreDumnezeu şi om.

Este încă foarte important să nu cauţi justificări dacă lipseşti de la slujbă. Putem afla o mie de motive, dar aceasta nu va face decât să înrăutăţească situaţia. E nevoie să luptăm fără milă cu păcatul, cu trândăvia. Creştinii sunt făpturi de altă natură. Există Homo Sapiens şi Homo Christianus.  Creştinii trebuie să comunice cu cei asemenea lor.

 - De ce creştinii au o altă natură ?

 - Un creştin este o persoană plină de harul dat ei la Botez. Un ne-creştin e doar o persoană, pe deasupra fiind şi înrobită de diavol. Ori Duhul Sfânt este în inima ta, ori diavolul – vedeţi diferenţa ?

 - Fiecare om are felul său de a veni în biserică. Dar ca misionar cred că  ştiţi poveşti uimitoare despre convertirile oamenilor.

 - De ce să căutăm departe? Avem în parohia noastră pe Tatiana Imranovna, cea mai apropiată asistentă a mea. Ea a trecut de la Islam la ocultism, iar de acolo, întâmpinând neplăceri care au speriat-o, s-a convertit la Ortodoxie. A  venit  la Hristos la început ca la o cale de salvare. Apoi a început să se îmbisericească. Şi cu cât mai aproape venea de biserică, cu atât părinţii ei o condamnau mai mult. Ciudat – cu cât se purtau mai rău cu ea, cu atât aveau mai mari probleme. De pildă, au blestemat-o, i-au aruncat icoanele – şi în aceeaşi noapte dacha lor a ars. E un exemplu de cum îi ocroteşte Domnul pe ai Săi.

Sunt cazuri de vindecări miraculoase. Odată, părinţii unui copil, penticostali, au venit la mine. Îşi duseseră copilul la tot felul de « medici ». Ca urmare, copilul avea febră de 39 de grade  de trei luni. Nimic nu-l ajuta. L-am botezat solemn la Liturghia Baptismală. A stat, desigur foarte slăbit, dar arăta interes în toate. I-am dat Sfânta Împărtăşanie şi au plecat acasă. A adormit, s-a trezit şi temperatura i-a scăzut la 36, 6 grade. De atunci n-a mai fost bolnav,  şi au trecut mai mulţi ani.

Deseori se întâmplă că îi explici unei persoane totul. În mintea lui îţi dă dreptate, dar cu inima nu primeşte. Dar roagă-te pentru ea, şi se schimbă. Mereu se întâmplă că după molitva pentru întoarcerea la credinţă a rătăciţilor mai mulţi oameni se botează.

Deci, dacă vrei să vezi multe minuni – treebuie să devii misionar sau martir. Se spune că dacă vrei să ungi pe cineva cu mir trebuie să-l torni în mâinile tale şi să-l miroşi, abia după aceea să faci ungerea altei persoane. Este la fel aici : dacă vrei să-i spui altuia despre puterea lui Dumnezeu, trebuie să simţi întâi tu puterea Lui. »

http://www.johnsanidopoulos.com/2009/11/interview-with-fr-daniil-sysoyev-on-his.html

 Sfârşit şi lui Dumnezeu slavă !

Interviul dat cu ocazia deschiderii Centrului Misionar (II)

"Dacă vreţi, noi creştinii suntem toţi terorişti. Suntem membrii unei armate rebele, care se revoltă împotriva stăpânitorului acestei lumi, diavolul"

***

 - Şi cum lucraţi cu aceste comunităţi  de expatriaţi ? Să luăm, de exemplu, pe cei din Azerbaidjan, care locuiesc aproape de Kantemirovskaia. Cum puteţi pătrunde în comunitatea lor ? Despre ce le vorbiţi ?

 - Nu vă pot spune nimic despre comunitatea azerbaidjană, pentru că nu am luat contact cu ea încă.  Dar pot să spun multe despre cea tătară. Am fost deseori într-un centru cultural tătărăsc, am fost în Kazan.  Tătarii sunt al treilea grup naţional ca mărime din Moscova. Iar munca noastră are succes: mulţi tătari, în special cei tineri, devin creştini. Din 2003, am slujit / citit molitve în limba tătărască pentru convertirea acestora. Sarcina noastră este să distrugem barierele dintre culturile diferitelor naţionalităţi, bariere care le împiedică să vină la Ortodoxie. Vestea că Ortodoxia este credinţa universală, la care toate neamurile sunt chemate, este încă prilej de scandal.

 - Cum trebuie să se comporte un adevărat misionar tânăr vorbind cuiva de aceeaşi vârstă ?

 - Misionarul trebuie să fie cel care începe dialogul despre Dumnezeu, altfel nu e deloc misionar. Dar în acelaşi timp trebuie să-şi evalueze corect propriile cunoştinţe şi abilităţi.  El trebuie să cunoască răspunsurile la  întrebările elementare ale oponenţilor săi, puse de obicei  despre creştinism.  Ar trebui să-şi amintească adevărul că atacul este cea mai bună apărare. Să nu ezite niciodată să spună că el are dreptate şi celălalt se înşeală. Nu este necesar să te pleci în faţa fiecărui ascultător. Dar în acelaşi timp, el nu trebuie să rănească mândria nimănui ca să-şi dovedească dreptatea. Hristos a murit pentru fiecare om. Noi trebuie să ne amintim că trebuie să respectăm persoana din fiecare om, nu înşelările sale. Se vor respinge minciunile, dar omul înşelat va fi iubit.

E dificil pentru un adolescent să acţioneze în contra grupului, să devină oaia neagră, dar este esenţial să aibă acest curaj. În vremea tinereţii mele, consideram că aduce prestigiu să fii diferit de ceilalţi. Cred că ar trebui să revenim la această tradiţie. Oaia neagră este un animal nobil, de rasă. Un adevărat creştin ar trebui să-şi amintească aceasta. Iar dacă nu are tăria, să ceară ajutorul lui Dumnezeu. Un tânăr misionar ar trebui să se pregătească: vorbele lui vor stârni scandal şi indignare. Dar să nu se teamă. Misiunea noastră constă în a spune lucruri neplăcute. Aţi observat că atunci când citiţi Biblia vă simţiţi incomod? Cartea începe să vă judece! Dar asta nu înseamnă că adevărul trebuie dat deoparte.. Domnul însuşi a spus: Vai vouă, când oamenii vă vor vorbi de bine.

Altă greşeală în care poate cădea un misionar este să îndrepte misiunea sa spre un anume grup de oameni. O misiune pentru copii, una pentru tineri...Mulţi tineri profunzi, inteligenţi, nu primesc aşa ceva. De ce ? Pentru că atunci când vorbim cu tinerii în limbajul lor, din condescendenţă, îi ţintuim la acest nivel. Dar noi trebuie să-i ridicăm la înţelepciune, nu să-i menţinem la un nivel pe care probabil l-au părăsit deja. E chiar mai bine să le vorbim copiilor ca şi cum ar fi adulţi. Vă amintiţi de Makarevich cântând creştineşte: “Nu merită să fii asuprit de lumea schimbătoare » ? Acesta ar trebui să fie un motto nu doar al misionarului, ci al tuturor creştinilor ortodocşi.

Şi nu trebuie să uităm de rugăciune şi mersul la biserică, pentru că un exces de misionarism incorect îl poate înrobi pe un om într-atât încât să nu se mai roage şi să nu mai vină la biserică.

 - Şi de ce trebuie să mergem la biserică în fiecare duminică ?

 - Pentru că Hristos ne-a poruncit aşa : şase zile sunt pentru tine şi a şaptea zi este pentru Domnul Dumnezeu. El ne poate cere să-i oferim drept sacrificiu o parte din timpul nostru. Şi în al doilea rând : ar trebui să ne amintim de Stăpânul nostru din Ceruri şi de Patria Cerească.

Dacă vreţi, noi creştinii suntem toţi terorişti. Suntem membrii unei armate rebele, care se revoltă împotriva stăpânitorului acestei lumi, diavolul. Bisericile sunt staţii intermediare. Acolo primim informaţii  de la guvernul nostru : codurile(Noul Testament), întăririle(Sfânta Euharistie), şi primim sprijin de la comunitate. Stăpânim tot felul de trucuri pentru a purta atacuri teroriste împotriva prinţului acestei lumi, adică învăţăm cum să facem binele. Desigur, dacă un agent al Împărăţiei Cerurilor se sustrage şi nu ţine legătura cu centrul de comandă, uşor se poate pierde, îşi pierde puterea şi cade în luptă. Potrivit regulilor Bisericii, cineva care fără motiv nu vine trei duminici la rând la Sfânta Liturghie este exclus de la Împărtăşanie.

http://www.johnsanidopoulos.com/2009/11/interview-with-fr-daniil-sysoyev-on-his.html

Ocrotitorul copiilor

Condacul Sfântului Stelian - audio

http://www.crestinortodox.ro/slujba-sfantului-grigorie-palama/a3850-c330-condacul-sfantului-stelian-audio

Sursele icoanelor: http://missionsaintstelian.over-blog.com/

http://www.eikonografos.com/album/displayimage.php?album=16&pos=558