“Călător şi oaspete sunt pe acest pământ”

Sf. Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temniţei

21.

“Călător şi oaspete sunt pe acest pământ”. Aşa ziceau bătrânii. Aceasta era concepţia lor limpede, simţul drept al vieţii acesteia. Această concepţie s-a înceţoşat în vremurile noastre; acest simţ al realităţii a slăbit. Vai nouă, fraţilor! Acestea sunt lucrurile de căpătâi – cu adevărat de căpătâi. Cum de le-am lăsat să se înceţoşeze, ca un geam prin care nu se mai vede nimic ?[...] Am uitat că suntem călători şi nu mai întrebăm pe nimeni calea, ci ne-am făcut vatră în mijlocul drumului, ca pentru mii de ani....Am uitat că suntem oaspeţi , că ne-am desfăcut bagajele în casă străină, într-un han, şi ne purtăm ca şi cum noi am fi zidit hanul. Din această pricină ne bate mâna nevăzutei Gazde, şi ne doare, ne tot doare. Dar, plângând din pricina lui Dumnezeu, urmăm totuşi jocului nostru. »

« Dar noi întrebăm care e calea !

Pe cine întrebaţi?

Când doi călători merg întâia oară pe un drum şi se întreabă unul pe celă lalt care este calea, veţi spune că au înnebunit.

Aşa se întâmplă cu popoarele aşa-zis moderne, acele popoare care vor mai degrabă să se numească moderne decât creştine. Pentru ele, calea sfântă e un loc de plimbare, iar această lume, acest sfânt lăcaş al Domnului, este un han de beţivi, pentru aşa-zise petreceri – de fapt, pentru un dans înainte de moarte.

Cine ne va arăta calea ? »