Despre patimi(I)

« Cel mai vădit semn şi blestem al păcatului, al urmărilor, nefericirilor şi răutăţilor lui, este patima. Din otrava păcatului se nasc patimile.

Sf. Macarie cel Mare aseamănă sufletul omului cu « un copac uriaş cu multe ramuri şi rădăcini foarte adânci în pământ. ». Asemenea este şi păcatul, o sevă otrăvită, un aluat rău, care pătrunde până în cele mai adânci încăperi ale sufletului, în toate rădăcinile şi ramurile lui, devenind prin obişnuinţă şi creştere, « a doua fire ».

Când fărădelegea devine lege, când păcatul se întinde şi se întăreşte atât de mult în sufletul omului, încât devine a doua fire, atunci se numeşte patimă sau viciu. [...]

Om pătimaş este acela care săvârşeşte păcatul fără întrerupere, care « bea nelegiuirea din plin, ca apa »(Ps. 70, 10) ; omul care face din păcat a doua fire, adică omul cu firea îndreptată mai mult spre rău, decât spre bine : omul beţiv, omul mincinos, omul desfrânat, omul înjurăturilor, hoţul de meserie, lacomul care nu se mai satură de avere, criminalul(recidivist), asupritorul, răutăciosul, vicleanul, nelegiuitorul, imoralul. Prin urmare, patima este păcatul de căpetenie, păcatul strigător la cer sau păcatul împotriva Duhului Sfânt săvârşit fără oprire ; e fărădelegea devenită lege ; e starea de robie şi asuprire a sufletului şi a trupului(Sf. Isaac Sirul). Patima sau viciul e trăirea, « datina păcătoasă » ; e călcarea neîntreruptă a legii morale, păcătuirea statornică, năravul ; e lepra sufletului, ruina, ruşinea şi nefericirea omului.

[...]Dumnezeu nu a pus în om sămânţa patimii şi a păcatului, că ar fi hulă a ne închipui una ca asta. Binele este sădit în fire de Dumnezeu ; răul, nu ; e nefiresc. Patimile apar în firea vătămată de păcat şi de aceea sunt vătămătoare sufletului şi trupului.

În acest sens, patima este un început de nebunie(cum o defineşte Dostoievsky în Idiotul).

[...] Spune Sf. Macarie: “patimile sunt munţi greu de purtat, înlăuntru fiind ape pline de balauri, animale veninoase şi şerpi. După cum un monstru înghite în pântecul său pe om, tot astfel păcatul înghite sufletele. Ele(patimile) suntflăcări de foc mistuitoare şi săgeţi arzătoare. »(Sf. Macarie cel Mare, Omilii duhovniceşti)

Părintele Ilarion Felea, Spre Tabor, volumul I.