“Crucea este uşa Împărăţiei cerurilor. Trebuie să regăsim sensul Crucii ca biruinţă asupra morţii spirituale, biruinţă a iubirii. Avem adeseori o reprezentare parţială despre Cruce şi despre taina ei redusă la faptul de a suporta o ascezaă de a ne înfrâna de la plăceri, de la tot felul de satisfacţii. Există însă şi un alt sens al Crucii: compasiunea pentru celălalt. Cu siguranţă însă nu putem face totul pentru celălalt dacă ţinem la plăcerile noastre egoiste, dacă omul este legat de lăcomie, pofta de stăpânire, mândrie. Aceasta arată însă numai aspectul negativ al Crucii. Pot să mă apropii de celălalt fără să-i vorbesc despre Cruce, arătându-i insa că sunt gata la toate sacrificiile pentru el. Dacă este bolnav, mă voi duce la el, voi rămâne împreună cu el. Celalalt poate suporta el însuşi greutăţi, persecuţii, şomaj… Iar eu pot să port împreună cu el aceasta Cruce.Inima celuilalt poate fi mişcată dacă vede că eu port o Cruce pentru el. Atunci el va înţelege sensul Crucii fără ca eu să îi spun că tocmai Crucea este cea care mă împinge să fac aceasta. O fac pur şi simplu. Să nu le predicam doar oamenilor să-şi ia Crucea, ci să o luăm noi înşine ajutându-i pe ceilalţi. Voi ajunge astfel la convingerea că aceasta Cruce nu este o suferinţă pentru mine. Sufăr pentru celălalt, dar această suferinţă pentru el mă bucură, mă odihneşte, cum spune un monah de la Athos”. (Pr. Dumitru Staniloae în “Mica Dogmatică vorbită“)
Preluat de pe site-ul Război întru Cuvânt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu