“Plecarea părintelui Serafim la Viriţa este o altă mărturie a proniei deosebite a lui Dumnezeu pentru el, căci în felul acesta a scăpat de pericolul arestării. Exact în perioada aceea a izbucnit un nou val de prigoane, nu numai împotriva Bisericii, dar şi împotriva poporului rus, care reacţiona negativ la colectivizarea forţată.
Liniştea relativă care s-a lăsat după tulburările inovatorilor şi a tribunalelor în anii 1922-1923 n-a fost decât o răsuflare scurtă. În august 1928 autorităţile au închis şcolile teologice şi bisericeşti, iar mai înainte, pe 8 aprilie, prin noua lege referitoare la exercitarea îndatoririlor religioase, statul avea de gând să dizolve pur şi simplu Biserica Rusă. Prin legea aceasta mii de biserici au fost închise şi dărâmate. Nenumăraţi clerici, monahi şi laici, au fost arestaţi, deportaţi şi executaţi. Din anul 1929 până în 1934 în Rusia a stăpânit o asemenea manie a distrugerii oricărui lucru religios şi bisericesc, cum nu mai fusese în istorie. Comori ale cultului şi artei creştine au dispărut, mănăstiri, biserici minunate, adevărate monumente de artă, au fost distruse definitiv.
Petersburgul a trăit o noapte înfricoşătoare pe 18 februarie 1932. Noaptea aceasta a fost numită de popor “sfânta noapte”. Ateii au pătruns în mănăstirile Petersburgului şi au arestat mai mult de cinci sute de monahi, precum şi mulţi ieromonahi care slujeau în enorii, datorită faptului că mănăstirile lor fuseseră desfiinţate. Din Lavra Sfântului Alexandru Nevski au fost arestaţi toţi membrii obştii, patruzeci la număr, în frunte cu arhimandriţii Varlaam(Saţerdoţki) şi Lev(Iengorov), precum şi arhiepiscopul Gavriil(Voevodin). Toţi au fost judecaţi în baza articolului 58/ 10 şi au fost condamnaţi la mulţi ani de închisoare şi exil. Majoritatea lor nu s-au mai întors din lagăre şi locuri de exil. Arh. Varlaam a fost dus la muncă forţată la construirea canalului Belomor, o lucrare colosală a lui Stalin, la care au muncit mai mult de 100.000 de deţinuţi, dintre care mulţi şi-au dat acolo ultima suflare. În 1937 arh. Varlaam a fost executat la canal. Arh. Lev a fost omorât în lagărul Usinniki....în anul 1941.
În octombrie 1933 autorităţile i-au interzis mitropolitului Serafim(Ţuţangov) să rămână la Petersburg, sub pretextul că nu are documente legale care să-i permită şederea aici. Di acelaşi motiv au fost obligaţi să părăsească Petersburgul peste două sute de clerici[...] Până şi bătăile de clopot fuseseră interzise în epoca aceea. Numărul bisericilor şi parohiilor fusese redus foarte mult. Înainte de revoluţia din octombrie, în oraş existau 790 de biserici în care slujeau 1700 de preoţi. Mănăstiri erau 16, iar numărul monahilor era de 1629. În noiembrie 1933 rămăseseră 61 de biserici şi 300 de preoţi. Mănăstirile fuseseră închise toate. În iunie 1941, în oraşul cu 4.000.000 de locuitori rămăseseră doar opt biserici !
Imaginea aceasta tragică era aceeaşi cu situaţia care se menţinea atunci în întreaga Rusie. Existau doar 100 de biserici deschise în tot imperiul şi foarte puţini preoţi. Majoritatea covârşitoare a clericilor şi a monahilor se afla în închisori şi exil. Rostind cuvintele “Facă-se voia Ta”, mii de clerici şi monahi au luat drumul crucii şi şi-au vărsat sângele pentru Hristos.
La sfârşitul anului 1935, Sinodul Patriarhal provizoriu s-a întrerupt. În toată Uniunea Sovietică rămăsesera doar patru păstori. Mitropolitul Serghie, vicar al tronului patriarhal, mitrop. Petersburgului, Alexie, mitrop. de Dimitrovsk, Serghie, şi arhiepiscopul de Petergov, Nicolae. Dar şi aceştia se aflau sub continua ameninţare a arestării.
Rusia devenise dintr-un colţ în altul drum al Golgotei pentru milioane de mucenici. S-ar fi putut spune că credinţa oamenilor se stingea. Dar nu, credinţa era vie.
Arhimandritul Varlaam scria din închisoare unui fiu duhovnicesc de-al său:
“Credinţa o avem, dar pentru luptă şi pentru mucenicie experienţa noastră este încă foarte mică. Pentru că una este s-o citească cineva în cărţi şi alta s-o întâlnească faţă către faţă. Pentru mine toate sunt limpezi şi neşovăielnice, statornice şi neclintite. Poate de aceea aş vrea să mor chiar în această clipă, dar să nu fie după voia noastră oarbă, pasională si de aceea totdeauna greşită, ci după voia sfântă a lui Dumnezeu.”
Arhimandritul Nectarie Antonopoulos, Sfântul Stareţ Serafim de la Viriţa(1866-1949)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu