Două chipuri de unire cu Dumnezeu

Aceste două chipuri de unire cu Dumnezeu au fost minunat înfăţişate de înţeleptul Sirah, care grăieşte despre înţelepciune – adică însuşi harul mântuitor al lui Dumnezeu – astfel: ...umblă cu el cu faţa ascunsă şi-l încearcă la început cu ispite şi-l înfricoşează şi –l strâmtorează, şi-l chinuieşte cu învăţătura sa, până ce va prinde încredere în el, şi-l va ispiti întru îndreptările sale. Şi iarăşi se va întoarce drept la el, şi-l va veseli, şi îi va descoperi lui cele ascunse ale sale.(Isus Sirah 4, 18-20)

...umblă cu el cu faţa ascunsă şi-l încearcă la început cu ispite – se poartă cu el cu asprime, fără milostivire, cu stricteţe şi cu o părută lipsă de dragoste; şi-l înfricoşează şi –l strâmtorează – frica de a fi părăsiţi de Dumnezeu şi de a fi răpuşi de necontenitele ameninţări ale viclenilor vrăjmaşi. Sf. Diadoh spune că harul este asemenea mamei “care depărtează puţin copilul de la sânul său, dacă se poartă cu neorânduială cu regulile alăptării, ca speriat de niscai oameni cu feţe urâte ce stau împrejur, sau de niscai fiare, să se întoarcă cu frică multă şi cu lacrimi la sânul maicii.”(ibidem, p. 86)

şi-l chinuieşte cu învăţătura sa – îl va ţine multă vreme în această stare de călăuzire aspră şi neştiută; Sf. Macarie spune că harul lucrează neştiut, pe multe şi felurite căi , şi le rânduieşte pe toate după marea sa înţelepciune şi după măsura şi nevoile omului, îngăduind să treacă printr-o mulţime de ispite şi tainice încercări ale minţii(Sf. Macarie Egipteanul, Omilii..., p. 129), şi tot aşa.

până ce va prinde încredere în el, şi-l va ispiti întru îndreptările sale – harul îl călăuzeşte până la treapta pe care el se dovedeşte pe deplin ispitit şi lămurit în focul încercărilor şi învederat ca fiind statornic în bine. Sf. Macarie spune că atunci când, după încercări nenumărate, voinţa se arată bineplăcută lui Duhului Sfânt şi vreme îndelungată se dovedeşte răbdătoare şi neşovăielnică; când sufletul lucrează întru totul fără să alunge Duhul Sfânt în vreun fel, ci conlucrează cu harul spre împlinirea poruncilor, vine şi clipa în care:

iarăşi se va întoarce drept la el- adică pe faţă, ca după o îndelungată despărţire. Atunci, după spusa Sf. Macarie, “ lucrarea harului se arată desăvârşită întru el”(ibidem) şi el se face fiu după har al lui Dumnezeu; sau, potrivitSf. Diadoh, harul îi luminează toată firea printr-o oarecare simţire mai adâncă, făcându-se în întregime lăcaş al Duhului Sfânt – lumina feţei lui Dumnezeu(vezi Psalmul 4, 6). Hristos şi Tatăl Său vin la el şi Îşi fac locaş la el(vezi Ioan 14, 17)

şi-l va veseli. Si se va bucura inima voastră, zice Domnul, bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi(Ioan 16, 22). Împărăţia lui Dumnezeu este bucurie in Duhul Sfânt(Romani 14, 17). Lumina care străluceşte în om, zice Sf. Macarie, pătrunde adânc în toate mădularele lui, încât el, cu totul răoit în această dulce şi negrăită simţire, este străin de sine din pricina revărsării nestăvilite a dragostei dumnezeieşti şi a tainelor pe care le contemplă.[...]

şi îi va descoperi lui cele ascunse ale sale – adâncurile dumnezeieştii înţelepciuni, contemplarea Sf. Treimi Căreia i se cuvine toată slava şi închinăciunea, iconomia mântuirii, modul de dobândire a mântuirii, taina virtuţii şi a păcatului şi, în general, toată rânduiala cea dumnezeiască a lucrurilor, aşa cum este arătată în amănunt de Sf. Isaac Sirul în Epistola sa către Sf. Simeon.[...]

Această cunoaştere desăvârşită este rodul venirii harului care răpeşte duhul în acel veac al fericirii şi-l face să privească la frumuseţile de acolo”(Sf Macarie, op. cit., p. 320). Sf. Duh ia vălul de pe suflet , îl răpeşte în lumea ce va să vie şi-i arată toate tainele cereşti cele minunate şi negrăite.”(Ibidem, p. 345-347)

Sf. Teofan Zăvorâtul, Calea spre mântuire, Ed. Cartea Ortodoxă, Ed. Egumeniţa, 2008, p. 215-218)