Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

luni, 11 mai 2009

Sfântul Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri

Luni[Fapte 10, 1-16; In. 6, 59-69]. Atunci când Domnul a înfăţişat învăţătura despre Taina Trupului şi a Sângelui, făcând-o condiţie de neocolit a părtăşiei cu El şi izvor al vieţii veşnice, “mulţi dintre ucenicii Lui au plecat de la El.” Prea de minune li s-a părut această lucrare a nemărginitei milostiviri a lui Dumnezeu faţă de noi şi lipsa lor de aplecare spre minune i-a rupt de Domnul. Domnul a văzut asta şi totuşi, gata fiind a se lăsa răstignit pentru mântuirea tuturor, n-a socotit cu putinţă să micşoreze sau să înlăture minunea.. Atât de trebuincioasă este ea în iconomia mântuirii noastre! Cu toate că i-a părut, fireşte, rău, i-a lăsat să se depărteze de la Dânsul în bezna necredinţei şi pierzării; ba chiar şi celor doisprezece aleşi le-a grăit cu acest prilej: “Nu vreţi să plecaţi şi voi?”, arătându-se gata să le dea drumul şi lor de nu se vor pleca înaintea Tainei. De aici reiese că a fugi de minune este acelaşi ;ucru cu a fugi de Domnul Mântuitorul, iar cel ce întoarce spatele minunii e ca şi cum ar pieri. Să ia aminte cei ce se îngrozesc numai când se pomeneşte de minuni! Şi aceştia vor avea de întâmpinat o minune pe care nu o vor mai putea tăgădui: moartea, iar după moarte – judecta. Dar dacă această recunoaştere le va mai folosi la mântuire, numai Dumnezeu ştie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu