„Bucură-te, Ceea ce eşti plină de Har, Marie”

În cetatea vechii Rome trăia un creştin care se numea Ioan, om foarte evlavios şi foarte bogat. Acest creştin avea o minte atât de greoaie încât nu putea să înveţe carte şi de aceea nu ştia nici măcar o rugăciune aşa cum ştiau ceilalţi creştini.

După o vreme, acesta a mers la o mănăstire, a dat toată averea sa acolo şi s-a făcut monah, rugându-i pe fraţi să-l înveţe carte. Toţi încercau să-i tâlcuiască Psalmii şi să-l înveţe diferite rugăciuni, dar el nu putea să înveţe nimic. Mintea lui era ca un bolovan de care nu se prindea nimic.

Atunci un monah încercat, după ce i-a citit diferite rugăciuni, l-a întrebat care dintre toate cele pe care le-a auzit i-au plăcut mai mult şi pe care ar vrea s-o înveţe. Acela i-a răspuns bucuros:

- Îmi place foarte mult „Născătoare de Dumnezeu Fecioară…”.

Auzind acestea, fraţii s-au străduit cu multă osteneală să-l înveţe pe acest monah cântarea Arhanghelului Gavriil. După ce a învăţat-o, a primit atâta bucurie în inimă, de parcă aflase o comoară preţioasă. În fiecare clipă avea această cântare pe buze, iar fraţii îl auzeau mereu rostind: „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te, Ceea ce eşti plină de Har…”. Întotdeauna se ruga Maicii Domnului cu această cântare, căci îi aducea în suflet multă dulceaţă şi veselie. Călugării din mănăstire l-au poreclit: „Bucură-te, Marie”, ceea ce îl bucura foarte mult, deoarece considera un lucru de mare cinste să poarte numele Pururi Fecioarei Maria.

Când a murit acest fericit, l-au îngropat într-un loc deosebit, deoarece trupul său răspândea bună mireasmă. Iar această mireasmă, pe zi ce trecea, devenea tot mai puternică, lucru care îi făcea pe monahi să se minuneaze.

După nouă zile, când monahii au mers să-i facă după rânduială Trisaghionul, după ce au făcut rugăciunea, s-a întâmplat o minune care i-a lăsat muţi de uimire: din mormântul acelui monah răsărise un crin pe ale cărui petale era scris cu litere de aur: „Bucură-te, Ceea ce eşti plină de Har, Marie”. Crinul răspândea o mireasmă deosebită şi foarte puternică, care nu semăna cu mireasma niciunei flori pământeşti.

Atunci egumenul a spus monahilor:

- Din acest fapt minunat ne-am putut da seama că fratele nostru care a adormit a avut o viaţă sfântă şi o deosebită evlavie către Maica Domnului. Dar cred că ar fi bine să vedem şi de unde iese rădăcina acelui crin.

După ce au săpat mormântul, au văzut cu toţii că rădăcina ieşea din gura monahului. Apoi egumenul a poruncit să deschidă şi pieptul monahului şi au văzut că rădăcina ieşea din inima sa, în care era pictată icoana Maicii Domnului.

Atunci monahii au luat crinul şi sfintele moaşte pe care le-au păstrat cu mare cinste în mănăstire.

Din „Patericul Maicii Domnului”

Icoana:
http://www.bzi.ro/Crestinii-sarbatoresc-Bunavestire-A7284.html