Minunea de la Schitul Ortodox Huta

În 29 august Biserica Ortodoxă sărbătăreşte tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Sărbătoarea este marcată în zona Beiuşului prin hramul Schitului Huta. După terminarea slujbei religioase dintr-o icoană a Sfintei Fecioare a izvorât mir frumos mirositor. Credinciosii aflaţi la faţa locului au rămas până târziu cântând cântece inchinate Sfintei Fecioare.

---

Sâmbătă 29 august 2009, la hramul Schitului Ortodox Huta, au participat peste 300 de persoane venite în pelerinaj din Oradea, Alba, Cluj, Arad şi localităţile invecinate. Schitul Huta are două hramuri, primul este al Sfintei Teodora de la Sihla iar cel de al doilea hram este închinat Sfântului Ioan Botezătorul.

Slujbele religioase au început din ajun cu privegherea de noapte după rânduiala Sfântului munte Athos continuând sâmbătă dimineaţa cu celelalte rânduieli urmate de Sfânta Liturghie. După terminarea Sfintei Liturghii, în timp ce unul dintre preoţii prezenţi împărţea anafora, o credincioasă a observat că din ochiul drept al unei icoane curgea mir frumos mirositor. Icoana respectivă este o litografie lipită pe lemn, copie după icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Kazan (Ukraina). Iniţial preoţii au crezut că din greşală cineva s-a atins de icoană şi a uns-o cu mir. După ce au sters icoana mirul a început să izvorască din nou. După ce au sters-o de mai multe ori au observat că mirul nu încetează a curge. Văzând aceasta, o parte dintre credincioşii prezenţi, s-au adunat în jurul icoanei cântând imne dedicate Maicii Domnului moment în care din retină curgea tot mai mult mir.

Citiţi mai multe la adresa: http://www.lacasuriortodoxe.com/article-35491879.html

Rugăciune cu inima plină

Doamne, aminteşte-mi, când voi simţi povara crucii Tale mântuitoare, cât m-ai copleşit cu darurile şi cu milostivirea Ta nespusă!

Doamne, nu mă lăsa, când va veni greul ce trebuie să vină, să uit binele ce am primit de la Tine, cu neputinţă de răsplătit şi aproape neînţeles de slaba mea minte omenească!

Doamne, întru nevrednicie deplină mă bucur de darurile Tale!

Doamne, fără să fi meritat vreodată, gust mierea milei Tale!

Doamne, învaţă-mă să văd chipul Tău în fiecare făptură pe care Pronia Ta mi-a rânduit-o în calea vieţii mele!

Doamne, dă-mi să simt în taina inimii pe Hristos care trăieşte în cei ce Îl iubesc pe El!

Doamne, fă inima mea să-ţi cânte Ţie chiar şi printre lacrimi!

Doamne, dacă e dragoste, eşti Tu! Dacă e bucurie, eşti Tu! Dacă e pace, numai prin Tine a venit!

Doamne, cuvintele mele sunt aşa de sărmane, dar inima mea e atât de plină, Tu ştii!

Ţi-aş spune mai multe, Doamne, dar Tu nu ai nevoie de cuvinte ca să ştii totul chiar mai bine decât mine! De aceea, Te rog, iubite Doamne, învaţă-mă să tac, măcar atunci când nu mai e nevoie de cuvinte!

Sursa icoanei: http://prgabriel.wordpress.com/2008/page/4

"Nu bogăţia este dăunătoare, ci nădăjduirea în ea şi împătimirea de ea."

Sfânta Scriptură

« Şi, iată, venind un tânăr la El, I-a zis: Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică? Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile. El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Zis-a lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte? Iisus i-a zis: Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi. Ci, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii. Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în împărăţia cerurilor. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu. Auzind, ucenicii s-au uimit foarte, zicând: Dar cine poate să se mântuiască? Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă. »(Mt. 19, 16-26)

***

Tâlcuirea Sfântului Teofan Zăvorâtul :

Duminică[I Cor. 15, 1-11 ; Mt. 19, 16-26]. « Bogatul cu greu va intra în Împărăţia Cerurilor ». Aici se are în vedere bogatul care vede în sine însuşi multe mijloace şi multe puteri de a-şi spori bunăstarea ; însă îndată ce omul avut îşi taie orice împătimire de avuţie, înăbuşă în sine orice nădejde în aceasta şi încetează de a mai vedea în ea reazemul său de căpetenie, devine în inima sa la fel cu cel care nu are nimic ; unuia ca acestuia îi este deschis drumul către Împărăţie. Atunci, bogăţia nu împiedică, ci ajută, fiindcă oferă mijloace de a face bine. Nu bogăţia este dăunătoare, ci nădăjduirea în ea şi împătimirea de ea. Acest gând poate fi generalizat după cum urmează : cine nădăjduieşte într-un lucru şi se împătimeşte de el se îmbogăţeşte cu el.Cel ce nădăjduieşte numai la Dumnezeu şi se lipeşte de El cu toată inima, se îmbogăţeşte cu Dumnezeu ; cel ce nădăjduieşte în altceva şi se întoarce cu inima într-acolo, depărtându-se de Dumnezeu, se îmbogăţeşte cu acel lucru, iar nu cu Dumnezeu. De aici reiese că el nu e bogat în Dumnezeu, nu are intrare în Împărăţia Cerurilor. Este vorba aici despre rudenie, legături lumeşti, deşertăciune, ranguri şi aşa mai departe.

***

« Vă aduc aminte, fraţilor, Evanghelia pe care v-am binevestit-o, pe care aţi şi primit-o, întru care şi staţi, prin care şi sunteţi mântuiţi; cu ce cuvânt v-am binevestit-o - dacă o ţineţi cu tărie, afară numai dacă n-aţi crezut în zadar. Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi; şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece; în urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi, dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au şi adormit; după aceea S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor; iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S-a arătat şi mie. Căci eu sunt cel mai mic dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu. Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui care este în mine n-a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toţi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine. Deci ori eu, ori aceia, aşa propovăduim şi voi aşa aţi crezut. »(I Cor. 15, 1-11)

Sursa icoanei :http://tpb.traderom.ro/expozitii/companii/Mirea_icoane/Ro/icoane_lemn/icoane_lemn1.htm

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

Sursa : http://molonlabe70.blogspot.com/2009/08/beheading-of-holy-glorious-prophet.html

Rugăciune către Sfântul Ioan Botezătorul

Sfinte Ioane Botezătorule, cel mai mare om născut din femeie, Înaintemergătorul Domnului nostru Iisus Hristos, pustnic desăvârşit, înger în trup, postitor şi învăţător ales al săracilor, prooroc sfânt şi plin de îndrăzneală, ultimul prooroc al legii vechi, apostolul pocăinţei, prietenul îngerilor, ruda Maicii Domnului, întemeietorul monahismului, cel dintâi călugăr în legea harului, “Glasul care strigă în pustie: "Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!", roagă-te Preasfintei Treimi pentru toate popoarele pământului, roagă-te lui Dumnezeu cu îndrăzneala ta de prooroc, de mucenic, de apostol, de Botezător şi Înaintemergător, pentru păstori şi turmă, pentru tineri şi bătrâni, pentru sănătoşi şi bolnavi, pentru săraci şi îndestulaţi, pentru cei curajoşi ca şi pentru cei fricoşi, pentru cei curaţi ca şi pentru cei desfrânaţi, pentru cei ce postesc ca şi pentru cei ce nu postesc, pentru cei ce se roagă ca şi pentru cei ce nu se roagă, pentru cei buni ca şi pentru cei răi – ca pe unii după dreptate să-i mântuiască, iar pe ceilalţi să-i miluiască. Roagă-te lui Dumnezeu pentru părinţii care nu au copii, pentru copiii fără de părinţi, pentru mamele doritoare de copii, pentru cele care îşi urăsc copiii, pentru cele care nu ştiu sa-şi crească copiii în frica lui Dumnezeu, pentru cele ce îşi blesteamă copiii, pentru părinţii care îşi smintesc sau îşi ucid copiii, pentru văduve şi pentru orfani.

Sfinte Ioane Botezătorule, roagă-te lui Hristos pentru sufletele noastre! Roagă-te să ridice păcatele noastre, să ierte nedreptăţile noastre, să mângâie inimile noastre, să sporească credinţa, nădejdea şi dragostea noastră, să înmulţească curajul nostru, să alunge frica de la noi şi să picure în sufletele noastre mai multă lumină, dragoste, înţelepciune, bucurie de viaţă, dor de Dumnezeu, milă de oameni şi grijă pentru mântuire. Învaţă-ne a ierta mai mult, a ne ruga mai mult, a posti şi a răbda, a ne smeri mai mult şi a mărturisi pe Hristos în toată viaţa noastră ! Amin.

Am primit această rugăciune în Sfânta Biserică de la sora Doiniţa. Doamne ajută!

Fresca este de la M-rea Turnu - Prahova

"Rugăciunea este întotdeauna expresia relaţiei noastre cu Dumnezeu."

Trebuie să staţi cu atenţia în inimă înaintea Domnului

Esenţa rugăciunii constă în a sta cu mintea înaintea Domnului şi a striga către El, având sentimente fie de mulţumire, fie de preamărire, fie de căinţă, fie de frică, fie de nădejde, fie orice alt sentiment, care să se îndrepte către Domnul. Dacă nu ar exista vreun sentiment către Domnul, rugăciunea nu ar fi rugăciune. Când cineva are simţire, nu are timp să dea atenţie la poziţia exterioară nici a întregului trup, nici a diferitelor lui mădulare[...]. În inimă trebuie să staţi cu atenţie, dar nu înaintea inimii, ci înaintea Domnului. Dacă Domnul nu este în atenţia voastră, nici rugăciunea nu există.(Scrisoarea 899. Seria 5. Pag. 169-170)

Cel mai mult să vă îngrijiţi de simţirea în rugăciune

Este rugăciunea în rânduială ? Rugăciunea este întotdeauna expresia relaţiei noastre cu Dumnezeu. Când rugăciunea este bună, fierbinte, plină de osârdie, atunci şi relaţia noastră cu Dumnezeu este bună. Atunci totul merge bine. Osteniţi-vă să vă întăriţi rugăciunea dacă ea a slăbit.

Când rostiţi rugăciunea, cel mai mult să vă îngrijiţi de simţirea în rugăciune : de credinţă, de nădejde, de mulţumire, de căinţă, de lăsarea în voia lui Dumnezeu şi de toate celelalte.

Când vă vizitează vreun simţământ la rugăciune, opriţi-vă la el şi înfierbântaţi-l cât timp vă rămâne în suflet. Iar când el pleacă, chemaţi altul. Şi aşa toată ziua. Aceasta va fi rugăciunea neîncetată. Simţirea uneori vine de la sine, iar alteori trebuie s-o provocăm. Cum ? Prin meditaţii dumnezeieşti sau cugetarea la toate tainele credinţei, mai ales la lucrarea mântuirii şi la sfârşitul tuturor lucrurilor. Treceţi mai des cu mintea prin toate aceste lucruri şi neapărat unul va ajunge în suflet. Şi iată simţirea. Domnul să vă binecuvinteze !(Scrisoarea 1025. Seria 6. Pag. 177-178)

Sf. Teofan Zăvorâtul, Rugăciunea, Ed. Cartea Ortodoxă – Ed. Egumeniţa, 2008

Nu te măsura pe tine

Bine faceţi că nu daţi mare importanţă la ceea ce aveţi. Nimicuri... ce treabă aveţi cu ele ?! Şi, în general, nu trebuie să vă ocupaţi prea mult de propria persoană. Sfinţii Părinţi spun : « Nu te măsura pe tine ». Cea mai bună măsură pentru sine este : « Nu am nimic. Doamne, dă-mi să pun început bun ! Doamne, cu judecăţile pe care le ştii, mântuieşte-mă ! » Şi alungaţi orice gând care vă spune să vă măsuraţi şi, uitând cele ce sunt în urmă oricare ar fi ele, spre cele dinainte să tindeţi.(Comp. Filip. 3, 13). Vrăjmaşul va îndeamnă să vă măsuraţi pentru ca îngâmfarea să strice tot. Să spuneţi totdeauna în sinea voastră : « Nu am nimic, nu am de ce să mă măsor ». (Scrisoarea 256. Seria 2. Pag.93)

Sf. Teofan Zăvorâtul, Rugăciunea, Ed. Cartea Ortodoxă – Ed. Egumeniţa, 2008

"Unora ca acestora li se îndeplinesc întotdeauna cererile, însă şi ei ştiu cum să ceară şi ştiu ce se cuvine să ceară..."

Sfânta Scriptură

“Şi plecând ei din Ierihon, mulţime mare venea în urma Lui. Şi iată doi orbi, care şedeau lângă drum, auzind că trece Iisus, au strigat, zicând: Miluieşte-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David! Dar mulţimea îi certa ca să tacă; ei însă şi mai tare strigau, zicând: Miluieşte-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David. Şi Iisus, stând, i-a chemat şi le-a zis: Ce voiţi să vă fac? Zis-au Lui: Doamne, să se deschidă ochii noştri. Şi făcându-I-se milă, Iisus S-a atins de ochii lor, şi îndată au văzut şi I-au urmat Lui. »(Mt. 20, 29-34)

***

Sâmbătă[I Cor. 1, 26-29 ; Mt. 20, 29-34]. Doi orbi din Ierihon strigă şi Domnul le dă înapoi vederea. Dar oare numai aceşti orbi erau în locurile acelea? Fireşte că nu . Dar de ce numai aceştia au primit vederea, iar ceilalţi nu? Fiindcă nu au strigat ; şi n-au strigat fiindcă nu aveau nădejde ; iar nădejde nu aveau fiindcă nu plăceau lui Dumnezeu ; iar lui Dumnezeu nu-I plăceau fiindcă erau puţin credincioşi. Omul la care vine credinţa începe din aceeaşi clipă să placă lui Dumnezeu ; plăcând lui Dumnezeu, începe să capete nădejde, iar din toate acestea se zămisleşte rugăciunea, care atrage tot ajutorul de sus. Unora ca acestora li se îndeplinesc întotdeauna cererile, însă şi ei ştiu cum să ceară şi ştiu ce se cuvine să ceară, pricep măsura cuviincioasă şi păstrează statornicia răbdătoare în rugăciune. Toate acestea sunt neapărat trebuincioase pentru reuşită ; altminteri, rugăciunea în sine are aripile slabe.

Din Tâlcuirile Sfântului Teofan Zăvorâtul.

Nedumeriri

Nu ştiu dumneavoastră, dar eu, practic, nu mai fac faţă lecturii blogurilor, chiar dacă numai pe cele ortodoxe le citesc de obicei. Nu mai am timp.

De fapt, nu ştiu dacă e cazul să dureze atâta timp trecerea lor în revistă şi citirea materialelor de folos – destul de multe, zilnic! Înclin să cred că nu. Când mai facem pravila zilnică şi când mai citim din Sfânta Scriptură şi când ne mai rugăm?

Dar activităţile inerente unei zile, cele casnice? Dar alte probleme lumeşti ivite pe neaşteptate?

E năucitor dacă nu eşti rece şi decis să tai în carne vie! Adică ? La ce anume să renunţi?

Mă necăjeşte în mod deosebit faptul că am început să citesc din cărţile mele dragi duhovniceşti, care altădată mă hrăneau efectiv, într-un stil aproape "criminal", profesionist. Să dau un exemplu: „Asta ar merge pe blog! Asta ar fi interesantă! Asta se potriveşte zilei”etc. Şi s-a spulberat folosul lecturii! Prin gânduri, planuri, proiecte, opriri pentru a transcrie şi a posta, a căuta imagini şi linkuri. Nu vreau să fiu pesimistă şi, pe lângă acestea, să mă mai întreb şi:

„Cine are timp şi râvnă să citească toate câte le postez eu pe blog?”

Elimin această perspectiva descurajantă, dar tot planează deasupra capului meu sabia pierderii vremii cu prea puţin folos. Şi mă mai întreb, în final, oare înainte de a le descoperi( aceste bloguri) cum trăiam fără ele şi nu le simţeam lipsa? Şi dacă nu îmi trebuiau atunci, oare acum îmi trebuie cu adevărat? Sunt necesare pentru mântuire?

Răspundeţi dumneavoastră, dacă aveţi bunăvoinţă şi timp!

http://simplulgand.wordpress.com/2008/03/03/ganditorul/

Pătrunzându-te de rugăciune şi cugetare la Dumnezeu din primele clipe ale zilei, mai apoi vei petrece întreaga zi cu evlavie şi frică de Dumnezeu...

Sfânta Scriptură

“Având deci aceste făgăduinţe, iubiţilor, să ne curăţim pe noi de toată întinarea trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu. Faceţi-ne loc în inimile voastre! N-am nedreptăţit pe nimeni; n-am vătămat pe nimeni, n-am înşelat pe nimeni. Nu o spun spre osândirea voastră, căci v-am spus înainte că sunteţi în inimile noastre, ca împreună să murim şi împreună să trăim. Multă îmi este încrederea în voi! Multă îmi este lauda pentru voi! Umplutu-m-am de mângâiere! Cu tot necazul nostru, sunt covârşit de bucurie! Căci, după ce am sosit în Macedonia, trupul nostru n-a avut nici o odihnă, necăjiţi fiind în tot felul: din afară lupte, dinăuntru temeri. Dar Dumnezeu, Cel ce mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat pe noi cu venirea lui Tit. Şi nu numai cu venirea lui, ci şi cu mângâierea cu care el a fost mângâiat la voi, vestindu-ne nouă dorinţa voastră, plânsul vostru, râvna voastră pentru mine, ca eu mai mult să mă bucur. Că, chiar dacă v-am întristat prin scrisoare, nu-mi pare rău, deşi îmi părea rău; căci văd că scrisoarea aceea, fie şi numai pentru un timp, v-a întristat. Acum mă bucur, nu pentru că v-aţi întristat, ci pentru că v-aţi întristat spre pocăinţă. Căci v-aţi întristat după Dumnezeu, ca să nu fiţi întru nimic păgubiţi de către noi. Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte ».(II Cor. 7, 1-10)

***

« Ucenicii lui Ioan şi ai fariseilor posteau şi au venit şi I-au zis Lui: De ce ucenicii lui Ioan şi ucenicii fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc? Şi Iisus le-a zis: Pot, oare, prietenii mirelui să postească cât timp este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot să postească. Dar vor veni zile, când se va lua mirele de la ei şi atunci vor posti în acele zile. Nimeni nu coase la haină veche petic dintr-o bucată de stofă nouă, iar de nu, peticul nou va trage din haina veche şi se va face o ruptură şi mai rea. Nimeni, iarăşi, nu pune vin nou în burdufuri vechi, iar de nu, vinul nou sparge burdufurile şi vinul se vară şi burdufurile se strică; încât vinul nou trebuie să fie în burdufuri noi. « (Mc. 2, 18-22)

***

Joi[II Cor.7, 1-10; Mc. 2, 18-22]. “Sculându-Se foarte de dimineaţă, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu şi Se ruga acolo ». Iată ce lecţie : dimineaţa să ne sculăm devreme şi cele dintâi ceasuri ale zilei să le închinăm rugăciunii în însingurare. Sufletul, înnoit prin somn, este proaspăt, uşor şi pătrunzător ca văzduhul proaspăt al dimineţii ; ca atare, el însuşi cere să fie lăsat acolo unde e bucuria lui, înaintea feţei Părintelui Ceresc, în tovărăşia îngerilor şi a sfinţilor. Acum îi este mai uşor să facă asta decât mai târziu, când îl împovărează toate grijile zilei. Domnul rânduieşte toate. Trebuie să luăm de la El binecuvântare pentru lucrările noastre, povaţa trebuincioasă şi întărirea fără de care nu o putem scoate la capăt. Şi grăbeşte-te să te înalţi cât mai repede către Domnul, cu mintea şi cu inima, cât nu apare nicio piedică, mărturisindu-I nevoile tale, hotărârile tale, şi cerându-I ajutorul. Pătrunzându-te de rugăciune şi cugetare la Dumnezeu din primele clipe ale zilei, mai apoi vei petrece întreaga zi cu evlavie şi frică de Dumnezeu, cu minţile adunate. Astfel vei dobândi chibzuinţă, măsură şi bună întocmire în faptele tale şi în legăturile cu oamenii. Aceasta va fi răsplata pentru osteneala la care te vei sili în însingurarea dimineţii. Ar trebui ca şi oamenii care trăiesc înconjuraţi de griji lumeşti să socoată asta ca o măsură înţeleaptă, nu ca pe un lucru străin de ţelurile lor.

Din Tâlcuirile Sfântului Teofan Zăvorâtul.

Icoana Sf. Fanurie din Rodos

Sursa: http://orthodoxwiki.org/Image:PhanouriosRhodes25h.JPG

Se cunoaşte viaţa Sfântului Fanurie în special din icoana sa care s-a descoperit în Rodos sau Cipru.

O descoperire întâmplătoare, făcută de păgâni nomazi, nu de creştini, l-a adus la lumină pe acest sfânt necunoscut când o bandă de tâlhari arabi, care devastaseră insula Rodos, a găsit printre ruinele unei biserici antice un grup de icoane, printre alte artefacte. Toate icoanele erau într-o stare degradată sau aproape distruse, cu excepţia uneia, care se arăta aşa de nouă şi de proaspătă de parcă ar fi fost pictată abia cu o zi în urmă. Icoana a fost trecută cu vederea de arabi, care nu i-au dat nicio importanţă. Aflaţi la ceva distanţă, nişte călugări ascunşi au observat acest fenomen şi au aşteptat cu răbdare până ce arabii au plecat şi au alergat apoi să recupereze această minunată icoană atât de bine păstrată. Ei au văzut un chip de sfânt clar conturat, iar numele înscris pe ea în litere distincte era: « Fanourios ». La o mai atentă examinare, monahii au căzut în genunchi în faţa a ceea ce au văzut. În jurul sfântului erau desenate 12 tablouri, în fiecare dintre acestea Sfântul Fanurie fiind reprezentat în timp ce îndura o crudă forma de tortură, într-un stil realist care sugerează că artistul trebuie să fi fost martor la atrocităţi. Ei s-au grăbit să vadă dacă vreuna din celelalte icoane mai era într-o stare atât de bună, dar ,deşi erau toate în acelaşi stil, de aceeaşi mărime şi formă, toate erau foarte vechi şi foarte neclare. După o cercetare atentă, s-a ajuns la concluzia că această icoană a Sf. Fanurie făcea parte din grupul exhumat după nenumărate secole, iar prospeţimea ei era o manifestare divină a sfinţeniei acestui om, despre care erau acum hotărâţi să afle mai multe. Dar ani de cercetări n-au adus nimic şi nu s-a mai aflat nimic în plus despre Sf. Fanurie, faţă de ziua în care icoana a fost scoasă de sub ruinele vechii biserici greceşti. Scenele de tortură din icoana nu ofereau nicio altă indicaţie decât că Sf. Fanurie a fost bătut cu pietre, jupuit, întemniţat, adus în faţa judecatorului, legat pe o roată, ars cu făclii, aruncat la animale sălbatice, zdrobit cu bolovani, ţinând cărbuni încinşi, in timp ce un demon zbura, proiectat pe un fundal de flăcări. Toate aceste orori arătau că Fanurie a fost unealta aparent indestructibilă a lui Dumnezeu, iar prin ele însele erau suficiente pentru a-i proba sfinţenia. Arhieoiscopul Milos/ Nil al Rodosului a tras concluzia că icoana însăşi era o mărturie suficientă pentru a demonstra că Fanurie era omul lui Dumnezeu, aşa că a cerut Patriarhului să convoace un sinod care să-l proclame oficial pe Fanurie sfânt, după care s-a ridicat o catedrală pentru cinstirea sfântului, în care s-a pus la închinare sfânta icoană. Fanurie, pierdut secole întregi printre ruinele bisericii, a devenit sfântul patron al lucrurilor pierdute. Până în prezent numele său este invocat când rugătorii cer recuperarea lucrurilor pierdute.

Martiriul

Icoana originală este destul de mare. În centru este un portret al sfântului ţinând o lumânare în mâna dreaptă şi de jur împrejur sunt12 imagini mai mici arătând fiecare treaptă a martiriului său. Reprezentarea fiecărei ilustraţii este următoarea :

1. Sfântul stă în faţa unui magistrat roman şi îşi apără credinţa creştină.

2. Soldaţii îl bat pe sfânt peste cap şi peste gură cu pietre pentru a-l sili să-şi renege credinţa creştină.

3. Sfântul rămâne liniştit, ceea ce-i înfurie pe soldaţi. Ei sunt arătaţi aruncându-l la pământ şi bătându-l cu bastoane şi pari într-o nouă încercare de a-l sili să-şi lepede credinţa.

4.Sfântul este acum în închisoare. Este reprezentat complet gol, în timp ce soldaţii îi smulg carnea cu nişte unelte de fier.

5. Sfântul este tot în închisoare. Este înfăţişat rugându-se lui Dumnezeu, poate ca să-i dea putere să îndure torturile.

6. În următoarea ilustrată, Sfântul Fanurie stă în faţa magistratului roman apărându-şi din nou convingerile. Expresia feţei sfântului este calmă.

7. În această imagine este clar că magistratul roman l-a condamnat pe sfânt la moarte pentru a fi rămas neclintit în credinţa sa, ca în imaginea a şasea. Sfântul este reprezentat din nou gol, în timp ce torţionarii îi ard trupul.

8. Aici torţionarii folosesc mijloace mecanice de tortură asupra sfântului. E legat de un mecanism care se roteşte spre a-i sfărâma oasele. Deşi trupul său suferă din greu pentru Domnul, privirea sa este paşnică şi răbdătoare.

Traducere de pe Orthodox Wiki.

http://orthodoxwiki.org/Phanourios

Predica P. S. Sebastian la prăznuirea Sfântului Mucenic Fanurie

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Iubiţi credincioşi,

prăznuim astăzi pe unul dintre ocrotitorii acestui sfânt locaş, pe Sfântul Mucenic Fanurie. Despre Sf. Fanurie nu se ştie când anume a trăit şi a pătimit. Se cunoaşte doar că pe la 1500 au fost descoperite moaştele sale undeva, în munţii Insulei Rodos. Şi iată cum au fost descoperite sfintele moaşte : păstoreau prin munţii aceia păstori cu oile, şi la un moment dat, undeva, unde se afla o peşteră, au zărit o lumină mare strălucind. Ziua strălucea şi noaptea lumina ca şi cum era o făclie. Şi din curiozitate sau gândindu-se că ar putea fi o comoară care stăluceşte în razele soarelui, n-au voit să se întoarcă acasă păstorii înainte de a cerceta peştera aceea spre a vedea oare ce anume străluceşte acolo. Şi fiind locul acela foarte stâncos, s-au legat cu frânghii şi au coborât până la peştera în care strălucea lumina. Şi intrând înăuntru, au aflat moaştele Sf. Fanurie întinse la pământ, iar pe pieptul său sta scris, pe un sul de piele de animal, întreaga sa viaţă.

Iată care a fost viaţa Sfântului Fanurie:

Pe când era copil şi avea 12 fraţi, tatăl lui era foarte bogat, negustor, iar mama lui o femeie cumsecade, nefiind creştini, pentru că în zona aceea unde trăiau ei nu pătrunsese încă atât de bine creştinismul. Tatăl lui, bogat, poate cel mai vestit dintre negustorii din acel ţinut, fiind invidiat, într-o zi când se întorcea de la neguţătoria sa încărcat de lucruri, încărcart de bani, a fost prădat, bătut şi omorât. Şi astfel au rămas cei treisprezece copii orfani, împreună cu mama lor.

Mama lor, însă, neştiind nimic din afacerile tatălui lui Fanurie, îndată vecinii şi prietenii, dar mai ales duşmanii, venind, au început să-i ceară femeii, zicând cum că dăduseră cu împrumut mortului, fel de fel de daruri, de lucruri şi bani. Iar femeia, credulă şi fără sprijin, a dat, una câte una, toate avuţiile pe care le strânsese soţul ei. Aşa se face că ea a rămas atât de săracă, încât nu mai avea cu ce să-şi crească copiii. Fanurie era cel mai mare dintre ei şi avea de acum 12-13 ani ; înţelegea suferinţa, înţelegea osteneala şi tristeţea de pe chipul mamei sale, care se străduia în fel şi chip să poată hrăni treisprezece copii şi adeseori o lăuda pe mama lui în faţa celorlalţi colegi şi tovaraşi de joacă, aşa cum fac şi copiii noştri, spunând despre mama lui că este o mamă deosebită şi cu multă osteneală îşi creşte cei treisprezece copii.

Şi întâlnind într-o zi un coleg mai invidios şi mai răutăcios, acesta i-a descoperit taina despre cum mama lui reuşea să-i hrănească. I-a spus lui Fanurie : « Ia s-o urmăreşti pe mama ta şi să vezi cât este de cinstită şi de bună. Noaptea, după ce vă hrăneşte şi vă culcă pe voi, urmăreşte-o şi vezi ce face ! »

Şi, curios fiind Fanurie, a pornit-o într-adevăr, pe urmele sale. A văzut-o cum, după ce i-a hrănit şi i-a culcat, s-a ridicat din pat, şi-a schimbat rochia cu care trăia şi cu care o ştiau cei treisprezece copii ai săi cu o rochie de seară, o rochie de petrecere, şi-a uns faţa cu aromate şi cu parfumuri şi a ieşit. Iar Fanurie a urmărit-o să vadă unde merge. Şi a intrat aceasta într-un local de noapte unde, urcându-se pe scenă, a început să danseze şi să cânte, spre bucuria celor care petreceau şi care erau, în general, ameţiţi de băutură. Şi uimit fiind tânărul Fanurie, n-a putut decât să strige : Mamă !

Iar aceasta, văzând că taina ei a fost descoperită de fiul ei cel mare, a căzut imediat la pământ ca fulgerată şi a leşinat. A ieşit Sf. Fanurie deznădăjduit şi umilit şi n-a mai voit să se întoarcă acasă. Şi rugându-se de nişte corăbieri să-l treacă marea, a mers departe. Şi întâlnind un pustnic, l-a rugat să-l înveţe şi pe el meşteşugul său. Nemaivoind să audă niciodată de mama lui şi de fraţii lui, a cerut părintelui să-l înveţe să postească, să-l înveţe să se roage, să-l înveţe credinţa creştină despre care el nu ştia nimic. Astfel, cu multă osteneală a petrecut Sf. Fanurie ani îndelungaţi în pustie. Dar nu-l părăsea amintirea mamei, pe care a lăsat-o în localul acela de noapte, şi amintirea fraţilor, despre care nu mai ştia nimic de ani de zile şi într-o zi a cerut părintelui său binecuvântare să meargă să o vadă pe mama sa şi să-i ceară iertare pentru ceea ce a făcut. Şi întorcându-se Fanurie în cetatea sa, a aflat că mama lui nu căzuse leşinată în noaptea aceea, ci căzuse moartă, iar fraţii săi, toţi doisprezece, au fost luaţi de rudenii, astfel încât nimeni nu mai ştia unde este fiecare. Întorcându-se în pustie, Sf. Fanurie a înţeles că nu mai poate ajuta mamei lui şi fraţilor lui decât cu rugăciunea... şi a început mai cu dinadinsul a spori rugăciunea şi postirea şi se ruga lui Dumnezeu să-i ierte pe fraţii lui şi pe mama lui.

Aşa a petrecut Sf. Fanurie în pustie, sporind cu rugăciunea, cu credinţa şi cu faptele cele bune, întrecând până şi pe părintele său, pustnicul Şi pentru aceasta a început Sf. Fanurie să săvârşească minuni, căci i-a dăruit Dumnezeu darul facerii de minuni, darul rugăciunii celei neîncetate, darul postirii desăvârşite şi al celorlalte fapte bune, cu care s-a sfinţit... Şi voind Dumnezeu ca să-i întoarcă pe mulţi la credinţa creştină, a voit ca la un moment dat Sfântul să părăsească pustia şi să călătorească prin câteva cetăţi, învăţând pe oameni credinţa cea adevărată creştinească. Însă nu vedeau mulţi cu ochi buni faima sa şi credinţa sa ; în fiecare cetate în care mergea propovăduind pe Dumnezeul cel adevărat, în cele din urmă, din cauza răutăţii şi invidiei oamenilor, era cât pe ce să fie arestat şi să fie condamnat la moarte pentru această credinţă creştină... Aşa a ajuns într-o cetate în care stăpânitorului cetăţii îi era bolnavă singura fiică şi, încercând vrăjitori şi descântători, vraci şi doctori, aşa cum erau în vremea aceea, să-i tămăduiască fiica, nici unul dintre aceia n-a putut, iar fata a murit. Atunci unul dintre sfetnicii stăpânitorului aceluia i-a spus : « Este un om aici în cetate care nu foloseşte nici doctorii, care nu rosteşte nici formule magice, dar care vindecă numai cu cuvântul şi cu credinţa într-un Dumnezeu străin nouă. Acela se zice că face minuni nemaiîntâlnite »...

A venit Sf. Fanurie şi a intrat în casa în care era copila moartă. Şi rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, a chemat puterea Lui şi, ridicând copila cu mâna, a înviat-o. Şi au crezut cu toţii în Mântuitorul Iisus Hristos şi au cerut să fie botezaţi. Şi i-a botezat Sf. Fanurie şi i-a învăţat tainele credinţei creştine. Numai că vrăjmaşul diavol, care nu vede cu ochi buni credinţa şi care n-a văzut cu ochi buni înmulţirea credinţei şi Botezul atâtora în numele Mântuitorului Iisus Hristos, a adus invidia şi răutatea la conducătorul căruia îi fusese înviată fiica şi i-a băgat în cap că Sf. Fanurie era cel mai mare dintre vrăjitori, pentru că el a provocat moartea fiicei lui, ca după aceea tot el, ridicând-o din morţi, să cucerească cetatea şi să se facă el împărat. Atâta i-a trebuit mai marelui cetăţii care, uitând de tot ceea ce primise bun prin mâinile Sf. Fanurie, a trimis să fie prins şi, aducându-l în faţa lui slujitorii, a poruncit să fie bătut, a poruncit să fie schingiuit până când, în cele din urmă, a fost condamnat la moarte, să i se taie capul. Şi fiind condamnat la moarte, Sf. Fanurie a rostit această ultimă rugăciune :

« Doamne Dumnezeul meu, fă ca toţi aceia care vor face nouă turte de făină şi ulei sau nouă plăcinte pentru săraci în amintirea mamei mele să primească de la Tine orice vor cere ei în numele meu ! »

Şi în felul acesta dându-şi duhul, a rămas Sf. Fanurie în conştiinţa celor care au citit viaţa sa şi au auzit de petrecerea sa, ca unul pe care trebuie să-l cinstim prin aceste nouă turte sau plăcinte pentru iertarea păcatelor mamei sale, care a murit dansând şi cântând pentru petrecerea şi cheful oamenilor.

***

Aceasta este, dragii mei, pe scurt, viaţa Sf. Fanurie, şi mulţi dintre dumneavoastră îi ştiţi viaţa şi aţi şi făcut aceste plăcinte sau turte cerând de la Dumnezeu ceva pentru viaţa dumneavoastră. Sunt creştini cărora, după ce au făcut nouă zile la rând aceste turte, li s-a arătat Sf. Fanurie ! Să ne rugăm şi noi Sf. Fanurie să ia binecuvântare de la Dumnezeu pentru noi, împlinind cererea noastră Învăţăm de la Sf. Fanurie şi nu numai de la el, ci de la toţi sfinţii pe care-i prăznuim, cum au înţeles ei viaţa de creştin.

Cât de mult se rugau ei şi cât de puţin ne rugăm noi !

Cât posteau ei şi cum petreceau în pustie, hrănindu-se cu miere sălbatică şi lăcuste, cu rădăcini, plante sălbatice care cresc în pustie, iar noi nu ne mai săturăm de atâtea şi atâtea bunătăţi cu care încercăm să ne potolim pofta cea nesătulă şi lăcomia !

Cât de mult se rugau ei şi cât de puţin ne rugăm noi !!!

Cât de multă iubire aveau ei şi cât de puţină iubire şi cât de multă invidie, asemeni celor care l-au dat pe Sf. Fanurie pe mâna judecătorilor, avem noi !

Şi de ce oare îi cinstim pe sfinţi ? Ca să spunem astăzi o poveste frumoasă ? Vai, ce poveste frumoasă a spus astăzi Părintele!

Îi cinstim pe sfinţi ca să învăţăm ceva de la ei!

Dumnezeu i-a sfinţit pe ei ca să ne arate nouă că şi noi ne putem sfinţi. I-a ajutat pe ei să postească, să se roage şi să iubească pentru ca să ne arate nouă că şi noi putem să facem aceasta, chiar şi când zicem că nu putem. Nu pot, Părinte. Nu pot să postesc. Ce atâta rugăciune ? Ce atâta biserică ?...şi toate celelalte !

Sfinţii au trăit toate aceste experienţe din plin. Dumnezeu i-a binecuvântat cu viaţa veşnică şi i-a binecuvântat până şi cu nestricăciunea trupului acestuia. Şi stau mărturie sfinţii că putem să facem din viaţa noastră o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu. Ei n-au fost dumnezei, au fost oameni ca şi noi, ba încă unii foarte păcătoşi. Sf. Maria Egipteanca a fost desfrânată ani de-a rândul, profesionistă...dar ea, la un moment dat, întorcându-se, L-a cucerit pe Dumnezeu de aşa manieră încât a ajuns să fie pictată pe perete şi să-i sărutăm picioarele !

Ce înseamnă asta ?

Oricât ai fi de nenorocit, crimă de ai fi făcut, orice ai fi săvârşit ca om în viaţă, Dumnezeu poate face din tine un sfânt de pictat pe pereţi, dacă vei înţelege să termini cu răutatea şi să te schimbi! Iată de ce îi cinstim pe sfinţi !Pentru că ei pot să ne ajute atunci când noi nu mai putem. Ei pot să mijlocească la Dumnezeu putere pentru noi. Ei pot să ne facă sa putem atunci când noi zicem că nu mai putem.

Vedem, aşadar, în sfinţii lui Dumnezeu, mesagerii Lui, care pot aduce de la Dumnezeu daruri pentru noi, oamenii, care se pot ruga pentru noi la Dumnezeu, ca să ne împlinească dorinţele şi rugăciunile cu care venim în Sfânta Biserică. Să-l rugăm şi noi pe Sf. Fanurie ca Dumnezeu să ne dăruiască, prin rugăciunile lui, să ne îmbunătăţim viaţa. Să luăm exemplu din viaţa lui, să postim mai mult, să ne rugam mai mult, să iubim mai mult, să petrecem mai multă vreme cu Dumnezeu, aşa cum a făcut-o el în pustie, departe de toate plăcerile şi tentaţiile şi prostiile acestei lumi. El a preferat să trăiască în arşiţa nisipului şi a pustiei şi a lăsat tot ceea ce noi oamenii iubim de obicei, şi-L lăsăm pe Dumnezeu, Îl batjocorim pe Dumnezeu şi-L înjurăm pe Dumnezeu, pentru toate aceste lucruri trecătoare care nu valorează doi bani !

Să rugăm, aşadar, pe Sf. Fanurie să ne sfinţească viaţa noastră, să ne ajute şi pe noi să ne înţelegem menirea de a fi sfinţi. « Fiţi sfinţi ! », zice Domnul Dumnezeul nostru, « căci Eu sunt sfânt ». Ca să nu ziceţi că nu puteţi , iată sfinţi, care au avut mâini şi picioare şi cap, şi totuşi s-au sfinţit şi Dumnezeu i-a binecuvântat pe ei. Nu este minciună..

Să rugăm, aşadar, pe Bunul Dumnezeu să ne sfinţească şi pe noi şi să ne dăruiască ceea ce ne este de folos pentru viaţa aceasta, dar mai ales pentru cea viitoare. Amin.

Rostită pe 27 august 2004 la Filipeşti – Satul minier.

Sursa foto :http://www.episcopiaslatinei.ro/episcop/biografia/

Sursa icoanei : http://www.saintfanourios.org/

Acatistul Sfântului Fanurie - text

ACATISTUL SFÂNTULUI FANURIE

27 august

După obişnuitul început, se zic:CONDACELE şi ICOASELE:
Condacul 1
Apărătorului credinţei ortodocşilor, marelui Mucenic Fanurie, să-i aducem din inimă mărturisiri de mulţumire toţi, care prin ale lui înţelepte învăţături ne-am luminat cu credinţa şi să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Icosul 1
Poporul cel credincios cunoscând mulţimea minunilor tale, prin care ai ruşinat pornirea ereticilor cea fără de judecată asupra credinţei noastre, cu umilire strigă către tine aşa:
Bucură-te, mare Mucenice al Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, scapărea celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, îndreptătorul credinţei;
Bucură-te, ajutorul celor necăjiţi;
Bucură-te, cel ce întuneci mintea păgânilor;
Bucură-te, cel ce ai lucrat strălucirea credinţei;
Bucură-te, cel ce ai alungat pe cei potrivnici;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat biruitor;
Bucură-te, cel ce luminezi pe cei din interiorul păcatelor;
Bucură-te, cel ce cu blândeţe primeşti la tine pe cei greşiţi;
Bucură-te, învăţătorul legii creştineşti;
Bucură-te, cel ce luminezi pe cei nepricepuţi;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al 2-lea
Deşi nu avem destulă vrednicie şi pricepere ca să putem lăuda minunile tale, din suflet curat şi din inimă umilită te rugăm să primeşti aceste mărturisiri de la noi, care cântăm cu tine: Aliluia!

Icosul al 2-lea
Nimeni dintre noi păcătoşii nu se poate lăuda că rugăciunea lui va fi primită la tine cu vrednicie, căci ştii slăbiciunea firii noastre; de aceea te rugăm pentru necazurile noastre a primi cântarea aceasta:
Bucură-te, cel ce din pântece ai fost ales de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce fără cunoştinţe filosofice ai biruit pe filosofi;
Bucură-te, comoara legii noastre cea mult preţuită;
Bucură-te, povăţuitorul legiuirilor şi al legiuitorilor celor învăţaţi;
Bucură-te, lauda părinţilor şi a dascălilor;
Bucură-te, podoaba Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, mustrătorul ereticilor;
Bucură-te, cel ce ai fost înţelept din pruncie;
Bucură-te, mare şi înţelept învăţător;
Bucură-te, luptătorul pentru lege;
Bucură-te, cel ce şi astăzi ne ajuţi pe noi credincioşii;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al 3-lea
Împovăraţi de multe păcate şi ispite vătămătoare fiind, altă nădejde nu avem afară de tine, mângâierea celor necăjiţi; deci te rugăm să fii mijlocitor pentru sufletele noastre spre a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea
Darul Duhului Sfânt fiind cu tine din tinereţe, te-ai arătat apărător şi de minuni făcător; pentru aceasta îţi cântăm ţie aşa:
Bucură-te, mare Mucenice al lui Hristos;
Bucură-te, lauda poporului credincios;
Bucură-te, a bolnavilor tămăduire;
Bucură-te, cel ce te rogi lui Dumnezeu pentru toţi;
Bucură-te, cel ce izbăveşti din primejdii pe cei ce aleargă la tine;
Bucură-te, izbăvitorul patimilor celor sufleteşti şi al celor trupeşti;
Bucură-te, tămăduitorul rănilor vechi;
Bucură-te, grabnic ajutător al celor ce te cheamă pe tine;
Bucură-te, doctor fără plată;
Bucură-te, nădejdea celor necăjiţi;
Bucură-te, acoperământul şi scăpărea tuturor;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al 4-lea
Mucenice mult-milostive, primeşte rugăciunea noastră a păcătoşilor şi mijloceşte către Ziditorul să dăruiască tămăduire şi sănătate robilor Săi, celor ce te cheamă în ajutor şi cântă cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea
Stând înaintea Sfintei tale icoane, noi păcătoşii socotim a fi înaintea ta; şi mărturisind minunile tale, te rugăm, ascultă această puţină rugăciune şi tinde dreapta ta spre ajutorul nostru, ca să-ţi cântăm ţie aşa:
Bucură-te, cel ce eşti împreună slujitor cu îngerii;
Bucură-te, cel ce ai fost cu oamenii petrecător;
Bucură-te, cel ce faci minuni mari;
Bucură-te, lauda pământului Egiptului;
Bucură-te, cel ce eşti în toată lumea vestit;
Bucură-te, cel ce te osteneşti a face bine;
Bucură-te, ajutătorul celor necăjiţi;
Bucură-te, stâlp neclintit al creştinătăţii;
Bucură-te, lauda oamenilor şi a îngerilor;
Bucură-te, umbrirea serafimilor;
Bucură-te, slujitor preamărit al creştinilor;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al 5-lea
Aşa precum în Egipt cercetezi şi tămăduieşti neputinţele poporului celui binecredincios care aşteaptă ajutorul tău, îndură-te şi ne izbăveşte de necazurile ce ne-au cuprins, spre a cânta cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea
Totdeauna arăţi marea ta milostivire asupra neamului omenesc şi te faci scăpare a celor ce se învolburează pe marea acestei vieţi; de aceea strigăm către tine aşa:
Bucură-te, ocârmuitorul corăbiilor învăluite în valuri;
Bucură-te, scapărea înotătorilor deznădăjduiţi;
Bucură-te, alinarea valurilor tulburate;
Bucură-te, cel ce cu rugăciunile tale risipeşti furtuna;
Bucură-te, că prin mijlocirea ta luminezi negura norilor;
Bucură-te, ajutorul celor spăimântaţi de tunet;
Bucură-te, izbăvitorul celor înfricoşaţi de fulger;
Bucură-te, cel ce ne ajuţi în primejdii, mijlocind către Mântuitorul;
Bucură-te, nădejdea şi scapărea noastră;
Bucură-te, că în toate primejdiile la tine năzuim;
Bucură-te, că ajuţi cu rugăciunile tale tuturor care aleargă la tine;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al-6-lea
Cinstitorule de Dumnezeu, Fanurie, ascultă această rugăciune a noastră întru acest ceas şi prin Sfintele tale rugăciuni mântuieşte-ne de necazuri şi de supărări, precum ai izbăvit pe cei ce erau învăluiţi pe mare, când au chemat ajutorul tău; pentru ca şi noi, ca aceia, să aducem cântare: Aliluia!

Icosul al-6-lea
Mucenice al lui Hristos, cinstit slujitor al darului, soleşte nouă păcătoşilor mijlocirile tale cele bogate către Stăpânul, pentru ca să ne învrednicim a ne împărtăşi de bunătăţile cele făgăduite credincioşilor şi să cântăm ţie aşa:
Bucură-te, mare Mucenice al lui Hristos;
Bucură-te, cinstit slujitor al darului;
Bucură-te, tămăduitorule al bolilor;
Bucură-te, mir care împrăştii durerea;
Bucură-te, rouă care răcoreşti patimile;
Bucură-te, cel ce întăreşti pe slăbănogi cu alte tale rugăciuni;
Bucură-te, ajutorul celor din primejdii;
Bucură-te, cel ce rogi pe Domnul pentru cei din patul durerilor;
Bucură-te, cel ce ne ajuţi şi nouă păcătoşilor;
Bucură-te, alinarea tuturor durerilor;
Bucură-te, mângâierea cea mare a celor ce pătimesc în dureri;
Bucură-te, sprijinitorul celor neputincioşi;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al-7-lea
O, Preamilostive şi îndurate Doamne! Nu trece cu vederea lacrimile robilor tăi, ci le ajută şi-i miluieşte după mare mila Ta; izbăvindu-i de asupririle şi de necazurile care i-au cuprins pentru mulţimea păcatelor lor; şi precum pe soacra lui Petru ai ridicăt-o din patul durerilor, aşa ridică-ne şi pe noi din primejdia în care ne aflăm, cu rugăciunile Sfântului Mucenic Fanurie, ca împreună cu el să-Ţi cântăm: Aliluia!

Icosul al-7-lea
Toate puterile cereşti lăudând credinţa ta cea tare către Dumnezeu, împreună cu tine slujesc Ziditorului celui fără de început; iar noi îţi aducem aceste cuvinte de laudă aşa:
Bucură-te, că prin minuni ai făcut să strălucească credinţa;
Bucură-te, cel ce prin credinţă ai făcut minuni mari;
Bucură-te, că rugăciunile tale totdeauna au fost ascultate;
Bucură-te, înţeleptule rugător către Dumnezeu;
Bucură-te, tămâie bineprimită înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ai scapăt multe suflete necăjite cu rugăciunile tale;
Bucură-te, cel ce pierzi pe cei puternici şi fără de lege;
Bucură-te, ajutătorul cel tare al bine-credincioşilor creştini;
Bucură-te, tăria ţărilor creştineşti;
Bucură-te, cel ce sfărâmi zidurile cetăţilor păgâneşti;
Bucură-te, cel prin care tiranii sunt biruiţi;
Bucură-te, temelia şi fala credinţei noastre;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al-8-lea
Toţi creştinii ortodocşi de pe pământ având nădejdea lor către tine, în orice întâmplare nu vor fi ruşinati, Mucenice Fanurie, căci tu eşti mare folositor al creştinătăţii. Pentru aceasta nu trece cu vederea şi ale noastre rugăciuni şi ne ajută, izbăvindu-ne din toate primejdiile, ca să cântăm cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al-8-lea
Având puterea darului de la Dumnezeu, ai prefăcut seceta în ploi şi cu Sfintele tale rugăciuni ai oprit mulţimea prea mare, de prisos, a ploilor, scăpând poporul de foametea care îi ameninţa, risipind hambarele strângătorilor de grâu; pentru care noi minunându-ne îţi cântăm aşa:
Bucură-te, scapărea poporului de foamete;
Bucură-te, cel ce ai prefăcut seceta, ca al doilea Ilie, în ploi binefăcătoare;
Bucură-te, cel ce prin rugăciune ai oprit ploile prisositoare;
Bucură-te, nădejdea cea mare a lucrătorului de pământ;
Bucură-te, mulţumirea celor ce seamănă cu credinţă;
Bucură-te, secerisul cel îmbelşugat al secerătorilor;
Bucură-te, comoara cea bogată a săracilor
Bucură-te, ajutorul nostru în vreme de secetă;
Bucură-te, ajutătorul şi chivernisitorul nostru de-a pururea;
Bucură-te, mângâierea celor ce sunt în nevoi;
Bucură-te, lauda cuvioşilor monahi şi a bunilor creştini;
Bucură-te, ograda bine roditoare;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al-9-lea
Făcătorule de minuni, Sfinte Fanurie, după cum în vremea vieţii tale pe pământ ai izbăvit poporul credincios de primejdii şi de foamete prin Sfintele tale rugăciuni, aşa şi acum trimite mila ta asupra noastră, dăruindu-ne timp roditor şi îmbelşugat pentru creşterea şi ajutorul pruncilor sugari şi al sărmanilor, cu care vom cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al-9-lea
Când cereau săracii ajutor de la tine în necazurile lor, nu i-ai depărtat cu vorbe întristătoare, ci i-ai ajutat în tot felul, dându-le blagoslovia ta şi ceea ce le trebuia, scăpându-i din nevoi; pentru aceea aducem ţie acestă laudă aşa:
Bucură-te, împlinirea lipsurilor săracilor;
Bucură-te, chivernisitorul tuturor celor lipsiţi;
Bucură-te, cel ce preschimbi necazurile în bunătăţi;
Bucură-te, cel ce îmblânzeşti fiarele sălbatice;
Bucură-te, cel ce lepezi lucrurile amăgitoare;
Bucură-te, izbăvitorul tuturor celor ce sunt în nevoi;
Bucură-te, cel ce pedepseşti pe neguţătorii cei lacomi;
Bucură-te, cel ce prin rugăciunile tale faci lucruri preamuninate;
Bucură-te, vistierul darurilor lui Hristos Mântuitorul;
Bucură-te, cel ce ai renunţat la avuţie şi ai împărţit-o cu cei săraci;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al 10-lea
Dăruieşte şi nouă ajutorul tău ca acelor săraci, ca să scăpăm de năvălirea şerpilor otrăvitori şi mai ales a balaurului înspăimântător şi de vicleanul înşelător ce se luptă cu noi neîncetat pentru a răpune sufletele noastre; noi însă prin rugăciunile tale nădăjduim să dobândim cele de folos în viaţa aceasta şi în cea viitoare; ca să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea
Nu te depărta de la noi, Sfinte Fanurie, şi de la toţi cei ce cheamă Sfânt numele tău, pentru că toţi recunoaştem grelele noastre păcate; şi ne rugăm ţie şi cerem cu credinţă ajutorul tău, cântându-ţi graiurile acestea aşa:
Bucură-te, mântuirea celor ce işi mărturisesc curat păcatele;
Bucură-te, mustrătorul acelora ce ascund păcatele lor;
Bucură-te, cel ce nu suferi pe nelegiuţi;
Bucură-te, folositor mare al celor ce s-au pocăit;
Bucură-te, mare ajutător al celor ce vieţuiesc în smerenie;
Bucură-te, văzând întoarcerea la Stăpân a lucrurilor furate;
Bucură-te, descoperirea multor taine neştiute;
Bucură-te, cel ce ai adus pe mulţi la Hristos prin minunile tale;
Bucură-te, preaminunate Mucenice, că nu ne laşi şi pe noi;
Bucură-te, cel ce mijloceşti la Dumnezeu pentru iertarea păcatelor noastre;
Bucură-te, cel ce mângâi pe toţi cu ale tale mari minuni;
Bucură-te, că prin tine şi neamul călugăresc capătă mântuire;
Bucură-te, că şi tot clerul bisericesc prin tine se mântuiesc;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al 11-lea
Mărgăritarul de mult preţ al lui Dumnezeu care fiind ascuns în ţărână, straluceşte acum în Rhodos ca o comoară de mult preţ şi îmbogăţeşte, desfătează, luminează şi inveseleşte pe toţi cei ce vin la el cu credinţă şi cu dragoste; cu tine împreună cântăm Purtătorului de grijă al tuturor şi Dumnezeul nostru: Aliluia!

Icosul al 11-lea
Strălucit-a astăzi sărbătoarea plină de veselie şi praznicul luminat al Sfântului Mucenic Fanurie, cel mult pătimitor şi de biruinţă purtător; că Dumnezeu l-a învrednicit de cununa cerească a celor bineplăcuţi Lui şi l-a aşezat laolaltă cu îngerii. Pentru aceasta, lăudând pe Domnul care a făcut minunată voia Sa întru Sfinţii Săi, Sfântului Fanurie să-i grăim:
Bucură-te, că ai stat în faţa idolilor;
Bucură-te, că ai defăimat minciuna lor;
Bucură-te, că ai fost ars cu cărbuni aprinşi;
Bucură-te, că ai stins credinţa în idoli;
Bucură-te, că demonii te-au văzut şi au plâns;
Bucură-te, că îngerii în juru-ţi s-au strâns;
Bucură-te, că iadul adânc s-a cutremurat;
Bucură-te, bărbat viteaz al Bisericii;
Bucură-te, pecete curată a credinţei;
Bucură-te, cel ce eşti pildă luminată pentru noi;
Bucură-te, ostaşule nebiruit al lui Hristos;
Bucură-te, al nostru Mucenic preamărit;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al 12-lea
Pe cei ce sărutăm Sfânta ta iconă cu credinţă, Mucenice, şi lăudăm vieţuirea ta cea Sfântă, Fanurie preamărite, cu rugăciunile tale arată-ne moştenitori ai împărăţiei celei cereşti şi veşnice, şi părtaşi ai slavei celei de sus; ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat: Aliluia!

Icosul al 12-lea
Minuni străine şi mai presus de înţelegere a făcut Dumnezeu întotdeauna întru Sfinţii Săi; împreună cu care, în timpul din urmă, a arătat ca pe un alt soare strălucind cu minunile pe Minunatul Fanurie, lauda Rhodosului şi a Bisericii. Căruia şi noi, aprinşi de dragoste şi de râvnă, să-i grăim din suflet:
Bucură-te, că ai fost aruncat în cuptor de foc;
Bucură-te, că şi acolo te-ai bucurat;
Bucură-te, că te-ai rugat pentru cei ce te chinuiau;
Bucură-te, cel ce eşti mijlocitor pentru toţi;
Bucură-te, cel ce nu încetezi a ruga pe Hristos pentru noi;
Bucură-te, scump prinos al credincioşilor;
Bucură-te, că ai umilit pe cei ce s-au trufit;
Bucură-te, că ai înălţat pe cel smerit;
Bucură-te, rugătorul nostru către Hristos;
Bucură-te, tăria celui evlavios;
Bucură-te, miluitorul credincioşilor;
Bucură-te, cel ce te rogi pentru iertarea păcătoşilor;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al 13-lea
O, Preaminunate Fanurie, cu lacrimi fierbinţi alergând la a ta ocrotire, ne rugăm ţie: izbăveşte-ne cu rugăciunile tale cele bineplăcute lui Dumnezeu, de toată nevoia şi necazul; îndepărtează de la noi toată durerea şi suferinţa şi ne învredniceşte ca şi în viaţa de veci să fim părtaşi ai împărăţiei veşnice şi împreună cu tine cântare să aducem lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi iarăşi se zice Icosul întâi
Poporul cel credincios cunoscând mulţimea minunilor tale, prin care ai ruşinat pornirea ereticilor cea fără de judecată asupra credinţei noastre, cu umilire strigă către tine aşa:
Bucură-te, mare Mucenice al Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, scapărea celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, îndreptătorul credinţei;
Bucură-te, ajutorul celor necăjiţi;
Bucură-te, cel ce întuneci mintea păgânilor;
Bucură-te, cel ce ai lucrat strălucirea credinţei;
Bucură-te, cel ce ai alungat pe cei potrivnici;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat biruitor;
Bucură-te, cel ce luminezi pe cei din interiorul păcatelor;
Bucură-te, cel ce cu blândeţe primeşti la tine pe cei greşiţi;
Bucură-te, învăţătorul legii creştineşti;
Bucură-te, cel ce luminezi pe cei nepricepuţi;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Şi Condacul întâi
Apărătorului credinţei ortodocşilor, marelui Mucenic Fanurie, să-i aducem din inimă mărturisiri de mulţumire toţi, care prin ale lui înţelepte învăţături ne-am luminat cu credinţa şi să-i cântăm:
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

După aceasta se zice această:

RUGĂCIUNE

Către tine, Sfinte Mucenice Fanurie, înălţându-ne gândurile, noi păcătoşii cu umilinţă şi cu căldură te rugăm: caută dintru înălţimea cea plină de slavă a cerurilor, unde, prin viaţa ta Sfântă şi prin chinurile tale muceniceşti pentru Hristos, ţi-ai dobândit sălăşluire veşnică, şi te milostiveşte de suferinţele, durerile, pătimirile, necazurile, amărăciunile şi strâmtorile noastre. Şi te roagă cu îndrăzneala pe care ai agonisit-o, către Stăpânul tău ceresc şi Dumnezeul nostru, să ne ierte păcatele pe care cu ştiinţă şi cu neştiinţă, pururea, ca nişte robi nevrednici săvârşim, şi să nu se mânie pe noi până în sfârşit, pentru puţinătatea dragostei noastre faţă de El şi faţă de aproapele nostru; ci să fie pururea plin de milostivire faţă de noi şi să îndepărteze de la noi toată suferinţa şi durerea, toate patimile şi necazurile, toate amărăciunile şi strâmtorile, zidind în noi cuget curat, ca să putem rupe cu viaţa noastră de păcat de până acum, şi privind la ceruri, să ne înflăcăram de dorul de a deveni şi noi bineplăcuţi lui Dumnezeu. Aşa, Sfinte Mucenice Fanurie, fii povăţuitorul şi îndrumătorul nostru pe cărările cele necunoscute ale vieţii, pentru ca urmând pilda credinţei şi a dragostei tale faţă de Hristos, să ne învrednicim de darurile tale, pentru iubirea de oameni şi binecuvantarea Marelui nostru Dumnezeu; şi trecând dintru această viaţă pământească, să ne bucurăm, laolaltă cu tine şi cu toţi cei bineplăcuţi din veac ai Domnlui, de împărăţia cea nesfârşită a cerurilor şi de partea celor drepţi, ca împreună cu toţi şi înconjuraţi de cereştii îngeri, să aducem slavă, cinste şi închinăciune lui Dumnezeu Celui slăvit în Treime, în vecii vecilor. Amin!

Sursa:http://www.dervent.ro/rugaciuni.php?cID=cat-rugaciuni-acatiste&rID=00034-ACATISTUL_SFANTULUI_FANURIE