Portret moral şi duhovnicesc al Părintelui Gavriil Stoica
Nicio casă care se construieşte din nou nu va rezista mulţi ani, dacă temelia casei nu este adânc îngropată în pământ şi nu este zidită solid. Niciun răsad, niciun pom plantat nu va creşte şi nu va aduce rod dacă nu este plantat după toate regulile agricole.
Copiii unei familii, dacă nu au exemplul cel bun al părinţilor lor, dacă în familie nu sunt respectate şi împlinite rânduielile creştineşti, dacă la şcoală nu se învaţă religie de la dascăli care să fie mai întâi ei buni creştini, dacă la biserică nu sunt catehizaţi de către preoţi luminaţi şi evlavioşi şi dacă nu li se administrează Sfintele Taine cu evlavie şi frică de Dumnezeu, copiilor nu li se poate face educaţia celor şapte ani de acasă.
Fără o educaţie sănătoasă primită în casa părintească, la şcoală şi la biserică, copiii, când ies în societate, nu pot rezista tuturor influenţelor negative cu care vin în contact prin vedere, auzire şi prin exemplul cel rău.
În casa familiei Stelian Stoica, în care s-au născut şi crescut 10 copii, rânduielile creştineşti erau respectate şi împlinite, iar preceptele morale, care deveniseră ca şi cuvintele Evangheliei, ajunseseră normă de viaţă pentru toţi .
Copiii familiei Stelian Stoica, beneficiind de o educaţie deosebită, au intrat bine formaţi în societatea de atunci, care, trebuie să recunoaştem, nu era atât de viciată ca aceasta de acum.
Cei ce au intrat în vâltoarea vieţii, căsătorindu-se, au întemeiat familii creştine cu trăinicie solidă, pentru toată viaţa. Au născut şi au crescut copii, care la rândul lor s-au integrat bine în societate, devenind exemple bune pentru cei din jurul lor.
Cu un fond moral creştin foarte sănătos, tânărul Gheorghe Stoica a plecat din familie la vârsta de 18 ani, închinoviindu-se ca frate în obştea Schitului Slănic – Argeş, unde a devenit călugăr.[1]
La mănăstire a continuat să-şi îmbunătăţească înţelegerea cea duhovnicească a lucrurilor şi să-şi întărească voinţa în formarea personalităţii duhovniceşti, care i-a devenit stâlp de neclintit în viaţă.
Studiile Seminarului Teologic Bucureşti, terminat în 1961, şi citirile din scrierile Sfinţilor Părinţi, l-au ajutat foarte mult să înţeleagă că viaţa închinată slujirii lui Dumnezeu şi oamenilor este un lucru la care trebuie să se angajeze cu toată fiinţa sa.
Din momentul când a fost hirotonit ieromonah, la 25 august 1972, a înţeles că de acum totul a devenit slujire cu preţul vieţii, fără jumătăţi de măsură şi fără compromisuri.
Făcând trei ani de închisoare în perioada comunistă, pe unde trecuse cu demnitate şi căpătase multă experienţă, acum avea formarea necesară ca să se angajeze în slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor, fără să mai ia în calcul şicanările şi intimidările pe care i le făcea periodic Securitatea.
Din volumul « De o mie de ori dacă mă năsteam, tot călugăr eram », apărut la Editura Lumea Credinţei, 2009.
[1] Părintele Gavriil Stoica s-a născut la 21 februarie 1935 şi a copilărit în comuna Aninoasa din Argeş; părinţii săi, Stelian şi Maria Stoica “se trăgeau şi ei din părinţi foarte buni creştini şi gospodari”, mărturiseşte Pr. Iustinian Stoica, fratele arh. Gavriil de la Zamfira.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu