Sosit la Mănăstirea Zamfira, cu principiile de viaţă morală şi duhovnicească ce şi le-a însuşit până atunci şi înţelegând că aici are câmp larg de activitate pe multe planuri, s-a apucat de lucru cu voinţă fermă şi cu nădejde în ajutorul şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
Este normal să se înţeleagă că pe parcursul celor 30 de ani de slujire la Mănăstirea Zamfira, Părintele Gavriil a întâmpinat multe greutăţi, a avut de suportat multe supărări şi amărăciuni, dar cu răbdare, cu rugăciune, şi cu dragoste le-a suportat pe toate.
În toată această perioadă a fost într-o legătură neîntreruptă cu Părintele Arsenie Papacioc, cu care se întâlnea destul de des şi se ajutau duhovniceşte, spovedindu-se totodată unul altuia.
Când participa la şedinţele preoţeşti de la Protopopiatul Vălenii de Munte, aproape întotdeauna era aşteptat să dea ultimul cuvânt pentru multele probleme de viaţă liturgică a preoţilor, căci unii dintre ei cu multă uşurinţă înclinau spre inovaţii şi compromisuri, pe care însă Părintele Gavriil le combătea bine argumentat şi cu documentarea patristică necesară.
Pentru că citise mult şi a aplicat în viaţa personală ceea ce a citit de la Sfinţii Părinţi, ajunsese un foarte bun sfătuitor pentru fiii săi duhovniceşti, dar şi pentru toţi cei care îl căutau în mod special pentru nevoile lor sufleteşti. Era căutat pentru faptul că mulţi s-au convins de bogăţia cunoştinţelor sale, din predicile pe care le rostea la Sfânta Liturghie, din articolele publicate în revista Lumea credinţei, din interviurile acordate unor periodice, ca şi din emisiunile televizate.
S-a întâmplat de câteva ori să fiu prezent când Părintele Gavriil răspundea la întrebările unor credincioşi şi observând bogăţia cunoştinţelor şi siguranţa răspunsurilor sale, m-am bucurat foarte mult, dar în acelaşi timp m-am ruşinat şi m-am văzut mic, eu, care mă consideram un bun cunoscător al acelor probleme, dar în realitate le ştiam corect numai 30-40%, din cât ştia Părintele Gavriil.
Şi Patriarhul Daniil, în cuvântul său panegiric citit la înmormântarea Părintelui Gavriil, spunea că : « numeroşii săi fii duhovniceşti l-au intervievat în discuţii pe diverse teme, iar cuvintele sale înţelepte au fost publicate în ultimii ani ».[...]
Când cei care îl căutau erau însoţiţi de copii, totdeauna îi invita în casă sau în faţa casei şi cu multă bucurie le dădea cărţi să citească pentru educaţia lor moral-creştină, căci acest lucru îl considera foarte important pentru viaţa credincioşilor. Cu multă râvnă, toată viaţa lui a făcut acest lucru. De câte ori avea posibilitatea să ajungă la Bucureşti, trecea pe la câteva librării bisericeşti , de unde cumpăra, de ordinul sutelor, pachete întregi cu cărţi .
Dacă-l căutau cei cunoscuţi, cu care se ajuta, şi fiii săi duhovniceşti, pe toţi îi invita în casă, apoi în grădina din spatele casei, unde aveau surpriza să vadă un alt fel de preocupare, gospodărească : solar, mici spaţii amenajate pentru culturi succesive, răsadniţe pentru flori, spaţii pentru plante medicinale, viţă-de-vie pe crevatar, ţarc pentru păsări de curte, etc., toate într-o ordine desăvârşită, care-i uimea pe toţi. Acest lucru se datora faptului că în tot ce făcea se transpunea cu toată fiinţa sa, fiind foarte meticulos. Mulţimea florilor din curtea mănăstirii, în grădina sa erau semănate şi răsădite, iar la timpul potrivit plantate de-a lungul aleilor, formând cu ele tricolorul românesc.
La plecarea musafirilor, le dăruia diferite cărţi pentru citit, îi conducea până la poarta mănăstirii, îi îmbrăţişa pe toţi şi nu se întorcea la casa sa până nu le binecuvânta drumul, făcând de trei ori cruce preoţească în direcţia în care plecau.
***
Închinându-mă în urmă cu o săptămână la mormântul său din curtea Mănăstirii Zamfira, mi-am amintit cu emoţie de cele două ocazii pe care mi le-a dăruit Domnul de a-l vedea şi asculta învăţând poporul pe Părintele Arhimandrit Gavriil. Mereu în trecere pe la Zamfira, am ajuns prima oară după sfânta Liturghie, târziu, într-o zi de hram la M-rea Mălăieşti. Era vară, de Naşterea Sf. Ioan Botezătorul, prin anul 2004, probabil. Ne-am oprit mai mult pentru pictura lui Grigorescu şi am întâlnit pe omul plin de harul cuvântului care umple şi mişcă inima. Nu ştiam atunci nici măcar numele slujitorului la acel Sfânt Altar, dar după ce i-am auzit cuvântul adresat credincioşilor, care nu se mai îndurau să plece de lângă el, nu l-am mai uitat. Îmi înflăcărase inima şi a rămas acolo fără greutate şi fără vreo intenţie anume. Anii au şters minunatele învăţături pe care ni le-a dat atunci, dar nu au ştirbit convingerea că lângă acest Cuvios sufletul primea vindecare şi mângâiere.
A doua oară, în 2005, tot în timpul verii, întorcându-mă de la Mănăstirea « Petru-Vodă », m-am oprit la « Zamfira », de data aceasta sperând tainic să-l întâlnesc iar pe Părintele Gavriil şi să primesc binecuvântarea sa. Domnul mi-a ajutat şi a ieşit Cuviosul din Sfântul Altar pe uşa din spate. Ce bucurie ! A vorbit cu noi destulă vreme. Era însufleţit de dorinţa de a demonstra nevinovăţia Părintelui Daniel şi canonicitatea slujbelor de exorcizare. Scrisese un articol şi ne-a dat cele câteva foi pe care consemnase argumente zdrobitoare în apărarea acuzaţilor de la Tanacu. L-am însoţit până la uşa chiliei şi acolo l-am zărit pentru ultima oară. Am aflat de trecerea sa la Domnul cand fusese deja înmormântat, de la câteva surori creştine ce s-au învrednicit să participe la slujbă.
Această carte, din care am transcris câteva pagini de evocare, am primit-o cu bucurie şi cu nădejdea regăsirii Părintelui Gavriil, a cărui personalitate duhovnicească dăinuie în cuvântul scris şi tipărit lăsat nouă moştenire. Există o legătură pe care moartea nu o frânge. Nu pot explica cum se întâmplă să te împărtăşeşti de duhul cuiva prin cuvânt, dar cu siguranţă veţi înţelege, prin experienţa dumneavoastră, acestă comuniune tainică între creştini. Bucuria ei nu se uită.
Părinte Gavriil, roagă-te şi pentru noi !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu