Cu credinţă şi cu dragoste!

Alte imagini la adresa : http://bucurestiivechi.blogspot.com/2009/06/fotografii_7282.html

Vechea mănăstire Mărcuţa este situata în partea de est a Capitalei, peste drum de Spitalul Sfântul Pantelimon. In spatele blocurilor de locuinte, terenurile manastirii ajung pana pe malul sudic al Colentinei.
Biserica Mărcuţa poarta hramul "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil" şi a fost constuită de către marele logofat Dan între anii 1586-1587 în timpul Domnului Mihnea al II-lea Turcitul. Renovată ulterior de către Visana fiica armaşului Marcu (de unde şi denumirea de Mărcuţa), ea fiind nepoata logofatului Dan.
În interior lăcaşului de cult sunt păstrate picturi din secolul XVI şi tablouri ce îl reprezintă pe armaşul Marcu. De-a lungul timpului Biserica Mărcuţa este restaurată de mai multe ori, renovată între anii 1632-1654, 1678-1688 şi 1966-1967. Cu un perfect amplasament strategic, intr-o zona mlastinoasa langa Lacul Fundeni Manastirea Marcuta, cu trei randuri de porti, cu fortificatii care dupa renovarile din 1632-1654 permiteau si utilizarea armelpr de foc, ea reprezenta un loc perfect pentru maimarii vremii sa se poata retrage la adapost in cazul unei navaliri dusmane. Ea, impreuna cu Manastirea Vacaresti si Manastirea Plumbuita constituiau un lant strategic al Capitalei , de locuri fortificate folositor pentru retragerea familiilor bogate in cazul unor navaliri sau razmerite. Un vast ansambllu de tuneluri ajutau celor asediati sa se refugieze catre zonele ferite si de acolo catre mosii sa se puna la adapost!
Mănăstirea Mărcuţa a găzduit în cadrul clădirilor din complexul său un lazaret în perioada epidemiei de ciumă din 1813, iar ulterior în perioada 1829-1924, a fost sediul unui spital pentru bolnavii alienaţi mintal.

Date suplimentare

În inteoriul complexului mănăstiresc a fost internat pentru tratement Mihai Eminescu, fiindu-i administrat un tratement pe baza de mercur. Mihai Eminescu este internat aici începând cu 2 februarie, iar de aici este transferat la "Institutul Caritatea".

Sursa: Wikipedia

Alte informaţii:

http://bucurestiivechi.blogspot.com/2009/06/scurt-istoric.html

http://www.crestinortodox.ro/biserici-si-manastiri-din-romania/67826-biserica-marcuta

Recomandare de lectura

Pe blogul domnului Răzvan Codrescu, articolul consacrat poetului Demostene Andronescu la apariţia unui nou volum din literatura detenţiei româneşti:

„Demostene Andronescu,
Reeducarea de la Aiud.
Peisaj lăuntric.
Memorii şi versuri din închisoare”

Adresa: http://razvan-codrescu.blogspot.com/2009/06/literatura-inchisorilor-demostene.html

O nouă societate, de Bogdan Mateciuc

Aşa cum este ea, cu destule neajunsuri pe care le cunoaştem şi pe care dorim să le combatem, putem spune că, în comparaţie cu alte ţări, societatea românească e încă una conservatoare, ataşată valorilor morale. Acest ataşament faţă de valori se datorează concepţiei naturale a românului despre viaţă; se datorează educaţiei şi normelor sociale împământenite şi, de obicei, există un fundament religios pentru aceste valori.

Cu toate astea, există presiuni externe şi interne pentru reconfigurarea acestei societăţi, aşa cum o vedem astăzi, după linii noi, menite să reaşeze fundamental întreaga societate. Aceste noi linii de aranjare sunt de natură umanistă seculară.

Termenul de umaniste este înşelător pentru mulţi. Mulţi îl asociază cu omenia şi umanitatea, dar lucrurile stau cu totul altfel. Am învăţat la şcoală ce este acela umanism – în perioada Renaşterii, gânditorii vremii l-au pus pe Om în centrul filosofiei lor de viaţă, afirmând centralitatea acestuia în raport cu Dumnezeu. Dacă până atunci Dumnezeu era sursa oricărui sistem valoric, treptate Omul a devenit primordial, substituindu-se oricărei noţiuni de Divinitate. Totuşi, în perioada Renaşterii, Dumnezeu încă avea un rol în ordonarea socială a vieţii.

Astăzi încă, filosofia umanistă seculară îl elimină şi doreşte să-l elimine complet pe Dumnezeu şi orice referire la Divinitate din viaţa socială, din viziunea globală asupra vieţii şi a societăţii.

Astfel, întrucât umaniştii secularizanţi percep credinţa şi religia ca reprezentând fundamentul oricăror valori morale şi sociale afirmate astăzi, pentru ei, eradicarea credinţei şi scoaterea religiei din societate ar însemna prăbuşirea întregului sistem de valori pe care îl avem astăzi. Iar ei tocmai asta urmăresc, demontarea şi eliminarea completă a sistemului valoric şi social de astăzi şi înlocuirea lui cu unul nou. Este vorba de o nouă societate, o societate în care morala şi orice principii nu mai purced de la Dumnezeu, ci sunt făcute de om. Un prim aspect vizibil al acestei viziuni utopice este acela că orice sistem valori creat de om nu poate fi decât unul subiectiv. Şi, în al doilea rând, nu poate fi unul singur, pentru că cine, dintre oameni, are dreptul să decidă că sistemul lui valori este mai bun decât al meu?

La această transformare radicală a societăţii româneşti lucrează mai multe organizaţii. Toate împărtăşesc o viziune umanistă asupra vieţii, deşi multe îşi disimulează filosofia de lucru în spatele unor sloganuri general acceptate, cum ar fi cel al nediscriminării şi al drepturilor omului.

Astfel, s-a înfiinţat în anii de după Lovitura de Stat o serie de asociaţii care acţionează la unison şi servesc aceleaşi idealuri umaniste seculare:

Asociaţia pentru Libertatea de Conştiinţă (dedicată luptei împotriva icoanelor şi în general a prezenţei lui Dumnezeu în şcoli, inclusiv în manualele de Biologie)

Liga Pro Europa (condusă de Smaranda Enache, activistă comunistă înfocată pe vremuri, convertită după Lovitura de Stat din 1989 la valori “europene”)

Societatea Academică Română (un ONG condus de Alina Mungiu-Pippidi, care nu are nici o legătură nici cu societatea şi nici cu Academia Română; numele este special ales pentru a induce în eroare)

APADOR CH (o asociaţie dedicată promovării valorilor „europene” ale drepturilor omului; ce înseamnă pentru ei acestea, ştim prea bine)

Asociaţia Accept (asociaţie a sodomiţilor şi lesbienelor)

Centrul pentru Resurse Juridice (o anexă a asociaţiei Accept; toate comunicatele de nuanţă juridică ale lui Accept sunt semnate şi de CRJ)

Romani Criss (teoretic, o asociaţie dedicată luptei împotriva discriminării ţiganilor; în fapt, o anexă a lui Accept, care încearcă să-i prezinte pe sodomiţi ca pe nişte minoritari etnici, asemenea ţiganilor, discriminaţi de majoritate)

Agenţia pentru Monitorizarea Presei – ActiveWatch (Cine are nevoie de monitorizarea presei? Pentru cine monitorizează această asociaţia presa şi în ce scop?). Ioan T. Morar, fost comediant la grupul Diverstis, este acum „analist” la acest ONG.

Toate aceste asociaţii sunt finanţate ori de către Uniunea Europeană, din fonduri alocate luptei împotriva discriminării şi drepturilor omului, ori de magnaţi afiliaţi unor cercuri de interese transnaţionale (Nota RM: SOROS, prin “Centrala” GDS). Iarăşi, idealuri universal acceptate, însă aceste asociaţii se folosesc de acestea, amestecându-le cu „valorile” lor şi prezentându-le publicului şi factorilor de decizie spre avizare. Sub aceste două titluri generale – anti-discriminarea şi drepturile omului – se desfăşoară acţiunile acestui mănunchi de asociaţii pentru reconfigurarea radicală a societăţii româneşti.

Trebuie menţionat că în numai câţiva ani de la căderea comunismului, aceste organizaţii străine de spiritul şi valorile românilor au reuşit să capete vizibilitate, erijându-se în voci ale cetăţenilor. Astăzi, reprezentanţii lor – Cristian Pîrvulescu, Renate Weber, Monica Macovei, Alina Mungiu-Pippidi – sunt invitaţi la radio şi televiziune, în show-talkuri în care îşi desfăşoară viziunea lor asupra societăţii, iar canalele media îi servesc maselor ca pe nişte oracole supreme. Cine sau ce le dă dreptul acestor „analişti” să traseze norme sociale pentru un întreg popor? Din punct de vedere valoric, absolut nimic. Din punct de vedere practic, banii care îi finanţează. Sunt nişte impostori care pretind că vorbesc în numele poporului, dar slujesc intereselor altcuiva.

Această „societate civilă” şi-a arătat colţii cu ocazia dezbaterilor pe marginea celor patru Coduri noi propuse de Ministerul Justiţiei. Pentru că nu au avut timp să tragă sforile pentru a avea nişte Coduri aşa cum vor ele, aceste asociaţii au trecut la presiuni asupra Guvernului pentru a le retrage din Parlament, sub pretextul necesităţii unor dezbateri publice. În realitate nu este vorba de nici o dezbatere „publică”, ci de nişte acţiuni de culise ale acestor impostori pentru a modela Codurile după viziunea social-politică a străinilor care îi finanţează.

Aceste eforturi ale lor sunt dublate şi de acţiunile din exterior ale Uniunii Europene. Avem de-a face nu doar cu un import dorit de asociaţiile sus-menţionate, ci şi cu un export iniţiat de structuri ale Uniunii Europene, în special de acele comitete şi organizaţii unionale care sunt controlate, mai mult sau mai puţin, de reprezentanţi ai unor asociaţii de orientare similară active la nivel central al Uniunii. ILGA (asociaţia internaţională a sodomiţilor şi lesbienelor) este numai un exemplu; aceasta coordonează acţiunile tuturor asociaţiilor de sodomiţi din ţările membre ale Uniunii.

Avem astfel de-a face cu presiuni interne şi externe pentru remodelarea societăţii româneşti aşa cum o avem astăzi. În numele nediscriminării şi al drepturilor omului, noua societate se prefigurează ca o societate fără repere morale şi valorice; o societate în care ciudăţenia şi bizareria au dreptate în faţa decenţei şi a cumpătării; o societate în care toţi nebunii şi dezaxaţii sunt liberi să se manifeste cum doresc, în numele drepturilor omului iar nimeni nu le poate spune nimic, pentru că i-ar discrimina.

Există ţări în care noua societate umanistă este deja implementată într-o mare măsură. Aceste ţări ne sunt prezentate noua ca modele de urmat, ca ţări avansate, civilizate şi democratice. În comparaţie cu ele, noi, cei care încă avem repere, suntem primitivi şi fundamentalişti. Canada, de exemplu, ţară în care un om este condamnat pentru discriminare pentru că publică într-un ziar un anunţ cu două referinţe din Biblie la adresa homosexualităţii, nu poate decât să ne amintească nouă, românilor, de vremurile Republicii Populare Romîne a lui Gheorghe Gheorghiu Dej, o epocă în care aberantul avea legea de partea lui.

Publicului din România îi vine greu să creadă că asemenea aberaţii, cum ar fi căsătoriile între două persoane de acelaşi sex, ar putea să aibă loc şi în ţara noastră. Dar, oare câţi credeau acum zece ani că vor vedea sodomiţi îmbrăcaţi în femei şi vopsiţi ca nişte paparude defilând prin centrul Capitalei? Mulţi au spus atunci, la momentul dezincriminării homosexualităţii, că lucrurile nu vor ajunge aşa departe.

În Germania lui Adolph Hitler, când evreilor li s-a spus la început că îi paşte exterminarea, foarte mulţi au luat avertismentul în serios. Gândind în limitele bunului simţ şi al moralei LOR, le era greu să-şi închipuie că societatea poate atinge asemenea niveluri de degradare. Foarte puţini au crezut, dar majoritatea nu. Şi au sfârşit în lagărele de exterminare.

Privind la acele ţări care ne sunt date ca exemplu, se poate vedea că agenda de lucru a asociaţiilor anti-valori din România nu a ajuns cu implementarea nici măcar la jumătate. Lipsa de informare şi apatia publicului lasă loc liber acţiunilor acestor organizaţii. Potopul ideologic anti-valori şi anti-creştin va veni peste ei, iar când copiii lor vor veni de la şcoală îndoctrinaţi cu „valorile” homosexualităţii, nu se va mai putea face nimic.

În acest război al valorilor, există şi unele organizaţii pro-valori, de orientare creştină, însă în general acestea sunt orientate mai degrabă spre interior, nu spre exterior. Ele sunt ocupate cu organizarea de conferinţe, seminarii şi alte acţiuni cu caracter închis, la care sunt invitaţi să vorbească ai lor pentru ai lor, fără a încerca în vreun fel influenţarea publicului general şi transmiterea acelor valori în exterior.

Aceste organizaţii trebuie să devină conştiente de acest război şi de faptul că promotorii noii societăţi, o societate satanică, sunt bine organizaţi şi lucrează metodic. Ciorile se aud atunci când au tăcut privighetorile. Vremea acţiunii este ACUM. Lucrurile au ajuns deja foarte departe în rău. Noi, creştinii, avem o obligaţie şi o responsabilitate faţă de copiii noşti şi înaintea lui Dumnezeu.

Sursa: http://romaniamurdara.ro/?cat=3

Poveste

Un fiu de împărat a plecat departe, la vânătoare şi, pierzându-se în codrul des, nu s-a mai putut întoarce la palatul său. Multe lacrimi a vărsat căutând calea, dar nu a găsit-o. Pierdut în pădurea sălbatică, el tânjea după împăratul, tatăl lui, şi după împărăteasă, maica lui, după fraţii şi surorile lui. Cum să trăiască el. Fiu de împărat, într-o pădure sălbatică şi pierdută ? Hohotea cu amar, gândindu-se la viaţa sa de altădată în palatul tatălui său şi suspina cu durere după mama sa. Aşa, şi mai mult încă, se întristează şi tânjeşte sufletul atunci când pierde harul[...].

Dar cine nu cunoaşte harul, acela nici nu-l caută. Şi iată, astfel, lumea s-a alipit de pământ şi oamenii nu ştiu că nimic de pe pământ nu poate înlocui dulceaţa Duhului Sfânt. »

Sfântul Siluan Athonitul, Despre har

Despre har

« Slavă Domnului că ne dă să înţelegem venirea harului şi ne învaţă să cunoaştem pentru ce vine harul şi pentru ce se pierde. Sufletul celui ce păzeşte toate poruncile va simţi întotdeauna harul, fie şi dacă e numai puţin. Dar el se pierde uşor pentru slava deşartă, pentru un singur gând de mândrie. Putem să postim mult, să ne rugăm mult, să facem mult bine, dar dacă pentru aceasta vom cădea în slavă deşartă, vom fi asemenea unui chimval care răsună, dar înăuntru e gol(1 Corinteni 13, 1).

Slava deşartă face sufletul gol pe dinăuntru şi e nevoie de multă experienţă şi de îndelungată luptă pentru a o birui[...].

Războiul nostru e crunt şi greu şi simplu totodată. Dacă sufletul iubeşte smerenia, el sfărâmă toate cursele vrăjmaşilor noştri şi ia toate întăriturile lor. În lupta noastră duhovnicească trebuie să ne uităm de asemenea , cu grijă, să nu ne lipsească muniţiile şi proviziile. Muniţiile sunt smerenia noastră, iar proviziile, harul dumnezeiesc. Dacă le pierdem, duşmanii ne biruiesc.

Războiul e crâncen, dar numai pentru cei mândri ; pentru cei smeriţi, dimpotrivă, el e uşor, pentru că ei Îl iubesc pe Domnul, iar El le dă arma cea mai puternică : harul Duhului Sfânt, de care vrăjmaşii noştri se tem fiindcă îi arde cu focul lui.

Iată o cale scurtă şi uşoară spre mântuire: Fii ascultător, înfrânat, nu osândi, păzeşte-ţi mintea şi inima de gândurile cele rele şi gândeşte că toţi oamenii sunt buni şi Domnul îi iubeşte. Pentru acest gând smerit, harul Duhului Sfânt va via întru tine şi vei zice : « Milostiv este Domnul ! »

Dar dacă osândeşti, murmuri şi-ţi place să-ţi faci voia ta, atunci - chiar dacă te rogi mult – sufletul tău va sărăci şi vei spune : « Domnul m-a uitat ». Dar nu Domnul te-a uitat pe tine, ci tu ai uitat că trebuie să te smereşti şi, pentru aceasta, harul lui Dumnezeu nu viază în sufletul tău. El intră însă cu uşurinţă în sufletul smerit şi îi dă pacea şi odihna lui Dumnezeu. »

Sfântul Siluan Athonitul

A dobândi Duhul Sfânt în viaţa noastră înseamnă a dobândi totul

Observăm la foarte mulţi copii sau chiar maturi că nu pot ţine minte nici cele mai elementare lucruri, nu pot învăţa, nu pot avea coerenţă în gândire şi prin aceasta întâmpină multe greutăţi în viaţă.

Motivele pot fi diverse:firea redusă a insului, păcatele părinţilor, dar şi lipsa prezenţei Duhului Sfânt în viaţa şi în fiinţa sa. Această lipsă a Duhului Sfânt în viaţa şi în fiinţa noastră este datorată lipsei noastre de împărtăşire cu Tainele Bisericii, care, împreună cu slujbele ce se fac de către preot, sunt posesoarele acelor energii ale Duhului Sfânt. Sfântul Serafim de Sarov, la întrebarea lui Motovilov:” Care este sensul vieţii omului pe pământ?”, i-a răspuns: „Dobândirea Duhului Sfânt.”

Sfinţii de aceea au devenit sfinţi, au intrat în perceperea reală a lucrurilor, deoarece au fost luminaţi de Duhul Sfânt pe care-L dobândiseră. A dobândi Duhul Sfânt în viaţa noastră înseamnă a dobândi totul. Împlinirea umanului înseamnă această dobândire a Duhului Sfânt. Duhul Sfânt este a treia persoană din Sfânta Treime. Biserica noastră ortodoxă învaţă că Tatăl este Creatorul, Mântuitorul Iisus Hristos este Mântuitorul lumii şi Duhul Sfânt este Sfinţitorul lumii. Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi se odihneşte în Fiul.

Prin Duhul Sfânt ne vine toată înţelepciunea şi luminarea desăvârşită a minţii noastre.

Rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt este:

„Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindeni eşti şi pe toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi te sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre!”

Această rugăciune trebuie să o învăţăm pe de rost şi să o spunem din toată inima noastră când ne apucăm de învăţat, când mergem la examene; când ne trezim dimineaţa, să-L rugăm pe Duhul Sfânt să ne lumineze pentru a nu greşi în ziua ce urmează. Foarte importantă este această rugăciune, să o rostim de la copii şi elevi până la cei bătrâni.

Toţi avem nevoie de luminare în fiecare clipă a vieţii. Dacă suntem luminaţi de Duhul Sfânt, nu greşim.

Acest Acatist al Duhului Sfânt poate fi citit în genunchi sau în picioare de către orice persoană. Atunci când avem examen şi când învăţăm pentru examen, să sacrificăm în fiecare zi 15-16 minute pentru citirea acestui acatist. Să-l citim din toată inima noastră, să implorăm Duhul Sfânt Mângâietorul să vină să locuiască în inima noastră.

Pe lângă cel ce are examen, pot să-l citească şi cei din familie şi apropiaţii lui. Este recomandabil să ne rugăm pentru aproapele nostru care are nevoie de ajutor. Puterea şi efectul rugăciunii sunt mai mari. Cel care are examen să aibă pomelnice la cât mai multe mănăstiri şi biserici unde se face slujbă zilnică, pentru a fi pomenit. Să se spovedească înainte de începerea examenului pentru a fi dezlegat de preot şi pentru a curăţa cămara inimii, să-i facă loc Duhului Sfânt.

Sfântul Duh vine numai acolo unde găseşte loc pregătit şi curăţit. Acatistul Sfântului Duh se citeşte nu numai când avem nevoie de ajutorul lui temporar, ci în tot timpul vieţii noastre, deoarece luminarea înseamnă desăvârşire. Desăvârşirea în lumea aceasta înseamnă un urcuş continuu şi infinit.

Când primim luminarea de la Duhul Sfânt, primim noi puteri, care ne duc la infinitatea dumnezeirii. Este dureros când vezi un om înaintat în vârstă că nu este luminat, nu are înţelepciune divină; acel om nu a cerut niciodată Duhului Sfânt în viaţa sa să-l lumineze. De aceea socotim o mare binecuvântare de la Dumnezeu traducerea acestui acatist al Duhului Sfânt în limba română şi sperăm să lumineze cât mai multe inimi şi minţi ca să aducă rod însutit şi înmiit în Împărăţia lui Dumnezeu.

Arhimandritul Ioachim Pârvulescu, stareţul Mănăstirii Lainici

(Prefaţă la Acatistul către Preasfântul şi De viaţă făcătorul Duh, Dumnezeul nostru

aducător de multă înţelepciune şi luminarea minţii pentru învăţătură şi reuşită la examene)

Sursa imagine:
http://valeajiului.net/vestigii-istorice.html

Sf. Teofan: "cel care nu are Duhul nu este al lui Hristos"

Luni[Efes. 5, 9-19 ; Mt. 18, 10-20]. Mângâindu-i pe ucenicii Săi, Domnul spune că pentru ei este mai bine ca El să Se suie la cer, căci o dată suit, le va trimite în locul Său pe Mângâietorul – Duhul. S-a pogorât Duhul Sfânt şi rămâne în biserică, săvârşind lucrarea lui Hristos în fiecare credincios. Fiecare creştin este părtaş al Duhului. Acest lucru este atât de trebuincios că cel care nu are Duhul nu este al lui Hristos. Aşadar, cercetează-te binişior : oare este în tine duhul harului ? Căci el nu rămâne la toţi, ci se mai întâmplă să şi plece. Iată semnele lucrării harului în om : mai întâi vine duhul pocăinţei şi îl învaţă pe creştin a se întoarce către Dumnezeu şi a-şi îndrepta viaţa ; duhul pocăinţei săvârşindu-şi lucrarea, îl încredinţează pe creştin duhului sfinţeniei şi curăţiei, căruia îi urmează, în sfârşit, duhul înfierii. Trăsătura celui dintâi e râvna iubitoare de osteneală ; trăsătura celui de-al doilea – căldura şi dulcea ardere a inimii ; trăsătura celui de-al treilea – simţirea înfierii, ce face să iasă din inimă suspinarea către Dumnezeu : « Avva Părinte ! ». Ia aminte pe care din aceste trepte te găseşti. Dacă pe nici una, se cuvine să te îngrijeşti mai mult de sufletul tău.