"Ne-am împărtăşit din masa cea duhovnicească, să ne împărtăşim şi din dragostea cea duhovnicească! "

VII

Pe vremea apostolilor, casele erau biserici; acum biserica a ajuns casă; pe atunci nimic lumesc nu se grăia în casă; acum, nimic duhovnicesc nu se grăieşte în biserică; chiar aici, în biserică, aţi adus piaţa. Dumnezeu vă grăieşte, dar voi, în loc să ascultaţi în tăcere cele spuse, aţi schimbat lucrurile şi vorbiţi de cu totul altceva. Şi de-aţi vorbi de treburile voastre! Dar nu, vorbiţi şi auziţi cuvinte ce nu se cuvin! De asta plâng şi nu voi înceta a plânge. Nu stă în puterea mea să vă schimb casa aceasta, biserica aceasta, cu alta. Trebuie neapărat sa rămân aici până când voi pleca din viaţa aceasta. Primiţi-mă, dar, aşa cum a poruncit Pavel. Pavel nu poruncise corintenilor să-l primească la masa lor, ci în inima şi în sufletul lor(II Cor. 7, 2).  Asta o cer şi eu de la voi: dragostea, prietenia aceea caldă şi sinceră! Dar dacă nici aceasta nu o vreţi, atunci iubiţi-vă cel puţin pe voi înşivă, îndepărtând din sufletul vostru trândăvia. Îndestulătoare mângâiere voi avea când voi vedea că vă purtaţi bine şi aţi ajuns mai buni. Şi aşa, vă voi arăta şi eu mai multă dragoste, chiar dacă iubindu-vă mai mult sunt iubit mai puţin. Multe sunt lucrurile care ne unesc! O singură masă ne stă tuturor înainte; un singur Tată ne-a născut; cu toţii am ieşit din acelaşi pântece; aceeaşi băutură ni s-a dat tuturor[...] ni s-a dat să bem şi dintr-un singur potir. Că Tatăl, vrând să ne facă să ne iubim unii pe alţii, a meşteşugit şi aceea ca să bem toţi dintr-un singur potir, semn de foarte puternică dragoste a unora cu alţii.

Eu nu sunt vrednic de apostoli![...] Nu sunt vrednic nu numai de ei, dar nici de umbra lor! Totuşi, faceţi cele ce trebuie făcute[...] Atunci veţi primi o şi mai mare răsplată când veţi arăta o dragoste atât de mare chiar faţă de cei pe care îi socotiţi nevrednici.. Nu vă spun cuvintele mele; iar voi nu aveţi alt învăţător pe pământ; şi eu vă dau ceea ce am primit; dându-vă, nu cer nimic mai mult de la voi decât dragostea voastră. Iar dacă sunt nevrednic şi de aceasta, voi fi totuşi îndată vrednic de ea, pentru că vă iubesc; că mi s-a poruncit să iubesc nu numai pe cei ce mă iubesc, ci şi pe duşmani. Cine ar fi, dar, atât de crud, atât de sălbatic, încât după ce a primit o lege ca aceasta, chiar de-ar fi plin de nenumărate păcate, ar mai putea să întoarcă spatele şi să urască pe cei care îl iubesc? Ne-am împărtăşit din masa cea duhovnicească, să ne împărtăşim şi din dragostea cea duhovnicească! Dacă tâlharii de drumul mare îşi uită sălbăticia când stau la masă unii cu alţii, ce cuvânt de apărare mai putem avea noi, care ne împărtăşim mereu cu Trupul Domnului, dar nici blândeţea acelora n-o imităm? Pentru mulţi oameni îndestulătoare pricină de iubire a fost nu numai masa, ci şi oraşul în care locuiau. Noi, însă, care trăim despărţiţi unii de alţii, de ce iertare mai suntem vrednici când avem şi acelaşi oraş şi aceeaşi casă şi aceeaşi masă şi aceeaşi cale şi aceeaşi uşă şi aceeaşi rădăcină şi aceeaşi viaţă şi acelaşi Păstor şi acelaşi Împărat şi acelaşi Învăţător şi acelaşi Judecător şi acelaşi Creator şi acelaşi Tată şi când toate ne sunt comune?

Cereţi, oare, să fac minunile pe care le făceau apostolii când intrau în casele credincioşilor, să curăţ leproşii, să alung demonii, să înviez morţii? Dar cea mai mare dovadă a nobleţii şi dragostei voastre este tocmai că aţi crezut în Dumnezeu fără aceste probe. Şi pentru această pricină şi pentru alta Dumnezeu a pus capăt minunilor. Dacă acum, când nu se mai fac minuni, oamenii înzestraţi cu alte însuşiri, de pildă cu înţelepciunea sau cuvioşia, se laudă atâta, se mândresc şi se dezbină unii de alţii, ce prăpăstii nu s-ar face între oameni dacă  ar mai săvârşi şi minuni?

[...] Nu căuta, dar, minuni, ci sănătatea sufletului! Nu căuta să vezi un mort înviat; ai aflat doar că toată lumea va învia. Nu căuta să vezi orb tămăduit, ci uită-te că acum toţi oamenii văd mai bine  şi mai cu folos. Caută şi tu să vezi la fel cu ei şi  îndreaptă-ţi ochiul tău! Dacă toţi am trăi cum trebuie, păgânii ne-ar admira mai mult decât pe făcătorii de minuni. Minunile sunt luate de multe ori drept năluciri şi mai au şi altă faimă rea, deşi minunile făcute de sfinţi nu sunt ca acestea; viaţa curată, însă, nu poate fi niciodată defăimată aşa; că virtutea închide gurile tuturora.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri III, în PSB 23, paginile 402-404

Alte cuvinte de folos:
Despre dragoste

„Acum însă vedem că majoritatea oamenilor au cu totul alte temeiuri de dragoste şi prietenie[decât pe Hristos]. Unul iubeşte pentru că e iubit; altul, pentru că este cinstit; altul, pentru că cutare i-a fost de folos la o nevoie sau la o afacere oarecare; altul, pentru altă pricină asemănătoare. Cu greu vei găsi pe cineva care, pentru dragostea lui Hristos, să iubească pe aproapele său cu adevărat si aşa cum trebuie să-l iubească. Pe cei mai mulţi dintre oameni îi leagă unii de alţii afacerile si treburile lumeşti. Sf. Pavel n-a iubit aşa, ci pentru Hristos. Din pricina asta la Pavel, chiar când nu era iubit aşa cum iubea el, dragostea lui nu se stingea, pentru că-i pusese rădăcină puternică dragostea de Hristos. Acum însă lucrurile sunt cu totul altfel. Continuare la : http://iuliana-koinonia.blogspot.com/2009/03/despre-dragoste.html

Conştiinţa noastră ne pârăşte pe noi

Dumnezeu a pus în sufletul nostru un judecător neobosit şi priveghetor necontenit - conştiinţa. Într-adevăr, printre oameni nu este nici un judecător care să fie aşa de treaz, precum conştiinţa noastră. Dintre judecătorii omeneşti, unii se mituiesc, alţii se câştigă prin măguliri, alţii se intimidează prin frică, şi încă multe altele îi împiedică de la judecata cea dreaptă, însă tribunalul conştiinţei nu se biruieşte prin toate acestea, ci poţi să măguleşti, să dai daruri, să ameninţi sau să faci orice, această judecătorie pururea va rosti hotărârea cea dreaptă, chiar şi asupra gândurilor tale celor păcătoase. Şi tocmai cel ce a săvârşit păcatul se osândeşte pe sine, chiar când nu-1 părăsesc alţii. Şi aceasta nu se întâmplă o dată sau de două ori, ci foarte adeseori, în toată viaţa. De ar fi trecut oricât de mult timp, conştiinţa niciodată nu uită cele petrecute, atât în timpul când se săvârşeşte păcatul, cât şi înainte şi după săvârşirea lui, se ridică asupra noastră ca un pârâş complet, iară mai cu seamă după isprăvirea păcatului, în timpul săvârşirii păcatului, suntem beţi şi nu băgăm seama la conştiinţă aşa de bine, dar după ce păcatul s-a săvârşit şi s-a isprăvit, iar pofta s-a împăcat, atunci vine boldul cel amarnic al căinţei. Aici se întâmplă cu totul împotriva celor ce zice Sfânta Scriptură despre femeile născătoare, înainte de naştere pătimesc dureri multe şi nesuferite, iară după ce au născut, ele simt uşurare şi durerile trec (In. 16, 21). Continuare la:  

http://iuliana-koinonia.blogspot.com/2009/03/constiinta-noastra-ne-paraste-pe-noi.html;

http://iuliana-koinonia.blogspot.com/2009/03/constiinta-noastra-ne-paraste-pe-noiii.html

Îngroapă în cer avuţiile tale !

"credinţa îţi va da tot ce-ţi trebuie ca să trăieşti."

*** 

“Unirea prin căsătorie duce numai la unirea trupurilor; 

cealaltă unire însă,

 cea din ceruri, va fi o unire mai strânsă, a sufletului cu sufletul,

 o unire cu mult mai dulce şi cu mult mai bună.”

“Să-ţi spun pe scurt! Dacă vrei să-ţi rămână averile necontenit în stăpânirea ta, dacă vrei să ţi se înmulţească din nou, apoi îţi voi arăta şi ce trebuie să faci şi-ţi voi arăta şi locul unde trebuie să le ascunzi, un loc unde nu poate intra niciun răufăcător.

Care este deci acest loc? Cerul! Trimite-ţi averile tale la bunul tău soţ. Acolo nu va putea năvăli nici furul, nici vicleanul! Nimic din ceea ce vatămă averile! Îngroapă în cer avuţiile tale şi vei dobândi rod îmbelşugat.. Tot ce sădim în cer dă roade frumoase; roade mai mari, mai bune decât cele sădite în pământ, roade bogate, aşa cum este şi firesc să dea  tot ce-şi are rădăcina în ceruri. Iată bunătăţile de care te vei bucura de pe urma unei astfel de fapte: mai întâi, vei dobândi viaţa veşnică şi făgăduinţele date celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, făgăduinţe pre care nici ochiul nu le-a văzut, nici urechea nu le-a auzit, nici la inima omului nu s-au suit(I Cor. 2, 9). În al doilea rând, vei locui în veci cu bunul tău soţ. În al treilea rând, scapi de toate grijile, temerile, primejdiile, uneltirile, duşmăniile şi ura de aici de pe pământ. Câtă vreme îţi  vei păstra averile tale lângă tine, se vor găsi negreşit unii care să ţi le răpească. Dacă le vei muta în cer, vei duce o viaţă lipsită de primejdii, o viaţă sigură, o viaţă plină de linişte desăvârşită, căci credinţa îţi va da tot ce-ţi trebuie ca să trăieşti. N-ar fi oare o prostie să cauţi ca pământul să fie roditor, când e vorba să-ţi cumperi o ţarină, dar când e vorba să cumperi cer în loc de pământ, şi să poţi avea ţarină în  ceruri, să te mulţumeşti totuşi cu o ţarină pământească, să rămâi tot pe pământ, să înduri toate ostenelile legate firesc de pământ şi să înduri şi păcatele acestor oboseli?

De cele mai multe ori nădejdile noastre sunt dezminţite.

Nădăjduiai ca soţul tău să ajungă prefect, dar moartea l-a răpit înainte  de a ajunge la această înaltă demnitate. Gândul acesta îţi frământă şi îţi tulbură grozav sufletul. Gândeşte-te însă că, chiar dacă nădejdile tale erau destul de întemeiate, totuşi ele nu erau decât nişte nădejdi omeneşti, iar nădejdile omeneşti, de cele mai multe ori nu se înfăptuiesc.  Aşa se întâmplă în viaţă: multe nădejdi rămân nerealizate şi se înfăptuiesc tocmai acelea care nici prin minte nu ne-au trecut. Aşa e cu înaltele slujbe, aşa e cu tronurile împărăteşti, aşa e cu moştenirile, aşa e cu căsătoriile[...] Chiar dacă timpul când trebuia să fie numit prefect era foarte aproape, totuşi adu-ţi aminte de spusele proverbului: “Se întâmplă multe între pahar şi vârful buzelor”; iar Scriptura spune: “De dimineaţă până seara se schimbă vremea”(Înţ. Sir 18, 26). Chiar împăratul, astăzi este, mâine moare. Tot înţeleptul  amintit mai sus ne arată cât de uşor sunt dezminţite nădejdile noastre, spunând: “Mulţi tirani au căzut pe pământ, şi a purtat stemă cel despre care nici nu se vorbea”(Înţ. Sir. 11, 5). Nu era absolut sigur că bărbatul tău  avea să ajungă prefect, dacă trăia. Viitorul ne este întotdeauna nelămurit; mai erau apoi şi alte pricini care ne îndreptăţesc să avem această bănuială. Erai tu oare sigură că ajungea prefect, dacă trăia, Nu s-ar fi putut , oare, să se întâmple şi contrariul? Daca boala lui s-ar fi prelungit, ar fi pierdut şi slujba ce o avea, înlăturat fie de invidia altora, fie de răutatea celor care voiau să-l întreacă în rang, fie din pricina altei nenorociri. Să admitem, dacă vrei, că ar fi fost numit, dacă trăia, în această înaltă dregătorie. Nu ştii însă că, cu cât dregătoria e mai mare, cu atât mai mari sunt şi primejdiile, şi grijile, şi necazurile?  Dar să presupunem că n-ar fi avut nici primejdii, nici griji, nici necazuri. Să presupunem că ar fi trecut oceanul acela fără primejdii şi cu toată liniştea. Spune-mi, te rog, care ar fi fost sfârşitul la care ar fi ajuns? Oare nu tot acesta de acum? Mai bine spus, însă, nu acesta, ci poate altul, neplăcut şi nedorit. În primul rând, ar fi văzut cerul şi bunătăţile cereşti mai târziu, pagubă mare pentru cei ce cred în făgăduinţele viitoare; în al doilea rând,  chiar dacă ar fi trăit fără pată, lungimea vieţii şi cerinţele acelei înalte slujbe, nu l-ar fi lăsat sa plece atât de curat sufleteşte şi trupeşte, aşa cum a plecat acum. Nu poţi şti dacă nu şi-ar fi schimbat viaţa şi nu ar fi ajuns un trândav, de trăia. Acum însă suntem încredinţaţi că , prin harul lui Dumnezeu, şi-a luat zborul spre spre locul odihnei, deoarece n-a făcut nicio faptă care să-i închidă porţile Împărăţiei Cerurilor. Dacă ar fi trăit mai mult şi  ar fi petrecut mai multă vreme în afacerile publice, poate că s-ar fi  umplut de mai multă murdărie. Este, într-adevăr, foarte greu să  să săvârşeşti numai fapte bune când te învârţi în mijlocul atâtor păcate; poţi păcătui cu uşurinţă, cu voie sau fără voie. Acum însă suntem scăpaţi de această frică; acum suntem încredinţaţi că în ziua Judecăţii soţul tău va veni îmbrăcat cu multă strălucire; va străluci alături de Împărat, va merge înaintea lui Hristos împreună cu îngerii, îmbrăcat în slava nespusă; va sta alături de Împăratul Hristos, Care va judeca lumea, şi lui îi va da cele mai de cinste slujbe.

Lasă, deci, la o parte plânsetele şi bocetele. Trăieşte şi tu aşa cum a trăit el! Mai bine spus, du o viaţă mai curată, pentru ca, ajungând tot atât de virtuoasă ca el, să locuieşti împreună cu el sub acelaşi acoperământ! Să poţi să te uneşti din nou cu el pe vecie în veacurile acelea nemuritoare! Să te uneşti cu el, nu prin unirea căsătoriei, ci prin altă unire, cu mult mai bună. Unirea prin căsătorie duce numai la unirea trupurilor; cealaltă unire însă, cea din ceruri, va fi o unire mai strânsă, a sufletului cu sufletul, o unire cu mult mai dulce şi cu mult mai bună."

Fragment din Sfântul Ioan Gură de Aur, Către o femeie rămasă văduvă de tânără, paginile 161-163

Din “Patericul Lavrei Sfântului Sava”

“Nu este cu putinţă omului a iubi slava vremelnică şi a se învrednici de cea veşnică, fiindcă dragostea de această lume e vrăjmăşie faţă de Dumnezeu.”

***

“Taie trufia şi îndrăzneala, înfrânează-ţi limba şi pântecele  şi vei scăpa de mari poticneli.” 

*** “Grăirea în deşert şi vorbirea spurcată să le alungi departe de tine, ştiind că vei da seama pentru orice cuvânt care îţi iese de pe buze; când vorbeşti cu cineva despre ceva, nu te gâlcevi, ci spune: “da”, şi e de ajuns; dacă celălalt va spune vreun lucru nepotrivit, tu zi-i: “nu înţeleg ce spui”; de Înfricoşata Judecată şi de chinurile veşnice să nu se depărteze niciodată cuvântul tău, ci pretutindenea vesteşte despre ele.”

***

“Se cuvine ca cela ce se nevoieşte să se încredinţeze Domnului cu totul – cu toată inima, cu toată mintea şi cu toată tăria; şi, răstignindu-se lumii cu sufletul  şi cu trupul, neîncetat să Îi slujească plinind poruncile Lui, aşa încât,  stând neabătut pe astă cale, să capete viaţa cea veşnică şi fericită.”

***

“Omul care vrea să placă lui Dumnezeu prin postire trebuie să păzească, în acelaşi timp, toate poruncile: căci pentru ce postim, de nu pentru a împlini mai lesne voia lui Dumnezeu?”

***

“Puterea trupului o istovesc bolile, frumuseţea lui o răpeşte bătrâneţea, şi după un ospăţ bogat degrabă se întoarce iarăşi foamea. Deci, să nu ne îngrijim de  ceea ce nu putem înveşnici. Să ne mutăm prin mijlocirea virtuţilor la Ierusalimul  cel de sus, iar trupul să îl istovim prin osteneli şi posturi, şi să-l înrobim sufletului, ca să nu înrobească el sufletul diavolului.”

***

 “Privegheaţi, staţi de strajă, treziţi-vă. Nici un adormit nu se încununează. Diavolul fuge de cel treaz şi pradă pe cel ce doarme. Deci, nu da ochilor tăi somn şi genelor tale dormitare, ca să te mântui precum căprioara de  săgeată şi pasărea de laţ.”

***

“Să fugim de cursele acestei vieţi şi de grijile ei, care nicicum nu ne folosesc. Dacă ne-am lepădat de lume, să ne lepădăm şi de trup, că multe măiestrii are diavolul cel atotviclean. Având privirea îndreptată către cer, întru nimic să socotim necazurile vieţii de acum,  şi să curmăm grijile ei prin nădejde şi prin puterea lui Hristos.”

***

“De nu poţi să fii soare, fii măcar stea: totul este să te înalţi părăsind pământul”.

***

“La mare război ne aflăm în această viaţă. Împrejur umblă necredincioşii cu arcurile încordate, şi unul trage în auz – ca să ascultăm cu patimă osândirile şi clevetirile, altul trage în ochi – ca să privim cu poftă, altul trage în limbă – ca să defaime pe fratele, altul trage în pântece – ca să poftească spre mâncăruri, altul trage în mâini – ca să răpească cele străine, altul trage în picioare – ca să alerge spre rău. Drept aceea, îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului(Ef. 6, 11)”

Sursa foto: http://www.libertaspublishing.ro/category/edituri/edituri-din-romania/anestis

Download: "Patericul Lavrei Sfântului Sava”:

 http://bibliotecateologica.wordpress.com/2009/10/20/sfantul-teofan-zavoratul-patericul-lavrei-sfantului-sava/

“toţi care vor să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi”(II Timotei 3, 12)

 

“Vi se pare că am venit să dau pace pe pământ? Vă spun că nu, ci spre dezbinare; căci de acum înainte cinci dintr-o casă vor fi dezbinaţi: trei împotriva a doi şi doi împotriva a trei. Dezbinaţi vor fi: tatăl împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui, mama împotriva fiicei şi fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii şi nora împotriva soacrei”. Care este pricina?  Cei care cred în Domnul se umplu de un cu totul alt duh, potrivnic de cel care îi stăpânea pe oameni mai înainte de venirea Lui ; de aceea nici nu pot trăi bine cu necredincioşii. Lumea păgână urmărea numai interese lumeşti şi pământeşti . Iudeii, chiar dacă li se arătaseră cele mai înalte, până la urmă s-au abătut toţi spre căile  păgânilor. Domnul, venind în lume, a arătat oamenilor alte comori, în afara familiei, în afara societăţii, şi a trezit în ei alte năzuinţe. Cei care au primit învăţătura Lui au început, în chip firesc, să vieţuiască altfel decât  înainte, drept care au şi fost supuşi la neplăceri, strâmtorări, prigoane. Iată dezbinarea. De aceea a spus Apostolul Pavel că “toţi care vor să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi”(II Timotei 3, 12). Aşa a fost şi aşa este. Atunci când în societăţi încep să precumpănească interesele lumeşti  şi pământeşti, ea începe să privească fără bunăvoinţă pe cei care vădesc alte căutări, nepământeşti; ea nici nu poate să înţeleagă cum poate cineva să se intereseze de lucrurile duhovniceşti, iar pe oamenii care întruchipează un fel de viaţă care nu seamănă cu viaţa sa nici nu poate să-i sufere. Aceasta se întâmplă în văzul tuturor. Oare nu e un semn al vremurilor?”

(Sfântul Teofan Zăvorâtul)

Osteneşte-te şi vei reuşi!

« Osteneşte-te însă a sui la măsura rugăciunii

ce nu cunoaşte răspunsul « nu »

 şi vei vedea de ce rugăciunea ta nu e acum ascultată. »

Iair, căzând în faţa tuturor la picioarele Mântuitorului, L-a rugat pentru tămăduirea fiicei sale – şi a fost ascultat. Domnul, fără a spune vreun cuvânt, S-a sculat îndată şi a mers la el. În drum spre Iair, a fost tămăduită femeia cu scurgerea de sânge, fireşte că nu fără rugăciune din partea ei, chiar dacă nu a rostit niciun cuvânt şi nu a căzut cu faţa în jos la picioarele Domnului : avea rugăciunea lăuntrică a credinţei. Domnul a auzit-o şi i-a dat vindecare. Totul s-a săvârşit într-ascuns. Femeia cu scurgerea de sânge s-a întors cu inima către Domnul; Domnul a auzit acest strigăt al inimii şi i-a împlinit cererea. Rugăciunea acestei femei şi cea a lui Iair sunt în sine unul şi acelaşi lucru, deşi putem deosebi în ele felurite măsuri. Aceste rugăciuni pline de credinţă, nădejde şi dăruire nu rămân niciodată neascultate. Uneori, oamenii spun : « Mă rog, mă rog, şi rugăciunea mea tot nu e ascultată ». Osteneşte-te însă a sui la măsura rugăciunii ce nu cunoaşte răspunsul « nu » şi vei vedea de ce rugăciunea ta nu e acum ascultată. Fie că te vei ruga îngenunchiat – precum Iair, fie că vei sta ca de obicei, ca toţi ceilalţi – cum a făcut femeia cu scurgerea de sânge -, dacă se va porni în inima ta rugăciunea adevărată, ea va străbate la Domnul şi-L va îndupleca spre milă.  Totul este acum să ajungi la o astfel de rugăciune. Osteneşte-te şi vei reuşi. Toate pravilele de rugăciune au ca ţintă să îl înalţe pe rugător la această măsură a rugăciunii şi toţi cei ce străbat  cu înţelegere această cale ajung la ţintă.

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, Bucureşti, 1999, pp. 210-211

Holocaustul roşu în România( II )

Un rol decisiv în acest proces l-au jucat organele de represiune(« Securitatea » - adânc infiltrată şi condusă de KGB – Miliţia, trupele speciale ale armatei, mână în mână cu aparatul de conducere al partidului, şi organele de justiţie), mult ajutate în munca lor de cei circa 450.000 de informatori ai securităţii, la o populaţie de 20.000.000 de locuitori în acel moment.  Aparenţa de legalitate a unor acte juridice destinate a trimite la moarte « elita ţării », au asigurat-o teribilele « Tribunale ale poporului ». Sentinţele acestora nu aveau uneori niciuo valoare şi nu dădeau nicio certitudine condamnatului la închisoare, lichidarea lui fizică fiind posibilă ulterior, oricând !(n.a. – « trenul morţii » organizat de Nikolski şi  Teleman Ambrus de la Timişoara, soldat cu 16 morţi, vorbeşte în acest sens). De o neomenie şi un sadism inimaginabil şi necomparabil în orizontul torţionar comunist românesc se înscriu experienţele de la Piteşti, Gherla, Suceava etc., despre care în 1995 s-au dat publicităţii unele documente privind aşa-zisa « reeducare », temă asupra căreia vom reveni.

Aprecieri cantitative şi semnificative statistic referitoare la această perioadă sunt puţine şi credibilitatea lor este discutabilă, date fiind « antecedentele » autorilor. Astfel, se afirmă că la cererea lui Ceauşescu, o estimare făcută de Securitate(n. A. Adică de făptaşi !) arată că numai în perioada 1948-1952, în închisorile şi în lagărele de concentrare ale securităţii au pierit peste 80.000 de arestaţi politici ». Urmând etapele operaţiei de sorginte KGB-istă « Gayaneh »(privind lichidarea opoziţiei autohtone), aceeaşi sursă citată dă câteva  repere cantitative : 15.000 de arestări(15 mai 1948) din cadrul legionarilor, 3.000 ofiţeri ai Armatei Române, câteva zile mai târziu, 2.000 de membri marcanţi  ai principalelor partide politice PNŢ, PNL, 400 preoţi catolici şi ortodocşi(la 1 ianuarie 1951), 350 de conducători evrei(ianuarie 1953). Vom reveni ulterior asupra ţăranilor şi deportaţilor.

Execuţiile au început prin uciderea aşa-zişilor « criminali de război », au continuat cu unele crime aparent izolate şi cu înăbuşirea în sânge a primei demonstraţii anticomuniste din ţările ocupate de sovietici, desfăşurate de ziua Regelui Mihai, la 8 noiembrie 1946, în Piaţa Palatului Regal din Bucureşti, după care au urmat nenumărate  arestări, mai ales în rândurile elevilor şi studenţilor participanţi.

Simultan, a început şi acţiunea de arestare şi adesea de ucidere, prin executare sau ca urmare a condiţiilor îngrozitoare ale detenţiei, a membrilor partidelor politice democratice, iar din 1948 – după instaurarea republicii populare, deci după preluare  în întregime a puterii – descinderile nocturne soldate cu arestarea, în cea mai mare parte a cazurilor, cu totul lipsită de temei,  a mii şi mii de oameni, dintre care foarte mulţi nici măcar nu au fost judecaţi pentru vreo vină – fie ea şi înscenată -, ci au primit aşa-zisele « pedepse administrative » sau au putrezit luni şi ani în închisori, fără a li se spune de ce şi în baza cărei legi.

~ Un greu tribut de sânge l-a plătit şi ţărănimea României. Astfel, într-un document-studiu consacrat tragediei colectivizării în România( începută în 1949, şi care a lovit 12.000.000 de ţărani liberi şi proprietari de pământ şi a dus la mitralierea unor sate întregi, nimicite apoi cu tunurile şi prin atacuri de aviaţie), autorul estimează că, în rândurile ţărănimii, numărul morţilor s-a ridicat la 30.000, cifra referindu-se numai la cei lichidaţi în timpul colectivizării forţate, nu şi ulterior, prin deportare[...] Procentul înalt de colectivizare  în România(90%, deci identic cu Bulgaria şi RDG, dar diferit de URSS – cu 100% -, şi mai mare  faţă de Ungaria, Cehoslovacia şi Polonia, cu cifre  de 50-70%, explică şi amploarea operaţiei de deportare(precedată de arestări) estimată la un minimum de 50.000-200.000 pentru perioada 1949-1960, sau mai plauzibil a 2.000.000 de ţărani din rândul cărora 200.000 au murit în detenţie sau lagăre de muncă forţată.

Florin Mătrescu, Holocaustul roşu (Crimele comunismului internaţional în cifre), Bucureşti 2008, paginile 128-129.

Foto:

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Deport%C4%83rile_%C3%AEn_B%C4%83r%C4%83gan

Holocaustul roşu în România( I )

Holocaustul roşu în România

Pe cât de numeroase sunt scrierile memorialistice despre realităţile închisorilor şi lagărelor, pe atât de  puţine sunt estimările cantitative privind exterminările  datorate regimului comunist din România. In acest sens, putem spune că există, potrivit informaţiilor  culese de noi, un singur studiu statistic conţinând date concludente şi demne de crezare privind genocidul la care a fost supus poporul român  după 23 august 1944. Proiectul de valoare istorică şi morală inestimabilă al Memorialului de la Sighet şi al unui Centru internaţional de studii, crearea Fundaţiei « Memoria"(şi a publicaţiei cu acelaşi nume), realizarea serialului « Memorialul durerii »(prezentat la televiziunea română) şi sesiunile de comunicări ştiinţifice de la Sighet, ajunse, în 1996, la cea de-a  treia sesiune, au dat un impuls remarcabil  culegerii şi prelucrării  datelor legate de crimele comuniste din România, al căror beneficiar – în parte cel puţin – este autorul acestei cărţi.

Sistematizând în mod cronologic materialul documentar de care dispunem, putem deosebi următoarele etape în desfăşurarea « holocaustului roşu » sau « genocidului comunist » în România :

~ Primul moment l-a reprezentat  inexistentul armistiţiu(în realitate, « o capitulare fără condiţii ») de la 23 august 1944, soldat cu luarea ca prizonieri şi deportarea a circa 180 000 de soldaţi şi ofiţeri români în lagărele « Gulagului sovietic »; cu excepţia câtorva mii, care au revenit  după ani de zile în ţară, ceilalţi au pierit fără urmă, oficial fiind declaraţi dispăruţi(n.a. - arhivele  fostului KGB nu sunt încă deschise românilor şi fostul guvern şi preşedintele neocomunist al României nu au avut nici dorinţa şi nici interesul de a face lumină în acest trist capitol). O ultimă apariţie editorială, având caracter de mărturie a unui supravieţuitor, descrie secvenţe  emoţionale individuale ale propriei tragedii, una din cele 180.000  consumate atunci. Trebuie să menţionăm că, după datele Comisiei  Române de Armistiţiu..., numărul prizonierilor, civili şi militari, deportaţi de sovietici imediat după 23 august 1944 se ridică numai la 100.000. « Calitate » acestei comisii ca şi mulţimea surselor de referinţă care pledează pentru cifra de 180.000 ne face să dăm mai multă credibilitate  acestora din urmă. Recent, în mlaştina râului Bălţi, din Basarabia, a fost descoperit un alt osuar românesc, ce conţine scheletele a peste 50.000 de soldaţi români ; [Mihai Vicol, Un « Katyn » românesc – România Liberă Internaţională, Nr. 340/ 04.08.1996] este vorba de unităţi ale Armatei Române  care, în vara anului 1944, a trebuit să constituie o primă linie de rezistenţă împotriva ofensivei Armatei Roşii. Luaţi în mare parte prizonieri, au fost băgaţi într-un lagăr constituit ad hoc, la marginea râului menţionat, iar cei care au rezistat foamei,  frigului şi umezelii, au fost împuşcaţi în ceafă. Puţinii supravieţuitori prin evadare au relatat, după căderea imperiului sovietic(după 1991) tragedia consumată, care, fără exagerare, poate fi încadrată drept Katyn-ul românesc. Sondajele făcute în mlaştină, în 1992, au confirmat existenţa a zeci de mii de schelete, la locul indicat de martori oculari.

~ După ocuparea ţării de către Armata Roşie, care a costat un număr ce nu va fi niciodată cunoscut de oameni simpli ucişi de soldaţii sovietici fără motiv sau pur şi sumplu pentru a-i prăda de bunuri sau pentru a le viola nevestele şi fetele, după aşa-zisele « alegeri libere » din 1946(cu ocazia cărora comuniştii strecuraţi prin sate au ucis o serie întreagă de membri ai partidelor istorice) şi mai ales după acapararea totală a puterii de către comuniştii români protejaţi de cizma sovietică, în România s-a dezlănţuit teroarea roşie, care s-a abătut, practic, asupra tuturor straturilor sociale ale populaţiei.

Florin Mătrescu, Holocaustul roşu (Crimele comunismului internaţional în cifre), Bucureşti 2008, paginile 127-128

Foto : http://www.gid-romania.com/Articol.asp?ID=3093

http://rafaeludriste.blogspot.com/2009/03/memorialul-patimilor-romanesti.html