Sf. Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri

Miercuri[I Cor. 2, 9 ; 3, 8 ; Mt. 13, 31-36]. Împărăţia se aseamănă cu un grăunte de muştar şi cu drojdia. Micul grăunte de muştar creşte şi se face un pom mare ; drojdia pătrunde întreg aluatul frământat şi îl dospeşte. Aici este închipuită, pe de o parte, Biserica, ce era alcătuită la început doar din Apostoli dimpreună cu alţi câţiva oameni, iar apoi a crescut şi a devenit numeroasă, pătrunzând întreaga omenire ; iar pe de alta, viaţa duhovnicească, aşa cum se înfiripă ea în om. Primul ei grăunte e hotărârea omului de a se mântui, plăcând lui Dumnezeu, după îndreptarul credinţei în Domnul Mântuitorul. Această hotărâre, oricât ar fi de puternică, seamănă cu un grăunte mic. La început, ea cuprinde numai conştiinţa şi voinţa omului ; pornind de aici, se dezvoltă mai apoi întreaga lucrare a vieţii duhovniceşti. Ea sporeşte în mişcări şi în putere, iar cu privire la suflet, începe să pătrundă toate puterile acestuia – mintea, voinţa, simţirea -, pe care le umple, « dospindu-le » în duhul său ; pătrunde, de asemenea, întreaga alcătuire a firii omului – şi trupul, şi sufletul, şi duhul, în care se zămisleşte.