Sfântul Nicodim Aghioritul(1749 - 1809), unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai monahismului ortodox de la sfârşitul sec. al XVIII-lea şi începutul sec. al XIX-lea, s-a născut în insula Naxos, din părinţi evlavioşi(Antonie şi Atanasia). A învăţat mai întâi cu preotul parohiei sale, apoi la şcoala elementară din Naxos şi, la sfatul tatălui său, a urmat renumita şcoală teologică de la Smirna.
Dumnezeu l-a înzestrat cu putere de muncă şi inteligenţă, astfel încât tot ce auzea sau citea vreodată i se întipărea în minte, care era ca o cutie cu nenumărate comori. Dascălul său, Ierotei Dendrinos, l-a solicitat să-i devină urmaş la catedră, atât de mult îl preţuia : « nu am pe altul asemenea ţie vrednic ». Dar Nicolae(după numele de botez) era destinat vieţii mai înalte, monahale.
În ciuda anticatolicismului vremii, el şi-a fondat o vastă cultură, în care a inclus şi operele spiritualităţii apusene. Bun cunoscător al ortodoxiei, nu se temea de adversari pentru că le cunoştea bine opera, ca să le combată erorile.
În 1770, după terminarea studiilor, Nicolae se întoarce la Naxos, unde mitropolitul Antimos îl angajează secretar. În această calitate, el va cunoaşte personalităţile duhovniceşti care îi vor schimba viaţa. Este vorba de călugării atoniţi Grigorie, Nifon şi Arsenie, aparţinând grupării celor care susţineau că nu se pot face parastase duminica pentru că este ziua Învierii Domnului(« colivarii »). Ei i-au dat primele noţiuni despre viaţa monahală şi despre rugăciunea inimii.
Gheron Silvestru din Cezareea va deveni primul dascăl al Sfântului Nicodim în viaţa contemplativă, de neîncetată rugăciune. Asceza lui gheron Silvestru o va îmbina cu înţelepciunea mitropolitului Macarie al Corintului, alt învăţător al său.
În anul 1775 pleacă la Sfântul Munte, dar întâmpină şi o ispită puternică, fiind nevoit să înoate plângând în urma corabiei. Intră ca vieţuitor la Mănăstirea Dionisiu, idioritmică. Aici străluceau Hagi Macarie şi Hagi Avramie, părinţi îmbunătăţiţi. După doi ani de evlavie, râvnă şi ascultare, este tuns rasofor şi primeşte numele de Nicodim. Ca citeţ şi secretar al mănăstirii, se adânceşte în studiul dudovnicesc al Sfinţilor Părinţi, în bogata bibliotecă a mănăstirii. Pe multe lucrări a fost găsită însemnarea : « manuscrisul a fost citit de mine, Nicodim din Naxos.»
În 1777, mitropolitul Macarie îi propune să scrie carţi care să salveze de la uitare scrierile patristice, repunându-le în circulaţie spre folosul poporului grec, de curând eliberat de sub robia turcească, având nevoie acută de hrană spirituală. Aşa a început diortosirea Filocaliei, cu proloage şi scurte introduceri despre vieţile Sfinţilor cuprinşi în carte.
Auzind de Sfântul Paisie de la Neamţ ca despre un părinte foarte îmbunătăţit, se
Întors la Sfântul Munte, e tuns în schima mare ; se stabileşte în chilia Theona a Mănăstirii Pantocrator. Are şi un ucenic, viitorul monah Ierotei. Când scrie, este atât de absorbit, încât uită şi să mănânce. Deseori este supus atacurilor demonice, deoarece prin operele sale se opune lucrării diavolului. Deşi n-a fost hirotonit ieromonah, a avut harisma discernerii gândurilor, a povăţuirii sufletelor şi a înainte-vederii.
În 1806, foarte epuizat, în urma volumului uriaş de muncă, suportă şi acuzaţiile de erezie ale Patriarhului Grigorie al V-lea. Cu ultimele puteri, scrie o apologie: „Mărturisire de credinţă”(1819), luând apărarea „colivarilor” împreună cu care a fost acuzat. Egumenii celor douăzeci de mănăstiri atonite adeveresc ortodoxia Sfântului Nicodim într-o scrisoare din 1807.
Starea sănătăţii se înrăutăţeşte rapid, simte că Domnul îl cheamă şi e sătul de această lume. Cerându-şi iertare de la fraţi, cu rugăciunea lui Iisus pe buze, pleacă la Cel Iubit al său în zorii zilei de 14 iulie 1809. A lăsat ca moştenire o bogată operă duhovnicească. A fost canonizat la 31 mai 1955.
Monah virtuos, mare învăţător, ascet bogat în înţelepciune, sever întru nevoinţe şi dulce întru învăţătură, filosof al trăirii monahale, s-a cufundat mai adânc decât toţi în profunzimile sufletului aghioritic, cu harul lui Dumnezeu recomandând cele trebuitoare vindecării sufleteşti şi cele cuvenite vieţii monahiceşti. Arhimandritul Gavriil, egumenul Mănăstirii Dionisiu, îl caracteriza astfel:
„ Nicodim, adâncul vizionar al exerciţiilor spirituale în lupta cu trupul, cu lumea şi cu diavolul, este dintre ostaşii lui Hristos, luptătorul cel neînvins, marele tâlcuitor şi scriitor, noul dascăl ecumenic.”
Opera lui, de o importanţă capitală pentru ortodoxie, nu se distinge prin originalitate, ci prin adecvarea la cerinţele epocii, ale poporului ortodox, slăbit de întunericul neştiinţei şi de atacurile drăceşti şi eretice. Drept urmare, scrierile sale sunt până astăzi izvor de viaţă duhovnicească. Mai ales „Războiul nevăzut”, care a cunoscut numeroase traduceri în Orient şi în Occident.
În „Dicţionarul de spiritualitate ascetică şi mistică” este caracterizat ca părinte duhovnicesc de marcă, om „însetat de muncă, dedicat îmbunătăţirii comportamentului omenesc spre slava marelui Dumnezeu”, cel care are meritul de a fi pus la îndemâna tuturor „bogăţiile spiritualităţii patristice îngropate încă în manuscrise sau puţin accesibile în formele lor originale”(42) De asemenea, se apreciază faptul că „neobositul Nicodim s-a ostenit mult să integreze isihasmul palamit în curentele cele mai clasice ale spiritualităţii Bibliei şi ale Sfinţilor Părinţi şi a pus fundamentele renovării filocalice în întreaga Biserică Ortodoxă”(42).
Opera Sfântului Nicodim Aghioritul
1. Filocalia, 1782, Veneţia, două volume;
2. Everghetinos, 1783, Veneţia, colecţie de învăţături ale Sfinţilor Părinţi;
3 Lucrări aflate ale Cuviosului şi de-Dumnezeu-Purtătorului Părintelui nostru Simeon Noul Teolog, 1790, Veneţia, cuvântări şi opera poetică;
4. Carte foarte folositoare pentru suflet, 1794, Veneţia, învăţătură practică pentru duhovnici. canoanele Sf. Ioan Postitorul şi sfaturi pentru penitent;
5. Cununa Pururi Fecioarei sau Noul Theotocarion, 1796;
6. Carte foarte folositoare de suflet care se numeşte „Războiul nevăzut”, 1796, Veneţia, manual de viaţă duhovnicească;
7. Pidalionul, 1800, Leipzig, colecţia de canoane a Bisericii Ortodoxe;
8. Carte cu adevărat de mare folos sufletesc, care se numeşte „Exerciţii spirituale”, 1800, Veneţia, ajutor în lupta pentru desăvârşirea creştină;
9. Manual de sfaturi pentru păzirea celor cinci simţuri, 1801, Viena sau Veneţia, tradusă în româneşte în 1826 de arhimandritul Domeţian de la M-rea Neamţ;
10. Culegere nouă, 1803, Veneţia, sinaxare şi vieţi prescurtate de sfinţi;
11. Hristoitia, 1803, Veneţia, Cartea bunei cuviinţe sau a bunelor moravuri;
12. Cartea lui Varsanufie, 1816, Veneţia, carte de înalt nivel duhovnicesc, culegere de răspunsuri date de fericiţii Varsanufie şi Ioan;
13. Mărturisire de credinţă, 1819, Veneţia, răspuns la acuzaţiile de erezie;
14. Tâlcuire la cei 150 de psalmi ai proorocului şi regelui David, 1819-1821, Constantinopol, ş. a.
Pe lângă acestea, o colecţie impresionantă de creaţii în domeniul imnografiei şi al slujbelor bisericeşti se adaugă operei uriaşe a Sfântului Nicodim Aghioritul.
Vezi şi: prezentarea cărţii Sf. Nicodim, Paza celor cinci simţuri :
http://iuliana-koinonia.blogspot.com/2009/03/paza-simturilor.html;
http://iuliana-koinonia.blogspot.com/2009/03/sf-nicodim-aghioritul-paza-celor-cinci.html
http://iuliana-koinonia.blogspot.com/2009/03/sf-nicodim-aghioritul-paza-vederii-si.html
http://iuliana-koinonia.blogspot.com/2009/03/pazirea-tuturor-simturilor.html
http://iuliana-koinonia.blogspot.com/2009/03/despre-paza-imaginatiei-mintii-si.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu