"Aşa precum mai înainte de veci a ştiut şi a hotărât Domnul, să fie lucrarea vieţii mele, care se ţine cu purtarea de grijă a Lui".
Teodosie a zis: "Deci, ce a hotărît Dumnezeu mai înainte de veci, despre faptele fiecăruia din noi?"
Sfântul a grăit:
"Dumnezeu a ştiut mai înainte gândurile noastre, cuvintele şi faptele, care sunt în puterea noastră şi mai înainte a rânduit şi a hotărît, ce avea să vie asupra noastră, care nu sunt în puterea noastră, ci în dumnezeiasca Lui voie".
Teodosie episcopul zise:
"Care sunt în puterea noastră şi care nu sunt?".
A grăit Sfântul Maxim:
"Cel ce toate le ştie, stăpânul meu, întreabă pe robul său?".
Episcopul zise:
"Cu adevărat n-am ştiut şi voiesc a învăţa; ce deosebire este între cele ce sunt în puterea noastră şi între cele ce nu sunt şi cum unele sunt ştiute mai înainte de Dumnezeu şi altele rînduite mai înainte?"
Cuviosul Maxim a zis:
"Toate lucrurile cele bune şi cele rele ne sunt nouă în voie, dar pedepsirile şi certările ce ni se întâmplă sau cele potrivnice acelora, nu sunt în puterea noastră; pentru că nu avem putere în faţa durerii ce ne munceşte, nici pentru sănătate, ci numai în pricinile acelea care aduc ori durere, ori sănătate; şi precum neînfrânarea este pricina bolii, iar înfrânarea este pricinuitoare a sănătăţii celei bune, aşa şi paza poruncilor lui Dumnezeu este pricină de câştigare a împărăţiei cerului, iar călcarea acelora este pricinuitoare a focului gheenei".
Episcopul a zis:
"Pentru ce te munceşti cu această izgonire, fără să fi făcut ceva vrednic de o primejdie ca acesta?"
Grăit-a sfântul:
"Mă rog lui Dumnezeu ca prin această primejdie certându-mă, să-mi ierte mie cele făcute prin călcarea sfintelor porunci".
Episcopul zise:
"Au nu pentru ispitirea multora se aduc primejdiile?".
Grăit-a sfântul:
"Ispitiţi se fac sfinţii, ca arătate să fie tuturor faptele cele bune şi tăinuite ale lor, precum au fost Iov şi Iosif; căci Iov a fost ispitit spre arătarea bărbăţiei ce era într-însul, dar neştiută de nimeni; iar asupra lui Iosif a venit ispita, ca să fie arătată întreaga lui înţelepciune şi înfrânarea care face pe om sfânt; şi fiecare din sfinţi, chiar fără de voie de au pătimit în această lume, pentru aceea au pătimit, ca, prin primejdiile ce se aduc asupra lor de la Dumnezeu, să calce ca pe un şarpe pe mândrul şi răul diavol; căci la fiecare sfânt răbdarea este lucrul ispitirii".
Episcopul Teodosie zise:
"Cu adevărat bine ai zis şi spre folos şi aş fi voit ca pentru unele lucruri ca acestea să vorbesc totdeauna cu tine; dar de vreme ce eu şi stăpânii mei prea cinstiţi pentru alte pricini am venit la tine, atâta depărtare de loc, ne rugăm ţie să primeşti cele ce ţi-am adus şi să veseleşti toată lumea".
Grăit-a sfântul:
"Care sunt acelea, stăpîne, şi cine sunt eu şi de unde cu a mea învoire să fie la toată lumea spre veselie?"
Episcopul zise:
"Astfel mă jur pe adevărul Domnului meu Iisus Hristos, că cele ce-ţi grăiesc eu ţie, cum şi stăpânii mei cei prea încuviinţaţi, acelea le-am auzit din gura stăpânului nostru, patriarhul şi a binecredinciosului nostru împărat".
Sfântul Maxim zise:
"Spuneţi, stăpânilor mei, cele ce voiţi şi cele ce aţi auzit".
Teodosie răspunse:
"Împăratul şi patriarhul voiesc ca prin noi să afle de la tine pentru ce nu te uneşti cu scaunul Constantinopolului?"
Grăit-a Maxim:
"Ştiţi înnoirile ce s-au făcut şi care s-au început din Alexandria, prin scrisoarea lui Chir, care a fost patriarh acolo, adică cele nouă capitole primite şi întărite de scaunul Constantinopolului şi alte schimbări şi ştirbiri de la sinoadele sfinţilor, care s-au făcut la cei întâi şezători ai Bisericii Constantinopolului, Serghie, Piros şi Pavel, şi care înnoiri sunt ştiute de toate Bisericile; pentru pricina aceasta nu se împărtăşeşte robul vostru cu Biserica Constantinopolului. Să se ridice din Biserică smintelile, puse de bărbaţii care s-au spus mai înainte, şi să se lepede împiedicarea. Iar voi să călătoriţi pe calea Evangheliei cea netedă şi curată de toate eresurile şi, aflând eu Biserica Bizanţului aşa precum era înainte, atunci şi eu mă voi afla într-însa, precum am fost mai înainte, şi voi merge la împărtăşirea aceea fără nici o îndemnare omenească; dar cât timp vor fi într-însa smintelile eretice şi smintitorii arhierei, până atunci niciun fel de cuvânt sau lucru nu mă va pleca să mă împărtăşesc cu dânşii vreodată".
Episcopul Teodosie întrebă:
"Ce rău mărturisim noi de te înstrăinezi de împărtăşirea noastră?"
Răspuns-a Cuviosul Maxim:
"Fiindcă ziceţi că este o lucrare a Dumnezeirii şi a omenirii Mântuitorului. Se cuvine să credem sfinţilor părinţi, care zic: A celor ce este lucrarea una, a acelora este şi firea una. Şi voi pe Sfânta Treime, nu Treime o mărturisiţi, ci pătrime, ca şi cum ar fi întruparea de o fire cu Cuvântul şi s-ar depărta de aceeaşi rudenie a firii omeneşti, pe care o are cu Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu cu noi. Apoi, despărţindu-se de rudenia asemănării, s-a făcut alt Ipostas, de o fire cu Cuvântul, precum şi Cuvântul este de o fire cu Tatăl şi cu Duhul şi se mărturiseşte astfel nu Treime, ci pătrime. Iar când socotiţi lucrarea şi ziceţi că una este voia Dumnezeirii lui Hristos şi a omenirii, îi micşoraţi despărţirea bunătăţii Lui; pentru că fiecare fire îşi are lucrarea sa, iar dacă ar voi să facă cuiva bine, n-ar putea, fiindu-i luată lucrarea bunătăţii; căci fără lucrarea cea firească, nici un lucru nu va putea a face ceva şi a lucra; încă şi despre trupul lui Hristos mărturisiţi că este în două firi şi o voie, şi cu voia este făcător al tuturor veacurilor şi a toată făptura, împreună cu Tatăl şi cu Fiul şi cu Sfântul Duh, iar cu firea este creat; sau mai bine zicând: Cu voia este fără de început, de vreme ce voia lui Dumnezeu este fără de început, precum şi Dumnezeu nu are început, iar cu firea Sa are trup din nou creat.
Deci, a mărturisi astfel nu numai fără de minte este, ci şi fără Dumnezeu. Pentru că nu ziceţi că este numai o voie întru Hristos, adică cea dumnezeiască, iar la dumnezeiasca voie nici un început sau sfârşit nu poate să se zică, precum nici la Dumnezeire; dar încă luaţi de la Hristos Domnul toate însemnările şi închipuirile, pentru care să cunoaştem Dumnezeirea Lui şi omenirea; încât nici una nici două voinţe sau lucrări într-însul să nu se zică că sunt; nu este una, de vreme ce o despărţiţi în două; nu sunt două, de vreme ce le amestecaţi într-una".
Unele ca acestea şi altele mai multe - precum Anastasie, ucenicul lui, scrie despre acestea pe larg -, grăind sfântul către dânşii, ei au început a-şi cunoaşte rătăcirea lor.
Apoi a zis episcopul:
"Să primeşti "Tipos"-ul cel trimis de împărat, nu ca pe o dogmă adevărată a credinţei, ci ca pe o dezlegare a celor de îndoire; pentru că nu cu dogmatisire, ci cu dezlegare s-a scris".
Grăit-a Sfântul Maxim:
"Dacă Tipos-ul nu este dogmă hotărâtoare, cum că una este voia şi lucrarea Domnului nostru, apoi pentru ce în deşert m-aţi dat barbarilor şi neamurilor celor ce nu ştiu pe Dumnezeu? Pentru ce sunt osîndit ca să petrec aici, în Vizia, şi pe acei de o slujbă ai mei, pe unul la Perveris, iar pe altul la Mesemvria i-aţi izgonit?".
Deci pomenit fiind sinodul local din Roma, adunat de fericitul episcop Martin spre caterisirea monoteliţilor, Teodosie episcopul, a zis:
"Nu este tare acel sinod, de vreme ce nu a fost cu împărătească poruncă".
Cuviosul a grăit:
"Nu este dreaptă credinţa dacă sinoadele sunt întărite numai cu porunci împărăteşti. Ascultă sinoadele care împotriva unei fiinţe, cu împărăteşti porunci se săvârşeau, la care pe Dumnezeu Fiul l-au dogmatisit, cu hulă, a nu fi de o fiinţă cu Dumnezeu Tatăl, adică: cel dintâi în Tir, al doilea în Antiohia, al treilea în Seleucia, al patrulea în Constantinopol, în vremea lui Eudoxie arianul, al cincilea în Niceea, al şaselea în Sirmium, iar după multe vremi, al şaptelea în Efes, la care întâiul şezător era Dioscor. Toate acele sinoade se adunau după porunci împărăteşti, însă toate sunt lepădate şi date anatemei, de vreme ce într-însele erau alcătuite dogme potrivnice lui Dumnezeu.
Pentru ce dar nu lepădaţi acel sinod care a izgonit pe Pavel de Samosata şi l-a dat anatemei?
Sinodul acela era pe vremea lui Dionisie, papă al Romei, a lui Dionisie Alexandrinul şi a lui Grigore, făcătorul de minuni, care era începătorul acelui sinod; iar sinodul acela se săvârşea fără de poruncă împărătească, însă este tare şi nelepădat. Pe acele sinoade Biserica credincioşilor le ştie că sunt drepte şi sfinte, ca unele ce dogmele cele drepte le-au arătat a fi drepte. Şi cu adevărat, precum ştii sfinţia ta, şi pe alţii îi înveţi cum că în fiecare ţară creştinească se ţin de două ori pe an sinoade locale, spre apărarea mântuitoarei credinţe şi spre îndreptarea celor ce trebuie să fie îndreptate, cum poruncesc canoanele, însă de porunci împărăteşti nu pomenesc".
După vorba cea multă din amândouă părţile, gura cea de Dumnezeu înţelepţită şi de Dumnezeu grăitoare a Cuviosului Maxim, şi limba lui cea de Duhul Sfânt mişcată au biruit pe potrivnici, încât aceia şedeau tăcând cu capetele plecate şi cu ochii lăsaţi în jos. Apoi, umilindu-se, au început a plânge şi sculându-se, s-au închinat sfântului, la fel şi el s-a închinat lor; şi făcând rugăciune cu bucurie, s-au învoit la mărturisirea cea dreptcredincioasă a Cuviosului Maxim şi cu dragoste au primit-o pe dânsa; astfel, precum el a făgăduit a crede şi a mărturisi, la fel a voit a aduce şi pe împăratul la aceeaşi credinţă.
Surse:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu