« A trece sub tăcere cuvântul, este a-l lepăda »
***
A doua zi, împăratul a trimis la Cuviosul doi boieri, pe Epifanie şi Troil, urmându-le lor mulţi bărbaţi dregători, cu oaste şi cu slugi; apoi cu mândrie şi cu slavă lumească a venit cu dânşii cel mai înainte pomenit, episcopul Teodosie, pe care Cuviosul Maxim îl aştepta şi nădăjduia împlinirea făgăduinţei lui; căci făgăduise nu numai el a crede drept, ci şi pe împărat a-l aduce la dreapta credinţă. Dar acela a minţit, ca mai bine să placă împăratului pământesc, decât Împăratului ceresc şi sfintei Lui Biserici. Apoi toţi şezând şi pe cuviosul silind să şadă, a început vorba Troil, patriciul, zicând:
"Stăpânul a toată lumea, împăratul, ne-a trimis la tine să grăim cele plăcute împărăţiei celei de Dumnezeu întărite; însă mai întâi să ne spui nouă, vei împlini porunca sau nu?".
Cuviosul Maxim a zis:
"Să aud mai întâi, stăpâne, ce-mi porunceşte împărăţia sa şi-ţi voi răspunde cele ce se cuvin; căci, cum voi putea să răspund la ceva despre care nu m-am înştiinţat".
Iar Troil stăruia, zicând:
"Nu-ţi vom spune ce ţi-am adus până ce mai întâi nu ne vei răspunde că te vei supune împăratului".
Deci, cuviosul bărbat văzând că îi stau asupra cu tărie, căutând cu supărare şi cu aspre cuvinte şi cerând de la dânsul răspuns dacă se va supune la împărăteasca voie, el a răspuns, zicând:
"De vreme ce nu voiţi să-mi spuneţi mie, robului vostru, ce este plăcut stăpânului nostru împăratul, zic aceasta, pe care o aude însuşi Dumnezeu, îngerii Lui, şi voi toţi: orice îmi va porunci împăratul de acest fel, adică ceea ce este vremelnic şi degrab trecător, însă nu potrivnic lui Dumnezeu şi nevătămător de veşnică mântuire a sufletului, la aceea cu bunăvoire mă plec".
Acestea zicând sfântul, îndată Troil patriciul sculându-se, voia să iasă afară zicând:
"Eu mă voi duce pentru că văd că acesta nu face voia împăratului."
Şi îndată s-a ridicat gâlceavă şi tulburare în poporul care venise acolo. Episcopul Teodosie a zis către dânşii:
"Spuneţi-mi mai întâi împărăteştile porunci şi veţi înţelege răspunsul lui, pentru că nu se cuvine să ne ducem nezicându-i nimic, nici neauzind ceva de la dânsul".
Atunci Epifanie patriciul a zis cuviosului:
"Aceasta îţi spune împăratul prin noi: de vreme ce tot Răsăritul şi toţi cei de la Apus sunt răzvrătiţi împotriva noastră, şi tulburătorii care s-au înmulţit caută la tine şi pentru tine toţi ridică meşteşuguri, nevrând să se unească în credinţă cu noi; deci, să sfarme Domnul prin umilinţă inima ta, adică să te împărtăşeşti cu noi, primind "Tipos"-ul cel alcătuit de noi, iar noi primindu-te cu dragoste, te vom duce în biserica cea mare cu cinste şi cu slavă şi ne vom împărtăşi cu tine, cu preacuratele şi de viaţă făcătoarele Taine ale Trupului şi Sângelui lui Hristos. Apoi te vom numi şi te vom propovădui că eşti părintele nostru şi va fi bucurie nu numai în cetatea noastră, cea iubitoare de Hristos, ci şi în toată lumea; pentru că ştim cu adevărat aceasta: când tu te vei împărtăşi cu această sfântă Biserică a Constantinopolului, se vor apropia de noi toţi, care pentru tine şi învăţătura ta s-au rupt de la noi".
Sfântul Părinte Maxim, întorcându-se, a zis cu lacrimi către episcopul Teodosie: "Toţi aşteptăm, stăpîne, ziua cea mare a judecăţii; ştii cele ce s-au aşezat şi întărit de noi pe Sfânta Evanghelie, pe făcătoarea de viaţă Cruce şi pe sfânta icoană a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi a Maicii Lui, Celei fără de prihană, a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria".
Episcopul, plecându-şi faţa în jos, cu umilit glas a răspuns:
"Şi ce pot face eu, când într-alt chip a voit dreptcredinciosul împărat?"
Părintele Maxim zise:
"Apoi de ce te-ai atins de Sfânta Evanghelie şi de cei ce erau lângă tine, dacă în voi nu era gândul întărit, adică să puneţi în lucru cele grăite? Cu adevărat toate cereştile puteri nu mă vor pleca să fac ceea ce cere împăratul; pentru că ce răspuns voi aduce, nu zic lui Dumnezeu, ci însăşi conştiinţei mele, dacă pentru slava şi cinstirea omenească, care cu adevărat nu este nimic, m-aş lepăda de credinţa cea dreaptă, care mântuieşte pe cei ce o iubesc?"
Zicând sfântul acestea, toţi s-au sculat îndată plini de mânie şi de iuţime şi repezindu-se la dânsul, au început nu numai a-l ocărî, ci apucîndu-l, îl băteau cu mâinile, îl întindeau, îl trăgeau încoace şi încolo şi fiecare se întindea să-l lovească; şi poate l-ar fi ucis chiar acolo, de nu i-ar fi oprit episcopul Teodosie şi de n-ar fi potolit tulburarea lor. După ce au încetat a-l bate şi a-l întinde, au început a-l scuipa, şi scuipară pe omul lui Dumnezeu peste tot de la picioare până în cap, încât toate hainele lui erau întinate. Episcopul le-a zis:
"Nu se cădea să fie astfel, ci numai a auzi de la dânsul răspuns şi a-l spune împăratului; pentru că lucrurile care se află sub canoane într-alt chip se judecă".
Deci, abia i-a înduplecat episcopul ca, încetând gâlceava, iarăşi să şadă; şi astfel cu nenumărate cuvinte rele şi cu negrăite dosădiri ocărând pe sfântul au şezut. Atunci, Epifanie patriciul cu multă asprime şi mânie a zis către Sfântul:
"Spune-ne nouă, răule bătrân şi îndrăcit, pentru ce ai zis unele ca acestea? Oare ca nişte eretici ne socoteşti pe noi, cetatea noastră şi pe împăratul nostru? Cu adevărat mai buni creştini suntem decât tine şi pe Domnul nostru Iisus Hristos îl mărturisim, căci are o voie dumnezeiască şi omenească şi suflet înţelegător; căci toată firea care are minte cu adevărat, are şi voie şi lucrare; pentru că vieţii firească îi este mişcarea şi minţii firească îi este voia şi ştim pe Domnul având puterea voinţei, nu numai dumnezeiască, ci şi omenească; mai ales că pe cele două voinţe şi lucrări ale lui nu le lepădăm".
Părintele Maxim a spus:
"Dacă crezi astfel în Biserica lui Dumnezeu, apoi pentru ce mă sileşti să mă împărtăşesc chipului care pe toate cele grăite acum de voi le leapădă cu totul?"
Zis-a Epifanie:
"Acela s-a făcut ca dezlegare a celor grele de înţeles, ca să nu se vatăme popoarele de nişte cuvinte ca acelea".
Grăit-a Părintele Maxim:
"Aceasta este potrivnică, căci tot omul se sfinţeşte prin mărturisirea credinţei".
Troil patriciul a zis:
"Tipos"-ul nu leapădă cele două voinţe în Hristos, ci porunceşte a tăcea, ca toţi cu pacea să se unească".
Părintele Maxim a zis:
"A trece sub tăcere cuvântul, este a-l lepăda, fiindcă grăieşte Sfântul Duh prin proorocul: Nu sunt graiuri, nici cuvinte, a căror glasuri să nu se audă. Pentru aceasta, de nu se grăieşte vreun cuvânt, cuvântul acela nu este adevărat".
Troil zise:
"Ai în inima ta precum voieşti, nimeni nu te opreşte".
Grăit-a Sfântul Maxim:
"Pe a tuturor mântuire nu a hotărât-o Dumnezeu în inima unui om, zicând: Cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de el înainte Tatălui Meu cel din ceruri. Iar dumnezeiescul Apostol ne învaţă, zicând: Cu inima se crede întru dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire. Drept aceea, dacă Dumnezeu şi dumnezeieştii prooroci, cum şi Apostolii, poruncesc să mărturisim cu cuvintele şi cu glasurile taina credinţei, care aduce la toată lumea mântuire, apoi nu este de folos ca să punem asupra acelei mărturisiri tăcere, ca să nu se împuţineze mântuirea oamenilor".
Epifanie, cu glas mânios, a zis:
"Ai iscălit la soborul care s-a ţinut la Roma?"
Sfântul i-a răspuns: "Am iscălit".
Epifanie a zis:
"Şi cum ai îndrăznit a iscăli şi a anatematiza pe cei ce mărturisesc astfel, o fire şi o minte? Cu adevărat prin judecata mea te vom duce în cetate şi te vom pune legat în târg, vom chema desfrânaţii şi pe tot poporul, ca toţi să te bată peste obraz şi să scuipe în faţa ta".
La aceasta sfântul a răspuns:
"Fie precum ai zis, dacă noi am anatematizat pe cei care mărturisesc că sunt întru Domnul nostru Iisus Hristos două firi şi două fireşti voinţe şi lucrări, care cu firea cea dumnezeiască este adevărat Dumnezeu şi cu firea cea omenească este adevărat om. Citeşte cărticica cu faptele acelui sinod şi, de veţi afla cele ce aţi zis, să faceţi ce vreţi voi; căci eu şi cei cu mine slujitori şi toţi cei iscăliţi am anatematizat pe cei care, ca Arie şi Apolinarie, zic că o voie şi o lucrare este întru Domnul şi nu mărturisesc pe Domnul Dumnezeul nostru, dintru care şi întru care este şi are puterea voirii şi a lucrării, care săvârşeşte mântuirea noastră".
Prietenii lui Epifanie şi ceilalţi care veniseră cu patricii aceia, ziceau între ei: "De-l vom asculta pe acesta, apoi astăzi nu vom mânca, nici vom bea, ci să ne sculăm şi să prânzim; apoi mergând să spunem împăratului şi patriarhului cele ce le-am auzit; pentru că acest ticălos, precum vedem, s-a dat pe sine satanei". Deci, sculându-se, s-au dus să prânzească şi era înainte prăznuirea Înălţării Cinstitei Cruci şi privegherea de toată noaptea sosea; drept aceea, prânzind aceia, s-au dus în cetate cu mânie.
În surghiun
A doua zi de dimineaţă, a venit Teodosie patriciul la Cuviosul Maxim şi toate cărţile care le avea sfântul le-a luat, zicând cuvintele împărăteşti:
"N-ai voit cinste, mergi dar la izgonire de care eşti vrednic".
Şi l-a dat pe el ostaşilor, care l-au dus mai întâi în Selimbria, unde a zăbovit două zile. În acea vreme, un ostaş din Selimbria s-a dus în gloate şi ridicând pe popor asupra bătrânului zicea:
"A venit la noi un monah care huleşte pe Preacurata Născătoarea de Dumnezeu".
Voievodul chemând pe clericii cei mai întîi ai cetăţii Selimbria, pe prezbiteri, pe diaconi şi pe monahii cei mai cinstiţi, i-a trimis la fericitul Maxim, ca să afle de la dânsul dacă sunt adevărate cele grăite despre el, că huleşte pe Maica lui Dumnezeu. Deci venind ei, s-a sculat cuviosul şi li s-a închinat până la pământ, cinstind feţele lor. La fel şi ei s-au închinat sfântului şi au şezut toţi. Atunci un bătrân din cei ce veniseră, foarte cinstit, cu multă blândeţe şi cu cinste a grăit către sfântul:
"Părinte, de vreme ce unii ne-au spus despre sfinţia ta, cum că nu mărturiseşti pe Doamna noastră, Preacurata Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, a fi de Dumnezeu Născătoare, deci, jură-te pe Preasfânta şi cea deofiinţă Treime, ca să ne spui adevărul, şi vei scoate îndoiala din sufletele noastre, ca să nu ne vătămăm cu nedreptate, îndoindu-ne despre tine".
Cuviosul Maxim întinzându-se pe pământ în chipul Crucii, şi iarăşi sculându-se, mâinile spre cer ridicându-şi, a strigat cu glas mare şi cu lacrimi:
"Cela ce nu mărturiseşte pe Doamna noastră, cea întru tot cântată, şi pe cea mai sfântă şi fără de prihană, şi decât toate mai cinstită, cum că cu adevărat este adevărată Maică a lui Dumnezeu, cel ce a făcut cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt într-însele, să fie anatema de la Tatăl şi de la Fiul şi de la Duhul Sfânt, de la Treimea cea deofiinţă şi mai presus de fire şi de la toate puterile cereşti; cum şi de la ceata sfinţilor apostoli şi a proorocilor şi de la mulţimea cea fără de sfîrşit a mucenicilor, şi de la tot duhul cel drept, care întru credinţă s-a sfârşit acum şi pururea şi în vecii vecilor".
Acestea auzindu-le, toţi au lăcrimat şi l-au binecuvântat, zicând: "Dumnezeu să te întărească, părinte, şi să te învrednicească a-ţi săvârşi alergarea ta, fără împiedicare".
Apoi s-au adunat acolo mulţime de ostaşi ca să audă cuvintele cele folositoare, ce vorbeau părinţii între ei; dar unul din casnicii voievodului, văzând oastea aceea ce adunase el, se folosi de cuvintele sfântului, şi cârtea pentru izgonirea lui; deci a poruncit ca îndată să-l apuce de acolo şi să-l ducă ca la două stadii, până ce se vor pregăti aceia care aveau să-l ducă în Perveris, la surghiun; iar clericii aceia l-au pus pe sfântul cu mâinile lor pe dobitoc şi, cuprinzându-l cu plîngere, i-au dat pace; apoi s-au întors în cetatea lor, iar sfântul a fost dus în Perveris şi în temniţă acolo l-au închis.
Falsa învinuire ; martori mincinoşi
Trecând multă vreme, iarăşi împăratul a trimis ca să-l aducă în Constantinopol pe Cuviosul Maxim de la surghiun, cum şi pe amândoi ucenicii lui. Şi, sosind ei cu corabia în cetate, apunând soarele, au venit doi dregători cu zece ostaşi şi, scoţându-i din corabie goi şi desculţi, i-au despărţit şi deosebi pe fiecare îi străjuia. Iar după câteva zile au fost duşi în palat şi lăsând pe amîndoi ucenicii afară cu străjerii, l-au dus pe bătrân singur înăuntru, unde suita şedea afară, împăratul cum şi multă adunare de oameni cinstiţi; după aceea l-au pus în mijlocul boierilor ce şedeau. Atunci i-a zis lui cu mânie, cel mai mare boier:
"Creştin eşti?"
Răspuns-a bătrânul:
"Cu darul lui Hristos Dumnezeu sunt creştin".
Iar boierul, umplându-se de multă mânie, i-a zis:
"Nu grăieşti drept".
Răspuns-a sfântul:
"Tu zici că nu sunt creştin; iar Dumnezeu ştie că eu sunt şi rămân creştin neschimbat".
Boierul a zis:
"Dacă eşti creştin, apoi de ce urăşti pe împăratul?".
Grăit-a sfântul:
"De unde o ştii aceasta? Căci ura este o patimă tăinuită a sufletului, ca şi dragostea".
Boierul a zis:
Din cele făcute de tine, la toţi s-a făcut arătat, că şi pe împăratul şi cetatea lui le urăşti, pentru că tu singur ai vândut saracinilor Egiptul, Alexandria, Pentapoli, Tripoli şi Africa".
Sfântul a zis:
"Care sunt dovezile cele încredinţate?"
Şi aduseră pe unul Ioan, care a fost odinioară slujitor al lui Petru, când acesta era voievod în Numidia din Africa, şi a zis acel Ioan:
"Mai înainte cu 22 de ani, moşul stăpânului nostru împăratul, a poruncit fericitului Petru ca să aducă oastea în Egipt împotriva săracinilor, iar Petru întru toate crezându-ţi ţie, ca robul lui Dumnezeu, a scris către tine, cerând sfat folositor; iar tu ai scris către dânsul cum că nu este plăcut lui Dumnezeu a ajuta împărăţiei lui Heraclie şi moştenitorului lui".
Sfântul a zis către dânsul:
"De grăieşti adevărul şi ai scrisoarea lui Petru către mine şi pe a mea către Petru, arată-le, ca să se citească şi să-mi iau pedeapsa cea vrednică după lege".
Grăit-a Ioan:
"Eu nu am scrisorile voastre, nici nu ştiu de aţi scris unul către altul, ci în oaste toate acelea se grăiau în acea vreme".
Sfântul a zis:
"Dacă toate cetele de ostaşi spun aceasta, apoi cum numai tu singur cleveteşti asupra mea? Au doară m-ai văzut pe mine undeva sau eu pe tine?".
Răspuns-a Ioan:
"Niciodată nu te-am văzut".
Şi întorcându-se sfântul către suită, a zis:
"Oare cu dreptate este a aduce nişte clevetitori ca aceştia întru mărturisire? Judecaţi drept, pentru că cu ce judecată veţi judeca, cu aceea vă va judeca Domnul pe voi şi cu ce măsură veţi măsura, va măsura vouă Dumnezeu, judecătorul cel drept al tuturor".
Apoi s-a adus Serghie Maguda şi a zis:
"Acesta este al nouălea an de când mi-a grăit mie fericitul Toma, cel ce venise din Roma. Mă trimitea papa Teodor la Grigorie, patriciul părţilor Apusului, care se rupsese de la împărăţia grecească - ca să-i zic să nu se înfricoşeze de puterile greceşti; căci Maxim, sluga lui Dumnezeu, a văzut în vis că în ceruri spre răsărit şi apus erau mulţime de îngeri, dintre care cei ce erau spre răsărit strigau: "Constantine auguste, tu vei birui". Iar cei ce erau spre apus strigau: "Grigorie auguste, tu vei birui. Şi mai luminos era glasul apusenilor, decât al răsăritenilor".
Spunând acestea Maguda boierul, a strigat către sfântul:
"Iată Dumnezeu te-a trimis în cetatea aceasta ca să fii ars".
Sfântul a răspuns:
"Mulţumesc lui Dumnezeu, Cel ce curăţă păcatele mele cele de voie prin pedeapsa cea fără de voie; dar amar lumii de sminteli, pentru că este nevoie să fie sminteli, însă amar omului aceluia prin care vine sminteala. Nu se cade a grăi nişte cuvinte mincinoase ca acestea înaintea credincioşilor, nici se cuvine să fie fără de pedeapsă cei care grăiesc şi fac cele plăcute oamenilor, care astăzi sunt şi mîine nu mai sunt. Acestea se cădeau a le grăi într-acea vreme când Grigorie era viu, şi cu dreptate era ca să aducă aici pe patriciul Petru, pe Avva Toma şi pe fericitul papa Teodor; atunci înaintea tuturor aş fi zis patriciului Petru: "Spune-mi, stăpâne patriciule, oare mi-ai scris cândva mie ceea ce mărturiseşte sachelarie al tău sau eu ţi-am scris ţie?" De asemenea şi fericitului papa i-aş fi zis: "Spune, stăpâne, ţi-am spus eu cândva vreun vis? Şi chiar de m-ar fi vădit papa pentru vis, apoi tot vina lui ar fi fost, iar nu a mea; căci vedenia visului este un lucru fără de voie şi legea judecă numai acele lucruri care ies din voia cea stăpânitoare de sine".
Se mai aduceau şi alte clevetiri şi pricini nedrepte asupra celui nevinovat şi sfânt bătrân, dar mai ales despre hulirea împăratului, zicându-se că el şi ucenicul ar fi hulit pe împărat în Roma; însă sfântul toate clevetirile acelea în nerăutatea sa le biruia cu cuvinte smerite, înţelepte şi de Dumnezeu insuflate, arătându-şi nevinovăţia sa. Şi au adus separat pe ucenicul Anastasie şi l-au silit să spună ceva de rău asupra învăţătorului său; dar după ce acela n-a voit să grăiască nedreptate asupra dreptului, l-au bătut tare cu palmele, apoi au trimis pe fiecare în temniţă la locul său.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu