În capitolul al VII-lea al lucrării « Ambigua » Sfântul Maxim abordează şi tema creaţiei lumii de către Raţiunea cea una. Lucrurile au fost aduse la existenţă de către Dumnezeu din nimic. În pofida nesfârşitei deosebiri şi varietăţi a lucrurilor, ele au fost create toate după o raţiune. Raţiunea cea una se arată ca multe raţiuni :
« Stă împărţită în chip neîmpărţit în varietatea făpturilor »(Sf. Maxim Marturisitorul, PSB 80, p. 81).
Multele raţiuni se referă la Raţiunea cea una, care există pentru Sine, în chip neamestecat, , fiind Cuvântul fiinţial şi ipostatic al lui Dumnezeu, ca obârşie şi cauză a tuturor.
În nota explicativă, Pr. Stăniloae susţine că sensul corect în care putem afirma că suntem parte a lui dumnezeu este legat de Raţiunea divină, cea una care se arată în varietatea făpturilor şi în relaţiile dintre ele. Făpturile sunt « părţi » ale lui Dumnezeu deoarece au Raţiunea ipostatică a lui Dumnezeu drept principiu şi cauză a lor.
« Toate în El şi prin El s-au zidit »(Col. 7, 16)
Raţiunile celor făcute subzistă în El dinainte de veacuri. « Prin bunăvoinţa Sa a creat din nimic zidirea cea văzută, ca Unul ce a făcut toate cu raţiune şi cu înţelepciune şi cu înţelegere la vremea cuvenită »(Pr. Stăniloae, op.cit., p. 80)
În gândirea Sfântului Maxim fiecare dintre cele existente are o raţiune premergătoare în Dumnezeu : « credem că premerge o raţiune creaţiunii îngerilor, o raţiune fiecăreia dintre fiinţele şi puterile ce alcătuiesc lumea de sus, o raţiune oamenilor, o raţiune tuturor celor ce au primit existenţă de la Dumnezeu »(Sf. Maxim, op. cit., p. 80).
Raţiunea unică se arată şi se multiplică, în chip negrăit şi necuprins, în toate câte sunt din ea , din bunătate.
Doctrina Sf. Maxim, comparativ cu cea origenist-platonică, susţine existenţa dinainte de veacuri în Raţiunea divină a raţiunilor creaturilor. El nu cunoaşte ca diferit de lumea creată decât pe Dumnezeu, nu şi lumea de spirite din henadă, căci: “raţiunile dinainte de veacuri ale făpturilor nu au existenţă în sine, ci sunt raţiuni potenţiale în Dumnezeu sau în Raţiunea supremă”(ibidem). Entităţile lumii create nu preexistă; chiar şi îngerii au raţiunile lor ca potenţă în Dumnezeu. Atât cele inteligibile, cât şi cele sensibile, sunt create. Pe când la Origen şi la neoplatonicieni ele formează o pleromă panteistă, Sf. Maxim face o distincţie netă între Creator, Cel Necreat şi creaturi, care au în Raţiunea supremă doar nişte raţiuni după care au fost create.
Creaţia produce o ramificare a raţiunilor din unitatea lor în Logosul divin. Cuvântul este cel care creează toate creaturile, după raţiunile lor preexistente în El şi realizate cu voia Lui. El le ajută să înainteze spre ţinta lor, întrucât raţiunile lor însele, care sunt energii necreate, lucrează în ele sau colaborează cu ele; “Logosul divin e mai presus de raţiune întreg în fiecare din raţiunile lucrătoare în ele, aşa cum în fiecare rază a soarelui şi în fiecare lucru atins de acea rază e prezent soarele întreg”(ibidem, p. 81)
Diferitele trepte de existenţă create de Dumnezeu nu se împărtăşesc de raţiuni corespunzătoare considerate în ele însele în Dumnezeu, ci “raţiunile treptelor inferioare nespirituale sunt implicate în Dumnezeu în raţiunile treptelor spirituale ale creaţiunii. Ierarhia existenţelor create implică o încadrare a treptelor inferioare în treptele superioare.”(ibidem)
În viziunea Sf. Maxim, treptele inferioare sunt o condiţie pentru treptele superioare, iar acestea din urmă au menirea să spiritualizeze treptele inferioare, să le îndumnezeiască.
“Pe măsură ce creaturile participă mai mult la Dumnezeu, treptele inferioare ale lor sunt mai luminate de cele superioare şi, în ultimă instanţă, îndumnezeite de Logosul divin »(ibidem, p. 82)
Fiecare creatură a lui Dumnezeu, dacă se mişcă conform raţiunii după care a fost creată de El, va ajunge deplin în Dumnezeu. În baza acestei raţiuni, este de pe acum în Dumnezeu şi nu cade de la El ; dacă nu-şi îndreaptă dorinţa spre altceva, va deveni dumnezeu prin har :
« fiecare dintre îngeri şi dintre oamenii mintali şi raţionali este şi se numeşte parte[moira] a lui Dumnezeu prin însăşi raţiunea după care a fost creat, care este în Dumnezeu şi la Dumnezeu. »(ibidem)
Printr-o mişcare cu bun chip, va ajunge să-şi îmbrăţişeze propria obârşie şi cauză, restaurându-se în raţiunea după care a fost făcut. Citându-l pe Sf. Vasile cel Mare, :
« Sâmbăta adevărată este obihna rezervată poporului lui Dumnezeu, [...] Cel ce a ajuns acolo nu se va mai mişca din locul său, starea aceasta fiind înconjurată de linişte şi de netulburare. Deci, loc al tuturor celor ce s-au învrednicit de o astfel de fericire este Dumnezeu »(ibidem)
O altă idee a Sfântului Maxim se referă la forma de existenţă. Făcătorul(Dumnezeu) există pururea în mod actual, pe când făpturile există în potenţă(fixate ferm ca raţiuni în Dumnezeu), dar actual încă nu, pentru că nu pot fi deodată Cel Infinit şi cele mărginite şi nu se poate identifica Cel Nemăsurat cu ceea ce este măsurat, Cel Nerelativ cu cele relative(aflate în relaţie).
Dacă n-ar avea raţiuni ferme în gândirea lui Dumnezeu, creaturile nu s-ar putea odihni în El, ci ar putea fi descompuse după o vreme. Numai dacă Dumnezeu le gândeşte înainte ca ele să ia fiinţă în timp, intrând în mişcare, ele îşi pot găsi odihna în El.
După cum observă Pr. Stăniloae, în Sine, Raţiunea ipostatică divină este mai presus de orice multiplicare sau determinare în asemenea raţiuni. Ea nu se multiplică în fiinţele create, nici acestea nu redevin una cu ea, ci se unesc cu raţiunile lor volitive, necreate, creatoare şi providenţiatoare. Iar acestea se şi readună în unitatea ei.
Unificarea făpturilor în Raţiunea divină este de alt ordin decât cea a raţiunilor lor divine. Readunarea raţiunilor concrete în Ea implică şi o readunare a făpturilor în Raţiunea divină. Trăind unitatea lor cu Raţiunea divină, ele continuă să-şi păstreze o subzistenţă proprie, sunt conştiente de unirea lor în şi cu Raţiunea cea una.
În concluzie, suntem parte a lui Dumnezeu pentru că raţiunile existenţei noastre preexistă în Dumnezeu şi se zice că amcurs de sus pentru că nu ne-am mişcat potrivit cu raţiunea după care am fost făcuţi, care preexistă în Dumnezeu.
Prima parte la : 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu