Cuviosul Paisie cel Mare(III)

Un ascultător al unui bătrân a murit. Acela, amăgindu-se de zavistnicul diavol, se afla în osânda nesupunerii şi a neascultării şi lucrul cel mai rău a făcut, că a căzut şi în alt păcat şi nu s-a pocăit, ticălosul. Deci bătrânul lui ruga de multe ori pe Dumnezeu să-i arate unde a ajuns sufletul leneşului său ascultător. De aceea i s-a arătat că se muncea în iad cu munci cumplite şi aspre. Şi rănindu-se groaznic bătrânul cu inima, nu înceta a ruga pe Dumnezeu pentru el şi, adăugând noi postiri pe lângă postirea sa cea mai dinainte, a postit patruzeci de zile şi atunci a auzit un glas ce-i zicea: “Acest suflet, pentru care te rogi fierbinte, se cade să fie în iad până când voi veni cu îngerii şi cu trâmbiţele judecăţii şi atunci va lua cuviincioasă plată pentru lucrurile sale.”

Bătrânul auzind această hotărâre, s-a întristat foarte mult şi, pe lângă cele patruzeci de zile de mai înainte, a mai adăugat încă patruzeci de zile de postire şi, umilindu-se pe sine mai mult, ruga pe Dumnezeu. Dar iarăşi a auzit de la Dumnezeu : « Rămâne în iad până voi veni pe norii cerului ! » Deci, de vreme ce n-a putut să înduplece dumnezeiasca milostivire, să-l ierte – şi aceasta poate a făcut-o Mântuitorul ca bătrânul să pună mijlocitor pe dumnezeiescul Paisie şi astfel, ascultându-l pe acesta, să se adeverească deplin făgăduinţa ce i-a dat-o, a alergat bătrânul la Paisie în pustia cea mai dinăuntru, ştiind îndrăzneala ce avea acela către Dumnezeu şi nădăjduind că singur el poate să milostivească pe Dumnezeu.

Iar Cuviosul Paisie, cunoscând prin dumnezeiescul dar venirea bătrânului, a ieşit întru întâmplinarea lui şi după sărutarea lor a zis către el : « O, părinte, pentru ce ai venit la mine, prostul şi păcătosul şi te-ai umilit atât de mult ? » Iar bătrânul, povestind întâmplarea ucenicului său şi rugile ce le-a adus lui Dumnezeu pentru el şi hotărârea ce a auzit-o că se va pedepsi în iad până la venirea Domnului, i-a zis : « Pentru aceasta am venit să rog pe cuvioşia ta, ca împreună să te doară inima pentru el şi să rogi pe Dumnezeu pentru ticălosul meu ucenic, căci cred că dacă îl vei ruga, te va asculta. Deci nu mă lăsa supărat, ci roagă-L, căci altfel nu mă duc de aici. »

Acestea zicând acel bun bătrân, a înduplecat pe marele Paisie, mai mult cu lacrimile lui decât cu cuvintele, să se roage lui Dumnezeu şi să milostivească îndurările Lui. Deci a zis Cuviosul Paisie : « O, sfinţite părinte, cum este cu putinţă să mă apuc de un lucru ca acesta ? Căci acesta este lucrul tău şi al marii tale minţi, măcar că de astă dată nu te ascultă Dumnezeu, pentru pricinile pe care El singur le ştie, căci judecăţile Lui sunt multe şi adânci. Însă, ca să ascult porunca ta, iată, rog pe Dumnezeu împreună cu cuvioşia ta şi orice se va arăta plăcut Lui, facă-se. Deci, rămânând tu în acest loc, roagă pe Dumnezeu, iar eu mă duc să-L rog în pustia cea mai dinăuntru. »

Şi ducându-se acolo, a stat la rugăciune şi, înălţându-şi mâinile şi mintea la cer, a zis : « Ziditorule al tuturor, caută spre rugile noastre, ale nevrednicilor robilor Tăi, şi ca un bun liberează din chinurile iadului sufletul ucenicului bătrânului ! » Acestea şi cele asemenea acestora rugându-se lui Dumnezeu, n-a fost chip să nu fie auzit – după nemincinoasa făgăduinţă ce a luat. Deci îndată Hristos, Cel ce este de faţă pretutindeni, nevăzut, i s-a arătat lui şi i-a zis : « Robul meu Paisie, ce ceri cu tot sufletul ? » El a răspuns : « Doamne, Tu eşti Cel ce cunoşti toate ! Tu ştii că cer să miluieşti pe neascultătorul şi păcătosul ucenic al bătrânului, care vai ! se munceşte în iad, ticălosul. Deci mă rog Ţie, ascultă-mă pe mine, robul Tău, şi izbăveşte-l ca un iertător şi mult milostiv. »

Mântuitorul a zis către dânsul : « Dar Eu am hotărât ca el să rămână în iad şi să se muncească pentru neascultarea şi păcatul lui, până când voi veni cu îngerii pe norii cerului ! » Iar Paisie, alesul Domnului, rugându-L, a zis : « Stăpâne al tuturor, dar ce lucru nu se supune poruncii Tale când voieşti ? Îţi este lesne Ţie, Stăpânul veacurilor şi Făcătorul tuturor celor ce sunt să faci şi acum acelaşi chip al venirii Tale. »

Mântuitorul, auzind acestea, s-a înălţat la ceruri. Apoi S-a pogorât pe nori cu multă slavă, cu îngeri si arhangheli, cu trâmbiţe, cu cete de drepţi şi cu toate acelera câte au să se pogoare în ziua cea de apoi a judecăţii, şi a aşezat scaune şi divan înfricoşat. Pe urmă a fost chemat şi sufletul ascultătorului ce murise şi, ieşind din iad, a stat înaintea Judecătorului şi a fost dat în mâinile lui Paisie, şi apoi bătrânul lui, care se ruga în ceasul acela cu multă nevoinţă, precum se învoiseră mai înainte, ca să se roage amândoi.

Deci a auzit glas de sus, zicându-i : « Prin mijlocirea slugii mele Paisie, ia sufletul ucenicului tău, care s-a eliberat din iad, şi nu-l vei mai vedea în munci, ci în odihnă ! » Atunci îndată a venit sufletul ucenicului şi a stat înaintea bătrânului şi mărturisea că multe a pătimit de la schingiuirile muncii pentru neascultare, fiindcă aceasta i s-a făcut pricină să cadă în păcat, şi pentru păcat a încercat muncile cele cumplite ale iadului. Apoi zicea: “Dar prin rugăciunile tale şi ale dumnezeiescului Paisie, S-a milostivit iubitorul de oameni Dumnezeu şi m-a dezlegat din lanţurile iadului, ; deci, iată că mă duc la locul drepţilor!”

Acestea s-au arătat bătrânului în vremea rugăciunii lui, iar după ce s-a încredinţat pe deplin de mântuirea ucenicului, s-a dus îndată la marele Paisie şi l-a găsit mulţumind lui Dumnezeu pentru mântuirea ucenicului care murise. Deci i-a spus vedenia ce o văzuse şi Paisie i-a povestit bătrânului de înfricoşata venire a Domnului şi de toate cele ce văzuse. Şi au mulţumit amândoi lui Dumnezeu, Care a făcut nişte lucruri minunate ca acestea. Apoi bătrânul a zis către marele Paisie: “Dumnezeiescule Paisie, îţi mulţumesc foarte mult că prin rugăciunile tale ai mântuit nu numai pe deznădăjduitul meu ucenic, ci şi sufletul meu care se deznădăjduia cumplit de întristare ! Însă te rog să-mi spui care este fapta ta minunata şi care sunt nevoinţele tale, prin care te-ai învrednicit a lua nişte daruri ca acestea ? »

Iar marele Paisie i-a răspuns: “Iartă-mă, cinstite părinte, la mine smeritul nu se află niciun lucru vrednic de vreun dar ca acesta. Dar dumnezeiasca pronie, care iconomiseşte nişte lucruri ca acestea la cei ce cer din tot sufletul ajutorul ei, auzind rugăciunile tale, n-a trecut cu vederea multa ta dragoste ce ai arătat-o către ucenicul tău. Căci ai urmat cu lucrul pe Dumnezeu, iubitorul de oameni, Care, pentru noi oamenii – cei ce am fost izgoniţi din Rai pentru nescultarea noastră şi ne-am făcut vrăjmaşi ai lui Dumnezeu din amăgirea celui viclean - , S-a născut din pururea Fecioara Maria, a fost crescut ca un copil, a pătimit ca un om şi, cu pătimirea Sa, ne-a eliberat, şi arătând către noi cu fapta atâta covârşitoare dragoste, a legiuit şi cu cuvântul că nu este nici un alt bine mai mare decât dragostea cea curată, prin care cineva îşi pune şi viaţa pentru prietenul său, precum ţi-ai pus şi tu părinte, pentru ucenicul tău. De aceea Domnul a ascultat rugămintea ta şi a mântuit pe ucenicul tău. Iar eu sunt un păcătos şi nu cunosc în mine niciun bine, pentru aceea sunt nevrednic de darurile lui Dumnezeu. Deci, iartă-mă, o prea sfinţite suflete, şi vino să mulţumim şi să slăvim pe Dumnezeu milostivul şi iubitorul de oameni. » Zicând acestea cu smerită cugetare, a slăvit împreună cu bătrânul pe Dumnezeu dătătorul tuturor darurilor. Apoi, luând binecuvântare unul de la altul şi luându-şi rămas-bun, s-a întors fiecare la locuinţa sa.

Vieţile Sfinţilor pe luna iunie, ziua a nouăsprezecea