Iar părintele nostru Paisie, uitând de cele din urmă, după dumnezeiescul Pavel, şi întinzându-se spre cele dinainte, s-a dat pe sine la nevoinţe şi mai aspre. Deci înconjura pustia cea fără apă, pe de o parte ca să se ascunda de oameni, să nu-i vadă nevoinţele, iar pe de altă parte, ca să se îndulcească de mierea liniştii fără nicio supărare. Însă Dumnezeu n-a lăsat în pustie pe un luminător atât de luminos, ci voind să lumineze şi pe alţii, şi cu lumina învăţăturii aceluia să-i povăţuiască spre mântuire, i-a poruncit să iasă în pustia cea din afară, ca să întărească pe fraţii ce se aflau acolo şi să-i facă, cu învăţătura sa, următori ai faptei lui celei bune şi prieteni ai sfintei lui petreceri cea întocmai cu a îngerilor.
Iar cuviosul a zis : « O, Doamne al meu, dar ce câştig voi lua dacă voi lăsa pustia în care mă îndulcesc cu bucurie de cercetarea Ta şi mă voi duce spre cercetarea altora, pe care nu m-am făcut încă îndestulat să-i ocârmuiesc ? Mă tem, Stăpâne, ca nu cumva, îndeletnicindu-mă de ocârmuirea acelora, să nu pot face poruncile Tale cum se cuvine şi să mă osândesc, eu, ticălosul, pentru lenevirea mea ». Mântuitorul i-a răspuns la acestea : « Nu are plată întocmai osteneala ce o vei face pentru mântuirea altora, cu osteneala ce o faci aici în pustie, ci pentru aceea vei lua plată îndoită şi înmulţite şi strălucite răsplătiri în Ierusalimul cel de sus. »
Atunci dumnezeiescul Paisie a ieşit în pustia cea din afară, după dumnezeiasca poruncă şi, aflând fraţii de venirea lui, alergau la dânsul milţime multă şi ascultau învăţătura lui cea preadulce, căci după adevăr învăţătura lui era izvor de-a pururea curgător, care izvora apă de nemurire. De aceea, dorind să-l văd şi eu, zice Cuviosul Ioan, fiindcă era cu putinţă ca din singură privirea lui să primesc dar dumnezeiesc, m-am dus la dânsul şi mai înainte de a bate la chilia lui, l-am auzit dinăuntru vorbind cu un om şi, sfiindu-mă a bate, stăteam afară. Însă am făcut puţin zgomot, şi cinstitul părinte, auzind acel zgomot, a ieşit afară şi, văzându-mă pe mine, s-a bucurat şi m-a sărutat, asemenea şi eu pe el. Apoi intrând împreuna cu dânsul în chilie şi nevăzând pe nimeni altul, nu mă dumiream şi socoteam cine să fi fost oare acela care cu puţin înainte a vorbit cu cuviosul, şi căutam într-o parte şi-n alta să văd pe cineva. Atunci el m-a întrebat : « De ce te uiţi încoace şi încolo şi nu te dumireşti, ca şi cum ai vedea un lucru preaslăvit ? »Eu i-am răspuns : « Cu adevărat văd lucru preaslăvit şi, nedumirindu-mă, nu ştiu ce să zic, fiindcă eu cu puţin înainte am auzit glasul unui om care vorbea cu tine şi acum nu văd pe altcineva ; şi nu ştiu ce este acesta. Deci te rog să-mi arăţi această taină preaslăvită ! »
Iar dumnezeiescul părinte mi-a spus: "O, Ioane, taină preaslăvită ţi-a descoperit ţie Dumnezeu astăzi şi mie mi se cuvine să-ţi arăt dragostea ce o are spre noi bunătatea Lui. Acela, alesule prieten, pe care l-ai auzit vorbind cu mine, era marele Constantin, întâiul împărat al creştinilor. El s-a pogorat din cer trimis fiind de Dumnezeu şi mi-a zis: "Fericiţi sunteţi voi care v-aţi învrednicit a avea petrecerea monahicească, căci după adevăr a voastră este îndumnezeită fericire a Mântuitorului". Iar eu i-am zis: "Cine eşti tu, domnul meu, care zici acestea şi ne fericeşti pe noi, monahii?" El mi-a raspuns: "Eu sunt marele Constantin şi m-am pogorât din cer ca să-ţi arăt slava pe care o dobândesc monahii în ceruri, prietenia şi îndrăzneala care o au către Hristos. Deci te fericesc pe tine, o, Paisie, pentru că îi îndemni pe dânşii la această sfinţită petrecere a pustniciei, iar eu ma prihănesc şi mă ocărăsc pe mine, că n-am nimerit o rânduială prea mare ca aceasta a monahilor şi nu sufăr paguba ce am luat".
Atunci eu iarăşi i-am zis: "Pentru ce, o, minunatule, te ocărăşti pe tine? Oare n-ai dobândit slava cea pururea fiitoare şi dumnezeiască strălucire?" El mi-a răspuns: "Aşa este, am dobândit-o! Dar nu am aceeaşi îndrăzneală ca monahii, nici cinstea întocmai cu ei! Căci am văzut sufletele oarecaror monahi, care, despărţindu-se de trup, zburau ca nişte vulturi şi se suiau la cer cu multă îndrăzneală, iar ceata cea potrivnică a diavolilor nu îndrăznea să se apropie deloc de dânsele. Apoi am văzut că li se deschideau uşile cerului şi intrau înăuntru şi, arătându-se cerescului împărat, stăteau de faţă cu multă îndrăzneală la scaunul lui Dumnezeu. Deci, pentru această vrednicie, minunandu-mă eu de voi, monahii, vă fericesc şi mă ocărăsc pe mine, că nu m-am învrednicit a lua o îndrăznire ca aceasta. O, de aş fi lăsat vremelnica împărăţie, haina şi coroana împărătească şi să mă fi făcut sărac; să fi purtat sac şi să fi primit toate câte le cere petrecerea monahicească!"
Atunci eu i-am zis: "Toate le zici bine, o, sfinţite împarate, şi ne mângâi cu acestea. Însă unele ca acestea se cuvin să fie judecăţile Dumnezeului nostru şi nu este cu dreptate a zice în alt fel pentru dumnezeiasca dreaptă judecată, căci dreptul Judecător le dă toate cu dreptate după vrednicie, şi după ostenelile fiecăruia îi dă şi plată. Căci viaţa ta nu avea ostenelile cele întocmai cu ale noastre, nici nu era asemenea cu viaţa monahilor; pentru că tu aveai pe femeie ajutatoare, aveai copii şi slugi şi multe alte feluri de îndulciri şi odihne; iar monahii, defăimând toate cele dulci şi veselitoare ale acestei vieţi, în loc de toate bunătăţile lumii, au luat pe Dumnezeu şi pe Dansul Îl aveau de bucurie şi de bogatie, şi să facă cele bineplacute Lui o socoteau desfătare şi mare îndulcire. Şi ei erau, după cum zice apostolul, lipsiţi, necăjiţi şi rău pătimitori. De aceea cu neputinţă îţi este ţie, împaratul meu, să te faci întocmai cu ei". Deci, în timpul când noi vorbeam aceasta, atunci ai venit tu, fratele meu Ioan; iar el îndata s-a suit la cer. Deci acum, învăţându-te arătat prin această taină câte bunătăţi pricinuiesc durerile pustniciei, întăreşte pe fraţi". Acestea auzindu-le eu, am dat mare mulţumire lui Dumnezeu. După aceea, vorbind din destul cu dumnezeiescul Paisie, m-am întors la locuinţa mea, bucurându-mă şi veselindu-mă. Însă cuvântul ne va arăta şi înfocata râvnă pe care o avea Cuviosul Paisie pentru credinţă.
Notă : Pe când mă străduiam să transcriu din Vieţile Sfinţilor, am descoperit o variantă pe net, la adresa :
Aşa că nu mi-a mai rămas decât să pun diacriticele şi să împart textul. Cu rugăciunile Cuviosului Paisie cel Mare, fără al cărui ajutor n-aş fi reuşit niciodată să termin la timp, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, fă să ne fie de folos citirea aceasta duhovnicească !
Sursa imagine : http://sfantulmina.wordpress.com/2009/06/11/sf-paisie-cel-mare/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu