În mănăstirea marelui Paisie era un preot care avea cuget lumesc şi când ceilalţi monahi voiau să meargă la cuviosul ca să audă cuvintele lui cele folositoare de suflet, se ducea şi el şi auzea dumnezeieştile cuvinte; dar nu lua nici un folos din ele, pentru că nu avea scop bun, nici inima curată. Şi nu numai că nu se folosea, dar şi batjocorea cuvintele cuviosului şi le strica cu alte cuvinte lumeşti. Deci, ceilalţi monahi scârbindu-se, s-au dus la un bătrân iubitor de Dumnezeu şi cârteau împotriva acestui preot; iar bătrânul acela s-a dus împreună cu ei la marele Paisie, urmându-le şi preotul acela. Deci bătrânul, ducându-se la cuviosul, i-a zis deosebi: "Să ştii, părinte, că acest preot pricinuieşte vătămare şi sminteala fraţilor; deci se cuvine să opreşti pornirea lui cea fără de rânduiala şi să o îndreptezi cu certări". Iar marele Paisie i-a zis: "De mult aş fi făcut ceea ce-mi zici, de aş fi cunoscut că s-ar fi folosit; dar iată, diavolul stă gata să-l târască în pierzare şi când va auzi de la mine vreun cuvânt aspru, va fugi dintre fraţi şi se va duce în lume. Atunci mă voi arăta eu vinovat şi pricinuitor al pierzării lui, pentru că n-am putut să rabd un frate ce este luptat de vrăjmaşul; însă se cade să rugăm pe Dumnezeu să-l scape de o patima ca aceasta".
Acestea zicând, au făcut rugăciune pentru preot către Dumnezeu şi îndată au izgonit dintr-însul pe diavolul obrăzniciei şi al neruşinării. Şi îndată preotul s-a umplut de pocăinţă şi, având mustrarea conştiinţei, se întrista mult. Deci, mărturisindu-şi greşelile sale mai mult cu lacrimi decât cu cuvinte, cerea iertare pentru cele făcute, făgăduind să se îndrepteze. Şi de atunci înainte s-a făcut cucernic şi blând, şi asculta cu evlavie dumnezeieştile cuvinte ale cuviosului şi le implinea cu bucurie. De aceea, covârşind pe mulţi în faptele bune, s-a făcut pustnic iscusit, cu lucrarea rugăciunilor sfinţitului Paisie şi cu ajutorul mult îndelungatei răbdări a lui Dumnezeu.
Iar acum noi vom povesti alta minune prea înfricoşătoare, prea slăvită şi mai înaltă decât toate povestirile. Odată rugându-se Sfântul Paisie în chilia sa, a mers la el Hristos cu doi îngeri, precum a mers şi la patriarhul Avraam, şi i-a zis: "Bucură-te, Paisie, astazi trebuie să ne găzduieşti!" Iar Paisie, urmând patriarhului, i-a primit cu osârdie, însă nu se silea să pregătească mâncări şi băuturi ca Avraam, ci a găzduit pe Acela ce este pretutindeni cu socoteală curată. Apoi, punând apa în spălatoare, a spălat - o, minune! pentru pogorârea cea desăvârşita a Domnului - preacuratele Lui picioare. Astfel, Paisie se silea cu osârdie la primirea de străini, iar Mântuitorul îi arăta lui cu iubire de oameni dragostea Sa cea mare. Şi fiindcă din bunătăţile primirii de străini nu este alta mai bineprimită decât a spăla cineva picioarele celor ce vin la el, şi aceasta a săvârşit-o Paisie, de aceea Mântuitorul a zis către dânsul: "Pace ţie, slugii Mele", apoi S-a făcut nevăzut.
Iar dumnezeiescul Paisie, învăpăindu-se de dumnezeiasca dragoste a acelei vorbiri cu Mântuitorul, şi urmând pe Cleopa, adică având ca acela inima arzând, a alergat la apa aceea care a spălat picioarele Lui, pe care i-o lăsase Hristos ca un lucru mare şi vrednic de credinţă, şi a băut-o cu osârdie şi mare pofta, lăsând puţin şi ucenicului său, care era dus în Egipt. Iar acela venind foarte ostenit din călătorie, cuviosul i-a zis: "Du-te fiule, la spălătoare şi bea apa ce este într-însa ca să stingi setea ce o ai din pricina arşiţei soarelui". Iar ucenicul a zis că va face după porunca lui, însă gândea altceva în inima sa, zicând în sine: "Eu am venit cu atâta arşiţă şi bătrânul, în loc să mă trimită la izvor ca să beau apa curată si rece, îmi porunceşte fără socoteală să beau apa din spălătoare, care este murdară!" Acestea le gândea ucenicul, iar cuviosul a zis iarăşi: "Du-te, fiule, la spălătoare şi bea!" Iar ucenicul a zis: "Mă duc", însă nu s-a dus. Iar cuviosul i-a zis pentru a treia oară să bea, dar n-a ascultat. Atunci i-a zis cuviosul: "O, fiule, ai luat plata neascultării tale, adică te-ai lipsit de dumnezeieştile daruri!"
Acestea auzind ucenicul, s-a întristat foarte mult şi alergând la spălătoare, n-a mai găsit nimic şi a zis către bătrân: "Părinte, nu găsesc apa în spălătoare ca să beau". Iar dumnezeiescul Paisie a zis către el: "Cum este cu putinţă să mai afli, făcându-te nevrednic? Pentru că neascultarea alunga darul de la cel neascultător, precum şi ascultarea îi aduce darul celui ascultător".
Iar ucenicul, intristandu-se de cele ce a auzit, a intrebat: "Ce era acel mare dar de care m-am lipsit, şi cum s-a şters din spălătoare?" Iar cuviosul i-a povestit după aceea toate cele făcute, precum am spus mai înainte, zicându-i lui încă şi aceasta: "De vreme ce ai rămas în neascultare şi n-ai primit a bea apa aceea, pentru care ţi s-a poruncit de trei ori să bei, pentru aceasta s-a pogorât din cer un înger al Domnului şi, luând cu toată cucernicia acea sfântă apă, s-a suit iarăşi la cer". Auzind ucenicul aceasta, s-a înfricoşat şi s-a cutremurat de acea povestire, rămânând multă vreme fără glas. Apoi, venindu-şi în sine, plângea şi se tânguia de acea primejdie, strigând: "Vai mie, ticălosul, ce bunătate mare am pierdut! Acea bunătate, zavistnicul diavol nu m-a lăsat s-o dobândesc!"
Iar după ce, cu nişte cuvinte ca acestea, s-a plâns şi s-a căit, cerea cu lacrimi ca să afle milă. Deci bătrânul, milostivindu-se spre dânsul, i-a zis: "Fiule, Adam a căzut din Rai pentru neascultarea sa şi în locul vieţii veşnice a câştigat moartea; deci a fost izgonit ca un nevrednic pentru slava aceea şi pentru bunătăţile lui. În acelaşi fel eşti şi tu. Fiindcă n-ai ascultat porunca mea, ai căzut din darul care aveai să-l dobândeşti! Dar, de vreme ce te întristezi mult şi te pocăieşti, ridică-te din căderea neascultării şi fă ascultare, îmblânzeşte cu fierbinţeala pe Dumnezeu şi cere de la Dânsul iertarea ta; căci Dumnezeu Se milostiveşte spre cei ce se pocăiesc şi miluieşte pe cei ce-L roagă".
Astfel s-a mângaiat ucenicul de cuvintele bătrânului său şi a răbdat puţină vreme. Dar el, aducându-şi aminte iar de răul ce a pătimit, se întrista cu totul şi nu avea mângâiere. Atunci s-a dus iarăşi la bătrân şi i-a zis: "Părinte, nu am odihnă nicidecum din pricina gândurilor. Cum îmi aduc aminte de darul ce l-am pierdut, plâng nefericirea mea şi nu stiu ce să fac; pentru că, din pricina gândurilor, mă cufund în deznădejde. Deci dă-mi voie să mă duc la vreun bătrân iscusit, la care vei crede de cuviinţă, doar voi găsi odihna de gânduri, şi mă voi slobozi de întristare".
Iar dumnezeiescul Paisie, luând puţina pâine, a dat-o ucenicului lui şi i-a zis: "Ia pâinea aceasta şi du-te în cutare cetate şi, lânga zidul cetăţii în partea dreaptă, vei afla un om sărac şezând pe nişte gunoi, batjocorit şi lovit cu pietre de copii. Acelui om dă-i pâinea şi vei auzi de la dânsul, cu dumnezeiască cuviinţă, cele de folos ţie!"
Atunci ucenicul, luând pâinea, îndată a plecat şi, ducându-se în cetatea aceea, a găsit pe acel om şi aştepta să înceteze jocurile copiilor, ca să se apropie de dânsul. Dar acela, văzându-l, îndată i-a zis: "Vino aproape şi-mi dă binecuvântarea - adică pâinea - ce mi-a trimis-o bătrânul tău!" Şi apropiindu-se ucenicul, săracul acela a luat pâinea în mâinile lui şi, sărutând-o, îl întreba: "Cum se mai află sfinţitul Paisie, că mult doream să aflu despre dânsul. Iar tu, fiule, de ce te îndoieşti de câte îţi zice ţie şi nu te pleci la poruncile lui? Nu ştii că, pentru neascultarea ta, te-ai lipsit de apa aceea dumnezeiască şi de darul ce urma să-l iei dintr-însa? Şi tu încă nu-l asculţi şi nu te pleci sfatului lui, ci vii către altul? Eu te asemăn cu cel ce ţine în mână apa curată şi rece şi nu bea dintr-însa, ci merge în alte părţi şi caută să afle apa ca să-si potolească setea sa. Deci du-te si supune-te bătrânului tău, marelui Paisie, că cine nu se supune lui, acela nu se supune nici poruncilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos!" Acestea auzindu-le ucenicul, s-a întors slăvind pe Dumnezeu si de aici înainte făcea ascultare la toate poruncile Sfinţitului Paisie.
Dar n-a trecut multă vreme şi iarăşi, aducându-şi aminte de darul de care s-a lipsit, îşi plângea paguba sa şi iarăşi ruga pe marele Paisie să-i dea voie să mearga la cel ce şedea pe gunoi. Iar Cuviosul Paisie îi zicea să nu plece, dar fiindcă nu se supunea, ci dorea să meargă iarăşi la dânsul, pentru că era supărat de gânduri, i-a zis: "Fiule, omul acela s-a odihnit întru Domnul! Dar, fiindcă te văd că ai nădejde doar către omul acela şi te pleci sfatului lui, îţi dau voie. Deci du-te în partea dinspre miazănoapte a cetăţii şi, găsind acolo un mormânt, intră într-însul şi vei afla acolo îngropate trei trupuri de bărbaţi sfinţi, care s-au învrednicit de daruri prooroceşti. Aceia, cunoscându-şi mai înainte sfârşitul vieţii lor, s-au dus şi s-au aşezat în mormântul acela. Acestea văzându-le, zi celui ce zace în mijlocul celor doi: "Robul lui Dumnezeu, Paisie, cu puterea lui Iisus Hristos, Care a înviat pe Lazăr cel mort de patru zile, îţi porunceşte să te scoli ca să-mi spui cele cuviincioase şi de folos pentru mine!""
Atunci ucenicul, alergând cu osârdie, s-a dus în partea dinspre miazănoapte a cetăţii şi, aflând mormântul, a intrat înauntru. Şi a zis către cel adormit, după porunca bătrânului. Şi, o, minune! îndată mortul s-a sculat şi a zis: "Pentru ce nu te-ai plecat mie, care ţi-am zis să te supui poruncii bătrânului tău? Deci du-te şi te supune lui fără îndoiala. Şi ascultă cuvintele lui, de voieşti a te mântui; căci cel ce nu se supune cuvintelor lui, cu adevărat se împotriveşte poruncilor lui Hristos!" Acestea zicându-le mortul, iarăşi a adormit; iar ucenicul, minunându-se, s-a întors către sfinţitul Paisie şi i-a povestit toate. De aici înainte s-au împăcat gândurile lui şi avea grijă să câştige prin ascultare bunătăţile ce le pierduse prin neascultare. Astfel el creştea în sporirea faptei bune şi a desăvârşirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu